Falimentul elitelor europene (Le Monde)

La o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, Europa se vede astăzi dominată de o elită economică şi financiară sprijinită politic, căreia nu-i pasă decât de ea şi ignoră interesele cetăţenilor în faţa unei crize pentru care îşi are partea sa de vină, situaţie ce conduce acum la afirmarea partidelor populiste, se arată într-o analiză semnată de jurnalistul britanic Martin Wolf şi publicată de ziarul Le Monde în ediţia electronică de vineri.

Primul Război Mondial, dezastru provocat de ignoranţa şi prejudecăţile elitelor europene şi urmat de trei decenii de sălbăticie şi prostie care au distrus tot ce avea mai bun civilizaţia europeană la începutul secolului XX, a demolat cele două fundamente ale economiei secolului XIX, şi anume liberul schimb şi etalonul aur. Tentativele ulterioare de a le restabili au condus la noi greşeli din partea elitelor, atât europene cât şi americane. Marea Depresiune a contribuit substanţial la crearea condiţiilor politice pentru declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. A urmat apoi Războiul Rece, în care democraţiile s-au confruntat cu o dictatură ce îşi are rădăcinile tot în Primul Război Mondial.

Între elite şi popor există un acord implicit: primele obţin privilegiile şi avantajele puterii şi ale proprietăţii, poporul primind în schimb asigurarea securităţii şi, în epoca modernă, o anumită prosperitate. Dacă elitele eşuează, ele riscă să vadă cum altele vin în locul lor. Înlocuirea elitelor economice, birocratice şi intelectuale care au eşuat este mereu un proces delicat, într-o democraţie producându-se totuşi rapid şi ordonat, dar într-un regim totalitar procesul va fi lent şi însoţit aproape întotdeauna de vărsare de sânge.

Aceste lucruri rămân valabile şi astăzi. Dacă vrem să învăţăm lecţiile Primului Război Mondial, le vom regăsi nu în Europa zilelor noastre, ci în Orientul Mijlociu, la graniţa indo-pakistaneză şi în relaţiile tensionate dintre China şi vecinii ei. Riscul unor erori de calcul cu consecinţe catastrofale există în toate aceste cazuri, chiar dacă ideologiile militariste şi imperialiste sunt, din fericire, mai puţin evidente astăzi decât erau cu un secol în urmă.

Astăzi, statele puternice acceptă ideea că pacea este un plus pe calea prosperităţii şi o preferă în locul avantajelor iluzorii ale războiului. Dar acest lucru nu înseamnă că Occidentul este protejat de eşecurile elitelor sale, ci din contră, el trăieşte cu aceste eşecuri, se subliniază în articolul din Le Monde, care analizează trei dintre acestea.

În primul rând, majoritatea elitelor economice, financiare, intelectuale şi politice nu au înţeles consecinţele deciziei de a sta cu capul plecat în faţa liberalizării financiare. Iluzionate de capacitatea pieţelor financiare de a se autostabiliza, ele nu doar că au autorizat, dar au şi încurajat pariul expansiunii datoriei, dorit de pieţele financiare. Elita decidenţilor a fost incapabilă să evalueze riscurile unei crize sistemice, şi anume prăbuşirea economiilor şi explozia şomajului şi a datoriei publice.

Elita financiară a fost discreditată pentru că a ajuns în situaţia să fie salvată de la înec, cea politică a fost discreditată pentru că a decis finanţarea acestei salvări, iar elita intelectuală (economiştii) a fost discreditată de eşecul de a anticipa criza şi de a cădea de acord asupra a ceea ce trebuie făcut mai departe. Salvarea era necesară, dar convingerea că cei puternici au sacrificat contribuabilii pentru interesele celor vinovaţi este pe deplin justificată.

În al doilea rând, am asistat în ultimele trei decenii la dezvoltarea unei elite economice şi financiare mondializate, tot mai deconectată de ţările care au creat-o. Noţiunea de cetăţenie, baza oricărei democraţii, şi-a pierdut din importanţă. Redistribuirea inechitabilă a beneficiilor de pe urma creşterii economice a accentuat acest fenomen.

Astăzi ne îndreptăm mai degrabă către plutocraţie. Un anumit nivel de plutocraţie este inevitabil în democraţiile stabile, la fel cum trebuie să fie şi în economia de piaţă. Dar numai un anumit nivel, pentru că atunci când cei mai mulţi dintre cetăţeni constată că elita economică obţine beneficii prea mari în comparaţie cu performanţele sale mediocre, că nu-i pasă decât de ea şi mai vrea în plus să fie salvată atunci când nu-i mai merge bine, legăturile ajung să se distrugă. Este posibil ca acum să fim abia la începutul acestui proces de degradare lentă.

În ultimul rând, criza financiară a adus cu ea în Europa o serie de probleme economice. Însă dezordinea instituţională din zona euro este probabil cel mai grav lucru. Aici puterea este concentrată în mâinile guvernelor, în special cel german, şi ale birocraţiilor ne-alese de cetăţeni, şi anume Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Cetăţenii direct afectaţi de criză nu au nicio influenţă asupra acestor instituţii. Politicienii responsabili în faţa celor care i-au votat sunt la fel de neputincioşi. Acest divorţ între responsabilitate şi putere aduce atingere însăşi noţiunii de guvernanţă democratică.

Niciunul dintre aceste eşecuri nu egalează nebuniile anului 1914. Dar ele sunt suficiente pentru a ne face să ne îndoim de elitele noastre şi pentru a alimenta populismul în creştere pe care-l vedem peste tot în Occident, mai ales populismul xenofob de dreapta. Elitele trebuie să facă mai mult, altfel furia riscă să ne îngroape pe toţi, este concluzia articolului.