FCSB a câştigat dramatic cu Chindia Târgovişte! Vicecampioana a revenit de la 0-2 la pauză - Nicolae Dică a reacţionat virulent

"O primă repriză foarte slabă.. nu am trăit nici ca jucător aşa ceva! Echipa adversă să fie în 10 oameni şi să primim două goluri pe nişte greşeli imense.. Este inacceptabil pentru mine!" - Nicolae Dică.
FCSB - Chindia Târgovişte 3-2, în Superligă. (FCSB/facebook)
Marius Dragoi
15.08.2022

Vicecampioana României a suferit mult pe Arena Naţională din Capitală, duminică seara, în etapa a cincea a Superligii de fotbal.

Gruparea roş-albastră s-a chinuit să obţină victoria cu Chindia Târgovişte, cei din urmă fiind foarte aproape de a produce a doua surpriză a serii, după eşecul celor de la CFR Cluj în faţa celor de la FC Botoşani.

Oaspeţii, care au rămas în zece oameni încă din minutul 7, după ce Daniel Neguţ a primit cartonaş roşu pentru o intervenţie neregulamentară la Florinel Coman, a reuşit admirabil să puncteze de două ori în poarta goalkeeper-ului Târnovanu prin Doru Popadiuc (22) şi Daniel Popa (28).

După revenirea de la vestiare însă, probabil duşul rece oferit de Nicolae Dică în pauza dintre reprize elevilor săi, a făcut ca FCSB să întoarcă rezultatul marcând de trei ori în doar cincisprezece minute. Mai întâi a venit dubla lui Andrei Cordea (49, 55), pentru ca apoi Joonas Tamm să stabilească rezultatul final (59). Scor final 3-2 (0-2).

"O primă repriză foarte slabă. Vorbeam cu staff-ul după joc, nu am trăit nici ca jucător aşa ceva! Echipa adversă să fie în 10 oameni şi să primim două goluri pe nişte greşeli imense. Pe două greşeli de poziţionare să primim două goluri... Este inacceptabil pentru mine! Nu este ok ce s-a întâmplat în prima repriză.

Am avut reacţie bună în repriza secundă, am marcat trei goluri, ne-am creat multe ocazii, dar am făcut iar o greşeală şi era să fim egalaţi. Din nimic, le-am zis «luaţi voi, că vrem să daţi gol!». Nu e acceptabil!

Avem fundaşi de 1,95 metri. Trebuie să dea cu capul. O să le dau la antrenament doar să dea cu capul, nu avem ce face. Am pregătit lucrul acesta, ştiam că vor juca cu mingi lungi..

Au fost ravagii în vestiar, în afară de lucrurile pe care le-am explicat din punct de vedere tactic. Trebuia să fac ceva să îi trezesc. Important e că am reuşit.

Nu avem titulari, nu avem rezerve. Important pentru mine e ca jucătorii de pe bancă să fie concentraţi la joc. Cu ajutorul celor de pe bancă putem câştiga, mereu sunt foarte importanţi”, a declarat Nicolae Dică, potrivit Prima Sport.

FCSB a înregistrat astfel prima victorie în acest campionat, în timp ce Chindia rămâne în continuare fără victorie.

În continuare, pentru FCSB urmează meciul cu Viking, din play-off-ul Conference League, programat joi, de la ora 21:30, pe Arena Naţională.

"Întâlnim o echipă bună, m-am uitat puţin la jocul lor cu Sparta Praga. O echipă bună, cu talie, o echipă agresivă, care e mai bună pe teren propriu pentru că are terenul sintetic cu care e învăţată", a mărturisit Nicolae Dică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor