Expoziţia morţii devine gratuită

Există multe moduri de a ucide. Poţi ucide fizic, dar cei eliminaţi fizic pot continua să existe în forme diferite în mentalul colectiv. Aşa se întâmplă cu eroii, de exemplu, care trăiesc mereu în conştiinţele oamenilor. Dar poţi ucide şi simbolic. Iar acest lucru e şi mai grav (mai ales când e vorba de fiinţe şi situaţii benefice), pentru că îi ucizi încă o dată.

S-a spus despre expoziţia Human Body de la Muzeul Antipa că este o minunată achiziţie pentru ştiinţă. Că ajută pe cei care vor să devină medici sau pe cei care vor să aprofundeze cunoaşterea corpului uman sau pe artişti. S-au găsit o sumedenie de justificări pentru un lucru atât de nelalocul lui: corpuri umane jupuite şi secţionate fără acordul lor prealabil, puse în posturi nefireşti şi inutile pentru a demonstra, chipurile, ceva ce orice atlas de anatomie (sau unul din multele softuri educaţionale existente în era electronicii) îţi poate explica cu mult mai bine.

E adevărat că pentru specialişti în medicină poate fi utilă. Dar dacă o astfel de expoziţie s-ar fi vrut în numele ştiinţei, de ce nu şi-a ales un cadru academic, cu un public specializat? Cu ce ajută cunoaşterea ştiinţifică faptul că "exponatele", nişte cadavre, au fost expuse în poziţii ciudate, în lumină difuză, lipsite de comentarii ştiinţifice edificatoare, care ar fi permis analiza şi sinteza pe baza observaţiei în cunoştinţă de cauză şi nu doar a unor priviri profane, ca la spectacol? Sau poate tocmai spectacolul s-a urmărit, aici? Nici n-ar fi de mirare, într-o societate a spectacolului, după cum defineşte Guy Debord lumea în care trăim. O acumulare de imagini fragmentate ale realităţii (spectacole), care se regrupează într-o nouă unitate, formând o pseudo-lume separată, la care poţi să te uiţi. Mesajul spectacolului este: ”Ceea ce apare este bun, ce e bun apare”. Se naşte un monopol al aparenţelor (apariţiilor) care impune o acceptare pasivă. Lumea reală este tradusă în imagini/apariţii iar aceste apariţii devin fiinţe reale - nişte plăsmuiri dinamice care motivează un comportament hipnotic.

Sute de oameni au venit la Antipa - un muzeu dedicat studiului speciilor - să vadă o expoziţie cu/de corpuri umane - hipnotizaţi, evident, de reclama uriaşă care i s-a făcut prin canalele media. Au dat buzna şi şi-au cumpărat biletul atât de scump ori pentru curiozitatea ineditului ori pentru că vor afla mai multe. Orice spectacol oferă acest gen de iluzii.

În faţa Muzeului Antipa au loc zilnic proteste de conştiinţă. Aşa îmi place să le numesc după ce am înţeles miza lor. Protestele cer închiderea expoziţiei, pentru că, provenienţa cadavrelor ridică o mare problemă etică şi morală. Şi chiar dacă nu s-ar pune problema provenienţei ilicite a corpurilor, ideea unei expoziţii cu corpuri umane, deschisă oricui, face parte în sine din realitatea unui spectacol macabru.

Doar privind corpurile din expoziţie e uşor să-ţi dai seama că ele au aparţinut unor oameni tineri şi sănătoşi. Prin urmare, afirmaţia organizatorilor că acei oameni ar fi murit de moarte bună e falsă din start. Muzeul Antipa ne întâmpină de la bun început cu o minciună sfruntată - 200 de cadavre ale unor oameni sănătoşi dar care au murit de moarte naturală şi care, totuşi au fost nerevendicaţi.

Oricum ai încerca să cântăreşti problema, prezumţia de vinovăţie e acolo.

Cu atât mai mult cu cât cadavrele provin din China - ţară binecunoscută pentru abuzuri umane de proporţii înfiorătoare. Ca de altfel, orice regim totalitar. Toate ţările comuniste şi-au ucis oamenii cei mai valoroşi şi şi-au degradat propriul popor dincolo de limita umanului, pentru ca o mână de oameni să stăpânească alte milioane. Lucrul ăsta n-a încetat niciodată. El continuă şi acum, chiar dacă se vorbeşte tot mai puţin despre asta.

În China viaţa umană nu are valoare. De fapt, are un preţ. În China poţi să întrebi:”Cât costă un om?” Şi ţi se va răspunde cu preţuri exacte, pe organe disponibile oricând: o inimă între 130.000-160.000 dolari, o cornee: 30.000 dolari, un plămân: 150.000-170.000 dolari, şi tot aşa. În nicio ţară din lume nu există organe disponibile la cerere, pentru că în orice ţară din lume există un timp de aşteptare (de obicei mare, cu liste de aşteptare) până la găsirea unui donator compatibil. Raportul independent Kilgour – Matas (nominalizat la premiul Nobel pentru pace) demonstrează pe baza mărturiilor şi investigaţiilor că sursa principală de organe o constituie practicanţii Falun Gong din închisori. Adică oamenii cei mai non-violenţi şi mai integri din întreaga societate chineză, care nu au altă vină decât că au ales să trăiască după principiile adevărului, al bunăvoinţei şi al anduranţei, re-înviind astfel spiritul străvechii culturii chineze, distrusă de partidul comunist în cei peste 60 de ani de dominaţie.

Dacă viaţa umană are o astfel de valoare, la ce să ne aşteptăm când e vorba de cadavre?

Managerul Expoziţiei Human Body, Arnie Geller se apără spunând că ”exponatele” (căci aşa le numeşte) provin de la persoane neidentificate. El nu poate certifica provienienţa lor. Dacă e luat puţin mai tare la întrebări (dar nu foarte tare) îşi pierde răbdarea şi calmul. Când a fost întrebat de reporterii Epoch Times dacă dispune de consimţământul prealabil al victimelor, a dat un alt răspuns, despre alte hârtii. Când a fost întrebat dacă ştie că în oraşul Dalian există trei lagăre de muncă şi închisori cu prizonieri politici, printre care şi mişcarea non-violentă Falun Gong, şi-a pierdut calmul de-a binelea, devenind opresiv, interzicând reporterului Epoch Times să mai pună întrebări până şi altor membri din boardul vernisajului. Dar lucrurile sunt mai grave şi mai întortocheate de atât. Cert este că atât el (sau alţi comercianţi de corpuri plastinate umane) cât şi statul chinez fac profituri uriaşe din traficul de organe şi de cadavre.

În presă se pomeneşte prea puţin despre astfel de lucruri. Cu toate astea, din presa străină mai aflăm câte ceva. Un reporter ABC News a fost în China, chiar la ceea ce Arnie Geller numea Universitatea din Dalian, de unde, chipurile, explica el provenienţa corpurilor. ”Universitatea” era un depozit, o magherniţă, propriu-zis, unde reporterul a filmat cu camera ascunsă atât cadavrele care nu muriseră de moarte naturală, cât şi pe ”directorul” centrului care nu răspundea mai nimic la întrebări.

Reportajul e mai extins şi şocant. Adevărul e departe de ceea ce afişează GForce Exhibitions cu nonşalanţă. Răspunsurile în doi peri ale organizatorilor, refuzul lor de a furniza explicaţii pe măsura îndoielilor, muşamalizarea şi adormirea vigilenţei celor care ridică dileme sunt foarte suspecte. De fapt, confirmă contrariul a ceea ce prezintă ei. La fel de suspectă rămâne şi motivaţia organizării unei astfel de expoziţii în România, ţară în care tradiţiile de înmormântare sunt importante.

Pe Gunter van Hagens, cel care s-a ocupat de plastinarea cadavrelor, inclusiv cele expuse acum la Antipa, îl vedem în reportajul de la ABC News cu lacrimi în ochi, la propriu. El spune că nu va mai cumpăra cadavrele din China, pentru că îşi dă seama că provenienţa lor nu poate fi decât de la dizidenţi executaţi. Spune că va cumpăra doar cadavre de la americani, care în prealabil şi-au dat consimţământul scris. Nu avem de unde şti dacă omul e sincer sau nu. În film, părea serios afectat. De ce n-a făcut aşa de la început? Şi de ce n-a transmis un mesaj expoziţiilor din alte ţări, de ce n-a tras un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă în China cu viaţa umană?

În orice caz, aparent măcar, a luat o poziţie. De ce la noi, de la directorii de la Antipa, până la cei din Ministerul Culturii se tace? Ba mai rău, sunt discreditaţi cei care încearcă să atragă atenţia asupra problemei etice? Ba încă şi mai rău, Muzeul Antipa organizează zilele porţilor deschise unde profesorii au putut intra gratis joi, 18 aprilie.

Se capitalizează pe ”mintea deschisă”, pe o înţelegere la ”un nou nivel” - ”nu trebuie să aveţi cunoştinţe medicale, ci doar o minte deschisă”, spun organizatorii. De fapt nu vrea nimeni să avem o minte deschisă. O minte deschisă în adevăratul ei sens pune probleme. E dubitativă. Pune întrebări, nu ciuguleşte minciuni oribile îmbrăcate în jumătăţi de adevăruri. E investigativă.

Ei vor o ”minte deschisă” de ei. Ne spală creierul folosindu-se aparent de propriile noastre cuvinte, răstălmăcind adevărul. Dar nu vrea nimeni să ne înlăture temerile că acolo ceea ce vedem, de fapt, ceea ce nu vedem, sunt crime oribile împotriva unor oameni care au încercat să facă lumea mai bună.

În comunism se tot proslăvea progresul ştiinţei şi se înfiera obscurantismul religios, spuneau ei. Erau forme primitive - dar care au prins - prin care se urmărea destructurarea omului normal cu acces la gândire şi spiritualitate şi crearea acelui ”om nou”, cu creierul şters de propagandă, sclavul perfect.

Societatea umană s-a înălţat prin cultură şi armonie umană. A evoluat prin respectarea unor principii imuabile. A unor legi nescrise. Oricât de mult ne-ar schimba progresul tehnic, natura noastră umană e aceeaşi. Cinstea, bunătatea, altruismul rămân valabile, indiferent cât de mult se schimbă moda la suprafaţă.

S-a mai spus că expoziţia pare mai degrabă un mijloc de propagandă destinat realizării unui experiment de inginerie socială.

Evident, nu mai e vorba de acel tip de propagandă politică de tip totalitar-comunist, cum a fost experimentul Piteşti care a urmărit dezumanizarea individului prin răsturnarea tuturor valorilor umane şi divine. Aici are loc un mod mai subtil de propagandă, în formă spectaculară, o propagandă care urmăreşte perfecta integrare şi adaptare a individului la sistem. Dar la fel de obscenă şi macabră ca şi experimentele dezumanizării din trecut. De fapt e o continuare firească a acestora. E ca şi cum martirii închisorilor comuniste sunt astfel profanaţi abject şi aduşi la stadiul de exponat.

Ar fi interesant de aflat cine orchestrează din umbră această expoziţie în ţară. Tind să cred că Asociaţia româno-chineză nu e străină de ce se întâmplă. Nu e străină nici de traficul de organe din China, cu siguranţă. Dar în numele prieteniei dintre cele două ţări şi popoare se păstrează tăcerea. Şi poate şi în numele altor ”idoli”. Oricum, când traficul de orice fel devine politică de stat, propaganda lui va desensibiliza omul de rând în privinţa sacralităţii fiinţei. A sacralităţii ”tainelor” ce le întâlnim ” în flori, în ochi, pe buze ori morminte” (cum scria Lucian Blaga).

Spus altfel, sistemul va încerca să ne facă indiferenţi la această crimă, să ridicăm din umeri spunând că ”şi aşa în China sunt prea mulţi”, să ajungem să ni se pară normală transformarea fiinţei umane într-un obiect traficat.

Afirmaţia că sursele şi-au dat consimţământul, aşa de neconvingătoare cum este ea pentru deţinuţii condamnaţi la moarte, ar fi imposibilă pentru surse nevinovate şi pentru faptul că în China există o superstiţie legată de donarea organelor sau a corpurilor după moarte. Ei nu vor să facă asta cu corpul lor. Uciderea celor nevinovaţi pentru organe este crimă. Uciderea prizonierilor de conştiinţă pentru organe este o crimă împotriva umanităţii, spunea David Matas în cartea State Organs. Aceeaşi crimă este şi în cazul traficului de cadavre. Criminalii împotriva umanităţii fac toate eforturile să-şi acopere crimele.

Crimei reale comise de un stat încă totalitar (cel chinez) îi corespunde aici, prin spectacolul expoziţiei, o ucidere simbolică şi o pervertire a minţii celor care sunt chemaţi să asiste, pe banii lor, la spectacol. Agresivitatea manifestată ca spectacolul public, ascunde întotdeauna violenţa ocultă a manipulatorilor. Luptă de clasă se poate duce şi aşa...În acest caz ideea de ştiinţă rămâne propagandă pură. O falsă idee de educaţie.

Există atât de multe moduri de a ucide. A accepta expoziţia e ca şi cum am fi de acord cu genocidul. Acceptarea însăşi ucide.