Fostul ministru Jianu, despre Guvern: Când ai pierdut credibilitatea e aproape imposibil să revii!
alte articole
Demisionat din Guvernul Grindeanu după adoptarea OUG 13 pentru "a se poziţiona de partea corectă a istoriei", fostul ministru Florin Jianu a opinat, marţi, că actualului Cabinet i-ar fi imposibil să recâştige încrederea manifestanţilor, odată ce şi-a pierdut credibilitatea.
Întrebat de hotnews dacă Guvernul Grindeanu ar putea câştiga încrederea manifestanţilor care îi cer demisia după abrogarea OUG 13 şi demisia lui Iordache, Jianu a răspuns:
"Un guvern şi acţiunile sale se bazează pe percepţie publică şi credibilitate. În momentul în care pierzi credibilitatea, orice lucru ai face în continuare va fi umbrit de lucrurile care ţi-au pus pecetea (...) Eu cred că în momentul în care ai pierdut ca guvern credibilitatea şi ai o pecete e aproape imposibil să revii...", a declarat Jianu.
La întrebarea dacă Guvernul Grindeanu ar trebui să demisioneze, Jianu a glumit imitându-l pe fostul ministru Iordache: "Altă întrebare!".
Referitor la OUG 13, fostul ministru a mai declarat presei că anterior adoptării acesteia, doar ministrul Justiţiei, ministerele avizatoare şi premierul Grindeanu aveau acces la documente.
"În şedinţa de Guvern nu se votează, nu ai posibilitatea să te opui unui act normativ. Singurii implicaţi sunt iniţiatorul, avizatorii şi prim-ministrul, care îşi asumă acel act normativ. Eu cred că niciun alt ministru din şedinţă de guvern nu ştia despre acele acte normative aduse la sfârşitul şedinţei de guvern. Posibilitatea de a întreba sau de a interveni pe un act normativ o ai numai dacă materialele ţi-au fost trimise înainte cu câteva zile, iar departamentul tău juridic poate să formuleze un punct de vedere. În momentul în care ţi s-a pus un teanc de documente pe masă, este imposibil să aibă o reacţie", a explicat Jianu.
Reamintim că pe fundalul adoptării OUG 13 şi a valurilor de proteste ce au cuprins ţara, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, şi-a dat demisia din Guvern. „România nu merită ce i se întâmplă acum, românii nu merită ce li se întâmplă acum!” spunea la momentul respectiv Jianu, explicând că nu vrea ca peste câţiva ani să fie pus în situaţia de a îi spune copilului său că a fost un laş.
„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare şi nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conştiinţa curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit în ochii lui şi ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laş şi a girat acţiuni pe care nu le împărtăşeşte sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!
Am muncit cu credinţă şi îndârjire în fiecare din cele 28 de zile de mandat şi nu mi-a trecut prin gând că munca ar putea fi umbrită într-un mod atât de brutal şi de nedrept.
Cei care mă cunosc ştiu că nu pot accepta impostura sau minciuna!”, scria pe Facebook Jianu.