Explozie rară a unei "hipernove" detectate la marginea Căii Lactee
Oamenii de ştiinţă au găsit dovezi ale unei explozii stelare rare şi masive, datând din primele zile ale universului - la mai puţin de un miliard de ani după Big Bang.
O impresie artistică a universului timpuriu în momentul exploziei hipernovei (Imagine credit: NASA/ Adolf Schaller)
Cunoscută sub numele de "hipernovă magneto-rotaţională", această explozie străveche ar fi fost de aproximativ 10 ori mai strălucitoare şi mai activă decât o supernovă tipică (moartea violentă care aşteaptă majoritatea stelelor din univers, inclusiv Soarele Pământului), lăsând în urmă o amestecătură ciudată de elemente care au ajutat la alimentarea următoarei generaţii de stele.
Stelele care explodează în acest fel trebuie să fie masive (de zeci de ori mai mari decât Soarele), să se rotească rapid şi să conţină un câmp magnetic puternic, potrivit unui studiu publicat pe 7 iulie în revista Nature. În momentul în care o astfel de stea moare, aceasta se stinge printr-o explozie extrem de puternică - prăbuşindu-se într-un fel de “carcasă” densă şi activă, care fuzionează elementele simple ale stelei primordiale într-un ”amestec" de materiale din ce în ce mai grele, a declarat într-un comunicat David Yong, autorul principal al studiului, astronom la Universitatea Naţională Australiană din Canberra.
"Este o moarte explozivă pentru stea, [şi] nimeni nu a descoperit acest fenomen până acum", a spus Yong.
Acum, Yong şi colegii săi au descoperit o stea îndepărtată la marginea Căii Lactee care conţine un cocktail chimic bizar care poate fi explicat doar prin acest tip de explozie evazivă, au scris autorii studiului. Steaua, denumită SMSS J200322.54-114203.3 (numită pe scurt J2) şi situată la aproximativ 7.500 de ani-lumină de Soare, în haloul Căii Lactee, s-a format în urmă cu aproximativ 13 miliarde de ani, adică la mai puţin de 800 de milioane de ani de la naşterea universului, potrivit cercetătorilor. Stelele de acest tip sunt cele mai vechi care încă mai există.
În noul lor studiu, cercetătorii au analizat îndeaproape compoziţia chimică a stelei pe baza lungimii de undă a luminii pe care o emite, folosind instrumente speciale de pe telescopul gigant Magellan din deşertul Atacama, Chile. Ei au descoperit că, spre deosebire de majoritatea celorlalte stele cunoscute care datează din această perioadă timpurie, J2 conţine cantităţi extrem de mici de fier, în timp ce conţine cantităţi neobişnuit de mari de elemente mai grele, cum ar fi zinc, uraniu şi europium.
Fuziunile dintre stelele neutronice (o stea neutronică este un tip de rămăşiţă fie a colapsului gravitaţional al unei stele masive într-o supernovă de tip II, de tip Ib sau de tip Ic) pot explica prezenţa acestor elemente mai grele în stele similare din universul timpuriu - cu toate acestea, cercetătorii au spus că J2 conţine atât de multe elemente grele "în plus", încât nici măcar teoria fuziunii stelelor neutronice nu se potriveşte.
Singura explicaţie pentru toate elementele grele "în plus" este o explozie foarte mare - o hipernovă amplificată de rotaţia rapidă şi de un câmp magnetic puternic, potrivit autorilor.
"Dovezile care indică pentru prima dată în mod direct faptul că a existat un alt tip de hipernovă care a produs simultan toate elementele stabile din tabelul periodic, au fost găsite acum - o explozie de colaps a nucleului unei stele masive cu rotaţie rapidă şi puternic magnetizată", a declarat într-un comunicat coautorul studiului Chiaki Kobayashi de la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie. "Este singurul lucru care explică rezultatele".
Această descoperire este mai mult decât un spectacol strălucitor; o astfel de explozie incredibilă trebuie să fi avut loc în timpul primelor etape de formare a galaxiilor pentru a duce la naşterea lui J2. Acest fapt sugerează că hipernovele ar fi putut fi o metodă importantă de formare a stelelor în universul timpuriu, au concluzionat autorii studiului.
