Fotbal: Kaiserlautern l-a demis pe antrenorul Franco Foda

Clubul de fotbal FC Kaiserslautern, aflat pe locul 4 în Divizia a 2-a germană, a anunţat joi că l-a demis pe antrenorul Franco Foda, la cinci zile după usturătoarea înfrângere (0-4) suferită la Aalen.
Franco Foda. (Micha Will / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
30.08.2013

Clubul de fotbal FC Kaiserslautern, aflat pe locul 4 în Divizia a 2-a germană, a anunţat joi că l-a demis pe antrenorul Franco Foda, la cinci zile după usturătoarea înfrângere (0-4) suferită la Aalen.

Interimatul va fi asigurat de preparatorul fizic Oliver Schoefer, în vederea meciului de luni împotriva lui Cottbus.

Potrivit unor surse, Bruno Labbadia, demis de Stuttgart luni, ar putea fi următorul antrenor al lui Kaiserlautern.

Foda, fost jucător al clubului, în vârstă de 47 ani, a preluat FC Kaiserslautern în vara anului 2012, însă a ratat revenirea în Bundesliga în barajul cu Hoffenheim.

FC Kaiserslautern, cvadruplă campioană a Germaniei (1951, 1953, 1991 şi 1998), evoluează în divizia secundă din 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor