Flagelul mereu nou - populismul
Pentru a se impune, de-a lungul vremurilor răul a îmbrăcat multe forme, iar tacticile folosite sunt multe. Totuşi există un flagel care se suprapune peste orice fel de sistem, fie el totalitar sau democratic. În natură virusul nu are corp propriu, ci doar ceva în genul unui fragment de nucleu. Ocupă o celulă, reuşind să-i deturneze funcţiile în interesul său. Asemănător, populismul contaminează orice sistem până în profunzimi, ducându-l spre colaps.
Acest curent vechi de când lumea activează atât în sfera politicului, cât şi a economicului şi pune în mod aparent interesul cetăţeanului pe primul loc. Adepţii populismului te sufocă cu slogane precum „poporul stăpân, poporul a hotărât”, etc. Pornind chiar de la obiectul în sine, observăm că discursul lor are o doză semnificativă de iraţional. Când vorbim de popor ne referim la o masă de oameni delimitaţi de perimetrul fizic al unei ţări. O caracteristică fundamentală a acestei mulţimi este diversitatea, fără de care lumea noastră ar fi de neconceput. Coborând la nivel de individ, diversitatea se amplifică: omul are tot felul de opinii, care se pot schimba în timp. Rostind fraze de genul „poporul a hotărât, în numele poporului, redăm poporului combinatul, etc.”, aplatizezi si calci în picioare principiul diversităţii. Îmi aduc aminte de fraze rostite pe vremea comunismului în care se spunea că „poporul român este prieten cu poporul x”.
Populismul ideologic nu ar avea succes fără cel economic, care se manifestă printr-un fel de mituire a populaţiei, atât de evident greşită! Populismul economic este urmat de perioade grele.
Mai există un principiu, de care populiştii nu vor să audă, anume acela că noi trăim într-un univers al ciclicităţii: de la rotaţia planetelor şi succesiunea anotimpurilor, de la alternanţa noapte - zi, până în cele mai mărunte aspecte ale vieţii. Există înălţare şi decădere, există prosperitate şi declin. Nu pot fi despărţite unele de celelalte. Ciclurile sunt dincolo de voinţa umană. Criza îi loveşte fără milă pe oameni, care poartă o parte din responsabilitate. Un regim cu adevărat onest, spune oamenilor lucrurile pe faţă: situaţia este gravă, urmează austerităţi, trebuie să strângem cureaua. Nu ia în calcul pierderea popularităţii. Cu cât măsurile dure sunt luate mai din timp, cu atât mai bine. Suferinţa va fi de scurtă durată, iar toţi vor învăţa din asta.
Dar în acest punct apare populistul care spune oamenilor exact lucrurile pe care aceştia ar dori să le audă. Promite marea şi sarea, alături de aberaţii de genul că poţi ieşi din criză lăfăindu-te în puf şi ajutoare sociale. Mesajul populistului prinde la oamenii săraci sau pe cale de sărăcire. Interesul demagogului este ca oamenii să rămână săraci şi dependenţi de el. Dar în sinea sa, demagogul are privirea aţintită spre vârful piramidei, criza fiind vehiculul în care îşi pune speranţa. Îi curtează pe pensionari, alături de celelalte clase vulnerabile cu un limbaj la fel de fluid ca propria coloană vertebrală.
În mesajul demagogului nu vei găsi fraze care să-i îndemne pe oameni la muncă. Chiar dacă nu o spune explicit, prin repetarea obsesivă a temei ajutorului şi asistenţei sociale, acesta îndeamnă de fapt la lene. Cochetează în principal cu nevoile umane primare legate de mâncare şi supravieţuire şi de aceea este greu de contracarat.
Odată ajuns la putere, demagogul are obiectivele sale bine stabilite, în principal îmbogăţirea rapidă şi păstrarea puterii. Nu ezită în a profita de orice: fie de resurse acumulate de o guvernare responsabilă, fie de credite luate indiferent de condiţii, care urmează a fi plătite de alţii. Scenariul îl ştim: cresc fără acoperire salariile bugetare, pensiile, ajutoarele de tot felul, spre mulţumirea generală. După un timp însă, efectele guvernării populiste se întorc împotriva omului de rând, care nu mai înţelege în cele din urmă nimic. Puşi în faţa adevărului, populiştii apelează la argumente pline de agresivitate. Când îi spui unde a greşit, el spune imediat acelaşi lucru despre tine. Prin negare oarbă şi amestecarea adevărului cu minciuna populistul cultivă confuzia, teren pe care poate supravieţui.
În mesajul demagogului nu vei găsi fraze care să-i îndemne pe oameni la muncă. Chiar dacă nu o spune explicit, prin repetarea obsesivă a temei ajutorului şi asistenţei sociale, populistul îndeamnă de fapt la lene. Cochetează în principal cu nevoile umane primare legate de mâncare şi supravieţuire şi de aceea este greu de contracarat.
Despre forme ale populismului vorbeşte încă din antichitate Platon. Marele filozof îl consideră un pericol major. Prin populism a câştigat şi Hitler, care tot despre popor vorbea la tot pasul. Binecunoscutul brand auto Volkswagen înfiinţat în acea vreme în traducere înseamnă Maşina Poporului. Tot pe populism se bazează prin excelenţă partidele de stânga. Francois Hollande, preşedintele socialist al Franţei a promis multe. Dar după câştigarea alegerilor, spune că are nevoie de doi ani pentru reconstrucţia Franţei. Popularitatea sa a scăzut între timp cu unsprezece procente faţă de luna august. Ce va spune oare Hollande peste doi ani?
Adversarul natural al populismului este clasa de mijloc, formată din cei care au obţinut un anumit nivel de bunăstare prin eforturi proprii. Aici mesajul saltimbancilor politici rămâne lipsit de ecou.
Cât timp ne vom mai lăsa amăgiţi de vorbe lipsite de acoperire? Recent, în UE ascensiunea mişcărilor extremiste şi populiste a început să fie luată în serios. Preşedintele Consiliul European, Herman Van Rompuy a condamnat tendinţa de răspândire a acestora, considerându-le o ameninţare pentru libera circulaţie în spaţiul european. Premierul italian Mario Monti a propus recent organizarea unui summit UE având ca temă contracararea populismului care tinde a deveni tot mai puternic în Europa. El vede în acesta o ameninţare la adresa coeziunii UE.
Dar oricât de multe legi s-ar adopta în acest sens, populismul va găsi portiţe de strecurare. Cea mai eficientă metodă ar fi ca oamenii să-i recunoască natura şi realizând faptul că nu poate aduce nimic bun, să se întoarcă la înţelepciunea populară care spune că „norocul şi-l face omul cu mâna lui.”
Dacă oamenii nu se iluminează la faptul că una din sursele mizeriei pe care o îndură rezidă tocmai în populism, este posibil să-l consolideze în mod involuntar.
