Fostul premier, Vlad Filat a renunţat la greva foamei
alte articole
La insistenţa familiei şi a avocaţilor, precum şi la recomandarea medicilor, potrivit UNIMEDIA, acesta a decis luni să renunţe la greva foamei, întrucât starea sa de sănătate şi epuizarea fizică nu mai permit continuarea acestei metode de protest. Aflându-se sub supravegherea medicului din cadrul Penitenciarului nr. 13, Filat va urma procedurile medicale de recuperare.
Renunţarea la greva foamei, în care s-a aflat timp de 14 zile, nu înseamnă nicidecum schimbarea opiniei lui Vlad Filat faţă de motivele reale care au determinat fabricarea unui dosar politic în privinţa să, se mai arată în comunicat.
Avocatul fostului premier liberal-democrat a anunţat joi, 10 decembrie, că Vlad Filat şi-a scris testamentul, chemând un notar la penitenciarul în care este închis. Tot la 10 decembrie, a fost anunţată prelungirea mandatului de arest preventiv pentru fostul prim-ministru moldovean cu încă 30 de zile, mai exact până la 13 ianuarie, fiind acuzat de corupţie şi frauda bancară de la BEM.
Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani la solicitarea procurorului de caz, Adriana Beţişor care şi-a motivat cererea prin faptul că în libertate Vlad Filat ar putea influenţa unii martori în dosar.
Amintim că în aceeaşi zi în care şi-a scris testamentul, Vlad Filat a transmis şi un mesaj de după gratii prin intermediul avocatului său, declarându-se nevinovat, calificând dosarul ca fiind unul politic „după un scenariu diabolic, bine gândit, cu implicarea instituţiilor statului, aflate sub controlul direct şi personal al lui Plahotniuc”.
Vlad Filat a fost reţinut de Centrul Naţional Anticorupţie după ce a rămas fără imunitate parlamentară, la 15 octombrie, fiind acuzat de implicare în dosarul cunoscut ca "jaful secolului". Filat a rămas fără imunitate parlamentară în urma votului deputaţilor din Parlamentul Moldovei la solicitarea procurorului general Corneliu Gurin. Acesta a declarat la cel moment că ar avea probe pentru arestul lui Filat însă nu-l poate ancheta datorită imunităţii parlamentare.