Febra aurului roşu vs. somnul cel de moarte
Pentru a respecta o veche “tradiţie”, România rămâne în continuare victima unor impostori şi trădători de neam, a unor “lideri” incapabili să pună interesele ţării în faţa propriilor buzunare şi a unor elemente externe care îşi fac neîncetat datoria – aceea de a se îmbogăţi pe spatele oamenilor de rând şi fără a ţine cont de consecinţe.
Aşa este şi în cazul Roşiei Montane, o afacere pusă la cale cu ani buni în urmă de către o parte dintre aleşii poporului român. Statul român şi ţara întreagă au numai de pierdut de fapt, şi financiar şi din perspectiva problemelor de mediu, dar acest lucru nu pare să fi mişcat până acum marea majoritate a maselor de oameni.
Este neimplicarea atât de justificată?
Recent, în Turcia, mii de oameni au ieşit pe străzi şi au ocupat Piaţa Taksim din Istanbul pentru a se opune reconfigurării Parcului Gezi din capitala turcă (deşi populaţia era nemulţumită de politica lui Erdogan). Situaţia s-a deteriorat şi protestele s-au transformat în mitinguri antiguvernamentale, soldate cu intervenţii din partea forţelor de ordine, arestări şi violenţe stradale.
Nu mai contează dacă acele proteste au fost sau nu organizate de elemente politice; contează faptul că mii de oameni au ieşit pe străzi pentru un parc.
În România situaţia este mult mai gravă decât reconfigurarea unui parc. E vorba de interese naţionale, de viitorul ţării şi sănătatea oamenilor. E vorba despre trădarea intereselor cetăţenilor români. Cu toate acestea, în întreaga ţară, doar câteva zeci de mii de oameni au reuşit să se mobilizeze până în prezent la protestele organizate în diverse oraşe ale ţării (şi în străinătate).
Se făceau glume la adresa cetăţenilor români, cum că fără mici, bere şi manele nu ies oamenii în stradă. Glumă-glumă dar este o realitate. Este neliniştitor faptul că în aceste clipe marea masă de români pare să se declare indiferentă faţă de această problemă. La zilele aniversare ale oraşelor de prin provincie, românii ies cu miile sau zecile de mii pentru bere şi mici, dar când este vorba de viitorul ţării, se ascund în spatele nepăsării şi ignoranţei.
Văzând unitatea manifestanţilor turci, sirieni, egipteni poţi cădea pe gânduri când observi lipsa unităţii românilor în momente de cumpănă. Când doctorii aveau probleme cu salariile au ieşit în stradă. Dar numai ei. Când profesorii sau revoluţionarii au avut probleme, au ieşit în stradă – dar numai ei. De ce nu suntem în stare să ieşim în stradă pentru ţară, ci numai când ne arde la salariu?
Unitatea românilor este adormită. Ea există undeva, dar adormită şi probabil va trebui să aibă loc o catastrofă puternică pentru a-i trezi pe români din „somnul cel de moarte” - un somn indus cu atenţie şi grijă de tovărăşii comunişti şi urmaşii lor de după ’90.
Cine e plătit de cine? Ce contează?
Cu excepţia câtorva posturi TV sau ziare, majoritatea organismelor media ori ignoră complet acest subiect ori îşi canalizează atenţia pe o singură supoziţie: protestele ar fi fost organizate de grupuri de interese şi de opoziţia politică românească. Dar contează cu adevărat?
S-au găsit multe indicii care arată că Revoluţia din `89 a fost declanşată de elemente din afara ţării. Chiar şi aşa, se poate ignora alegerea românilor de a folosi acel moment (declanşat sau nu de agenţi externi) pentru a-şi croi un nou drum în viaţă? Se poate ignora că sub comunism viaţa a fost un calvar?
Roşia Montană nu este o bombă ecologică doar pentru că unii dintre manifestanţi ar fi oameni politici sau ar avea anumite interese financiare. Jaful la adresa resurselor naţionale tot există. Vânzarea aurului şi a gazelor de şist pentru nimic tot există.
Într-o discuţie cu un ziarist din Alba Iulia (al cărui nume nu va fi menţionat), acesta a spus că întregul suport financiar al ziarului la care lucrează stă în banii primiţi de la RMGC (Roşia Montană Gold Corporation). Dânsul a mai spus tuturor angajaţilor li s-a cerut să evite în mod indiscutabil orice subiect despre Roşia Montană. Mai mult, este interzis ca în paginile ziarului să apară chiar şi cuvântul “cianură”, chiar dacă articolele ar trata alte probleme diferite de Roşia Montană.
Oamenii devin tot mai conştienţi de pericolul pe care îl reprezintă exploatarea minieră de la Roşia Montană, îşi dau seama de netrebnicia manipulărilor din spatele proiectului "Roşiei Montane" şi devin tot mai conştienţi de necesitatea implicării lor în aceste probleme.
Dar această implicare, după cum bine se vede, a fost deficitară din punctul de vedere al numărului de participanţi. Cu siguranţă nu se doreşte o situaţie similară cu cea din Siria, Egipt sau Turcia dar nici această lipsă de implicare nu duce nicăieri. Acest lucru este valabil pentru multe alte probleme din România. Neimplicarea este rezultatul unei îmbolnăviri a conştiinţei poporului român.
