Fost şef interimar SIS: Dodon s-a denunţat singur că nu apără interesele R. Moldova

Prin declaraţiile periculoase expuse în contextul războiului diplomatic moldo-rus, Dodon îşi scoate masca şi demonstrează că îl preocupă mai mult interesele Kremlinului decât ale R. Moldova, afirmă Valentin Dediu.
Ştefan Sârbu
02.06.2017

alte articole

Valentin Dediu (http://www.dw.com)
Ştefan Sârbu
02.06.2017

În contextul expulzării diplomaţilor ruşi, dar şi a celor moldoveni, fostul director interimar al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Valentin Dediu crede că Igor Dodon face declaraţii periculoase, menţionând că Ambasada Federaţiei Ruse de la Chişinău niciodată n-a ascuns susţinerea regimului separatist de la Tiraspol, iar lipsa înţelegerii comune a pericolului securităţii statului între ramurile puterii din Republica Moldova este regretabilă.

„La orice sărbătoare a Federaţiei Ruse, cei de la Tiraspol sunt prezenţi la prima oră acolo. Poate demnitari din Republica Moldova nu sunt în aşa cantitate şi raport între persoane câte sunt cei de la Tiraspol, dar am înţeles ca şi ataşatul militar, şeful ataşatului militar al Federaţiei Ruse din Republica Moldova a participat nu numai la o şedinţă acolo, nu numai la o manifestaţie, la mai multe, susţinerea este pe toate căile”, a declarat Dediu într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

În context, fostul colaborator SIS a precizat că diplomaţii străini sunt anunţaţi ca persona non-grata sau expulzaţi din ţară ca o măsură de curmare a activităţilor subversive împotriva statului în care ei se află cu acest statut sau activitatea lor ar fi fost incompatibilă cu statutul de diplomat. „Ceea ce ţine de această grupă, cunosc o singură persoană, Grudin, care este ofiţer al Serviciilor de Informaţii al Ministerului Apărării, aşa-numitul GRU, care a fost prins în flagrant delict atunci când se întâlnea cu agentul lui din Republica Moldova. De aceea, aici de-acum nu putem să negăm faptul că el activa nu în conformitate cu statutul pe care îl avea ca statut de diplomat.”

În opinia fostului oficial, ar fi pripită reacţia şefului statului de a convoca Consiliului Suprem de Securitate anume pentru motivul expulzării diplomaţilor ruşi, mai mult decât atât acest fapt denotă că „Dodon îşi scoate masca de pe faţă şi eu, de pildă, consider că el singur s-a denunţat ca o persoană care mai mult apără interesele altui stat decât ale Republicii Moldova”, fiindcă dacă până la urmă se iau în ansamblu toate activităţile oficialilor vizaţi, „se primeşte un tablou foarte urât din partea reprezentanţilor Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova”.

Aflat în Federaţia Rusă, preşedintele R. Moldova Igor Dodon a declarat că relaţiile moldo-ruse nu s-au aflat niciodată atât de aproape de marginea prăpastiei comentând decizia de miercuri a Moscovei de a expulza la rândul ei cinci diplomaţi moldoveni drept un „răspuns simetric” la anunţul de luni seară al Guvernului de la Chişinău privind decizia de a expulza cinci diplomaţi ruşi. „Iată încotro duc deciziile iresponsabile ale guvernării moldoveneşti şi ale majorităţii parlamentare, luate nu după interesele cetăţenilor, dar după interesele geopolitice ale curatorilor din Vest”, a scris preşedintele Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Fostul ministru al Apărării Anatol Şalaru a punctat recent că ambasada Federaţiei Ruse în Moldova s-ar fi transformat din misiune diplomatică în sediu al serviciilor ruseşti de informaţii care, se preocupă din plin de deturnarea vectorului extern al Republicii Moldova, inclusiv implicarea în alegerile prezidenţiale. „Sunt convins că nimeni nu a uitat de banii pe care Igor Dodon i-a primit din Bahamas şi care provin din fondurile serviciilor secrete ruseşti.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor