Finanţarea lăcaşelor de cult, un subiect sensibil. Cioloş: Am simţit o tensiune foarte mare în societate

Bugetul pe 2016 nu conţine alocări de fonduri pentru construcţia sau modernizarea lăcaşurilor de cult, însă premierul Dacian Cioloş l-a asigurat pe Patriarhul Daniel de tot sprijinul (în funcţie de posibilităţi) pentru bisericile aflate în construcţie.
Dacian Cioloş. (Epoch Times)
Andrei Pricopie
10.12.2015

"În aceste zile, când au fost discuţii legate de finanţarea sau nu a lăcaşelor de cult, dincolo de justificarea sau nu a bugetului public, am simţit o tensiune foarte mare în societate legată de aceste lucruri şi cred că împreună trebuie să vedem cum facem să depăşim aceste tensiuni şi aceste conflicte din societate care nu fac bine nici de o parte, nici de alta.

Nu cred că în felul acesta putem să ne clarificăm lucrurile, să ne limpezim principiile şi valorile pe care vrem să cheltuim inclusiv banul public şi nu în felul acesta putem să ajungem la o stare de încredere în noi şi în ceea ce putem să facem.", a declarat Dacian Cioloş, citat de Agerpres

Noul premier a discutat cu Patriarhul Daniel arătându-se deschis la o modalitate de colaborare cu toate cultele, dar pe de altă parte, însă a adăugat că, din alta perspectivă, îi înţelege şi pei cei care vor "o cheltuire eficientă şi transparentă a banului public".

În acest moment nu sunt alocaţi bani de la buget pentru lăcaşele de cult, astfel că este importantă implicarea enoriaşilor, a credincioşilor şi mai ales a autorităţilor locale în realizarea unor asemenea investiţii.

Premierul a explicat că, cel puţin în momentul de faţă, nu s-au putut aloca bani de la buget pentru lăcaşele de cult, însă autorităţile locale pot decide cel mai bine ce fel de investiţii sunt prioritare sau nu pentru comunităţile respective.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor