Farul Constanţa şi FC Hermannstadt, fără gol marcat în etapa a cincea a Superligii de fotbal! Declaraţiile celor doi antrenori
alte articole

Farul Constanţa şi FC Hermannstadt şi-au împărţit punctele etapei a cincea a Superligii de fotbal, luni seara, la Ovidiu, terminând la egalitate, scor final 0-0, nu înainte însă ca fiecare echipa să-şi treacă în cont câte o bară, respectiv un gol anulat.
Gazdele au luat la ţintă bara porţii prin Denis Alibec (76), iar sibienii prin Daniel Paraschiv (82), iar golurile anulate au venit pe seama arbitrajului video - oaspeţii la reuşita lui Baba Alhassan (64), iar Farul la cea a lui Denis Alibec (73).
"Puteam să avem punctaj maxim până în acest moment, dar din anumite motive nu au venit punctele. Ne-au lipsit golurile. Astăzi ne-am exprimat bine în repriza secundă. Au avut şi ei o ocazie, dar am dominat meciul, am avut controlul ritmului, al intensităţii. Ăsta e fotbalul.
Noi vrem să aducem jucătorii cu nume la nivel optim din punct de vedere fizic, să se simtă asta pe teren. Vrem să facem lucrurile calculat. Alibec a fost fericit astăzi, l-am văzut bine pe teren.
Am dominat, am controlat. Noi am avut posesia. Adversarul se mulţumeşte cu un contraatac. Că nu am câştigat, da. Am ratat anumite situaţii. Avem identitatea noastră, drumul e foarte bun. În mod normal ar fi trebuit să avem toate punctele”, a spus Gică Hagi - antrenor Farul, potrivit Orange Sport.
"Am suferit în primul sfert de oră. Ne-au pus probleme, ne-au surprins în benzi, dar am reglat asta pe parcurs şi lucrurile au stat mai bine. Am încercat să pasăm, asta le-am cerut, să stăm cât mai sus. A doua repriză a fost mai bună pentru noi, faţă de prima, am avut şi ocazii mari. Nu ştiu dacă era meritat să luăm trei puncte, pentru că au avut mai multe situaţii de gol, dar este un punct muncit.." a comentat la rândul său Marius Măldărăşanu, tehnicianul sibienilor.
Farul a remizat în ultimele trei runde şi încheie etapa la două puncte în spatele liderului FC Botoşani - pe poziţia a treia cu 9 puncte.
Hermannstadt este pe doi în clasament, cu acelaşi număr de puncte dar cu golaveraj superior.