Facebook aruncă "bomba nucleară" peste Australia: interzice transmiterea de ştiri pe continent

Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, la CEO Summit în cadrul conferinţei Asia-Pacific Economic Cooperation din Lima, 19 noiembrie 2016
Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, la CEO Summit în cadrul conferinţei Asia-Pacific Economic Cooperation din Lima, 19 noiembrie 2016 (RODRIGO BUENDIA/AFP/Getty Images)

După ce, săptămâna aceasta, guvernul australian şi-a anunţat intenţia de a emite modificări legislative cunoscute sub numele de „News Media Bargaining Code”, care să stabilească un cadru legislativ pentru a obliga marile companii hi-tech să compenseze publicaţiile pentru postarea de conţinut pe platformele sociale, Facebook a declarat că va începe să restricţioneze transmiterea de ştiri pe platforma sa din Australia.

Măsura luată de gigantul social media survine la o zi după ce Parlamentul australian a promis să pună în aplicare legea până la încheierea sesiunii, care va avea loc pe 25 februarie.

Legea urmăreşte să oblige companiile de internet majore din SUA să plătească în mod echitabil editorii locali australieni pentru utilizarea conţinutului lor.

Citiți și Oficialii australieni fumegă după ce Google blochează "experimental" mai multe publicaţii online

Luna trecută, Google a ameninţat că îşi va elimina complet motorul de căutare din Australia, dacă legislaţia va deveni lege, iar Facebook a susţinut campania de presiune a Google.

NBC susţine că noul cod are ca scop „eliminarea poziţiilor dominante de negociere ale giganţilor digitali prin crearea unui grup de arbitraj cu puterea de a lua decizii obligatorii din punct de vedere juridic cu privire la compensaţii”.

„Grupul ar accepta fie cea mai bună ofertă a platformei sociale, fie cea a editorului şi ar stabili doar rareori un preţ între cele două”, descrie raportul.

Citiți și Google şi Facebook cer Curţii Supreme să intervină pentru ca procesele colective iniţiate împotriva lor să fie mai greu de pornit

Facebook a emis următoarea declaraţie, miercuri după-amiază:

Ca răspuns la noua lege propusă de Australia privind negocierea cu organizaţiile mass-media, Facebook va împiedica distribuirea sau vizualizarea de conţinut de ştiri australian şi internaţional, de către editorii şi persoanele din Australia.

Legea propusă înţelege greşit relaţia dintre platforma noastră şi editorii care o folosesc pentru a transmite conţinut de ştiri. Evoluţia ne-a obligat să ne confruntăm cu o alegere dură: să încercăm să respectăm o lege care ignoră realităţile acestei relaţii sau să nu mai permitem conţinut de ştiri pe serviciile noastre din Australia. Cu inima grea, o alegem pe cea din urmă.

În esenţă, australienilor li se va interzice să posteze, să transmită sau să vizualizeze conţinut de ştiri pe Facebook, într-o mişcare pe care Google poate - şi a ameninţat că o va face - să o întreprindă în curând.

Citiți și Google ameninţă să închidă motorul său de căutare pentru australieni, pe măsură ce Canberra propune noi legi

Declaraţia de pe Facebook a mai menţionat: "În ultimii trei ani am lucrat cu guvernul australian pentru a găsi o soluţie care să recunoască realităţile modului în care funcţionează serviciile noastre. Am lucrat mult timp la reguli care să încurajeze inovaţia şi colaborarea între platformele digitale şi organizaţii de ştiri".

"Din păcate, această legislaţie nu face acest lucru. În schimb, încearcă să penalizeze Facebook pentru conţinutul pe care nu l-a luat sau nu l-a cerut", a adăugat compania.

Este cea mai mare escaladare de până acum a tensiunilor dintre Canberra şi marile platforme de socializare şi tehnologie - în special Google - care domină aproximativ 81% din toată publicitatea online australiană.

Citiți și Google interzice reclamele pentru produsele VPN, care ajută ocolirea cenzurii chineze