Fostul dictator din Guatemala este acuzat de genocid
Fostul dictator din Guatemala, generalul Efrain Rios Montt, care a condus ţara timp de 17 luni la începutul anilor 1980, va fi judecat pentru genocid şi crime împotriva umanităţii efectuate în una din cele mai sângeroase perioade ale războiului civil de 36 de ani din ţară.
El este primul şef de stat latino-american care se va confrunta cu astfel de acuzaţii.
Montt este acuzat de orchestrarea unei politici de genocid împotriva poporului indigen din regiunile muntoase ale Guatemalei. Atrocităţile includ strămutarea forţată a 29.000 de oameni, uciderea a 1.771 de persoane în 11 masacre separate şi circa 1500 de acte de violenţă sexuală împotriva femeilor.
"Victimele lui Rios Montt au fost în mare parte ţărani needucaţi: chiar dacă au ţipat cât de tare au putut, vocile lor nu au fost auzite", a scris joi Paul Seils, vicepreşedintele Centrului Internaţional pentru Justiţie de tranziţie (ICTJ) într-un articol pe site-ul organizaţiei. Seils este un avocat care a petrecut aproape cinci ani în Guatemala conducând investigaţii în numele victimelor masacrului.
"Ultimele decenii au fost marcate de o revoluţie în lupta globală împotriva impunităţii, dar chiar şi pentru aceia dintre noi care urmăresc îndeaproape instaurarea justiţiei în Guatemala. Decizia de joi a fost una dintre evoluţiile cele mai uimitoare", a scris Seils în legătură cu decizia de a-l urmări penal pe Montt.
Acum în vârstă de 85 de ani, fostul general a avut anterior imunitate faţă de urmărirea penală, fiind membru al Congresului în 2007. Luna trecută el şi-a pierdut imunitatea şi a fost imediat citat.
Războiul civil din Guatemala, împotriva rebelilor de stânga s-a încheiat în 1996, dar a dus la un număr mare de decese în rândul indigenilor, care au fost implicaţi în conflict. Cel puţin 200.000 de guatemalezi au fost ucişi în conflictul ce a durat mai bine de 3 decenii, majoritatea ucişi de armată sau de grupurile paramilitare, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Când i s-a solicitat să răspundă la acuzaţii, Montt, care a negat anterior acuzaţiile de genocid, a spus că "a auzit şi a înţeles acuzaţiile penale, dar (că preferă) să păstreze tăcerea", a raportat Inter Press Service.
După cum subliniază Kelsey Alford-Jones, directorul Comisiei pentru Drepturile Omului din Guatemala, într-un articol de pe site-ul de ştiri juridice numit Juristul, Montt a fost şeful armatei şi a menţinut un lanţ strict de comandă, fiind mereu informat în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în ţară. Procurorii ar trebui facă tot posibilul să facă dreptate victimelor genocidului, în ciuda obstacolelor politice din ţară.
În 2004, guvernul din Guatemala a recunoscut în faţa Curţii Inter-Americane a Drepturilor Omului că regimul lui Montt a fost implicat în comiterea de acte de genocid.