Fotbal: Fiul cel mic al lui Pele va juca la juniorii lui FC Santos

Legendarul fotbalist brazilian Pele. (ROSLAN RAHMAN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
22.03.2013

Fiul cel mic al legendarului fotbalist brazilian Pele, Joshua Nascimento, în vârstă de 16 ani, va evolua pentru echipa de juniori a clubului Santos, la care s-a lansat şi celebrul său tată.

Joshua, care joacă pe postul de atacant, ca şi tatăl său, va participa la campionatul regional din Sao Paulo, la categoria sub 17 ani, care va debuta pe 6 aprilie, a anunţat clubul Santos într-un comunicat.

Pele, care l-a însoţit pe fiul său la semnarea contractului, a afirmat că simte o "enormă satisfacţie" pentru că "toată" familia sa a jucat la Santos, referindu-se la fratele său Zoca şi la băiatul său cel mare, Edinho, fost portar al acestei grupări, în anii "90.

"I-am cerut lui Joshua să rămână calm. El va simţi desigur presiunea, din cauza numelui pe care îl poartă. I-am spus că trebuie să-şi păstreze calmul, ştiind că toată lumea face greşeli şi nu trebuie să-şi facă probleme", a precizat Pele.

"Regele" fotbalului a adăugat că Joshua are "calitate şi un şut bun", dorindu-şi să aibă "acelaşi noroc" pe care el l-a avut în cariera sa fotbalist.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor