Experţi: Noul sistem electoral ar putea avantaja socialiştii şi democraţii

Părerile experţilor privind modificarea sistemului electoral, propusă de Plahotniuc încă în 2011, dar care ar putea trece acum, sunt împărţite. Unii consideră că l-ar putea avantaja pe Dodon, iar alţii menţionează că liderul PD, de obicei nu ia decizii în favoarea altcuiva.
Dezbateri privind modificarea sistemului electoral în RM (TV7)
Maria Maevschi
13.02.2017

Mai mulţi analişti politici au decis să vorbească pe marginea noului sistem electoral propus de către Partidul Democrat. Igor Boţan, expert în fenomene politice şi alegeri, consideră că Partidul Democrat are o problemă şi crede că rezolvarea acesteia e posibilă prin schimbarea sistemului electoral.

„Trebuie înţeles faptul că nu există sisteme electorale bune sau proaste, există sisteme electorale adecvate şi neadecvate, în dependenţă de ţară şi societate. Dacă Partidul Democrat spune „vrem să modernizăm clasa politică” şi toată modernizarea se reduce la schimbarea sistemului electoral, eu zic că acesta este un non-sens. Eu aş prefera ca PD să vină cu o explicaţie, să deschidă nişte dezbateri publice şi să ne explice ce are în vedere atunci când spune „vrem reformarea clasei politice”, a menţionat Boţan în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7.

Potrivit analistului, sistemul mixt, propus de PD, constă în faptul că cetăţenii RM, pe de o parte vor vota cum au făcut-o până acum, cu un buletin pentru o listă de candidaţi la nivel naţional, iar pe de altă parte, tot ei, în acelaşi timp, vor vota aşa cum îşi votează primarii, un candidat în circumscripţia (teritoriu care nu neapărat corespunde cu un raion – n.r.) uninominală care să-i reprezinte în Parlament.

„În anul 2011, prim-vicepreşedintele PD, pe atunci Vlad Plahotniuc a înregistrat o iniţiativă personală de modificare a sistemului electoral, care nu a trecut, şi în partid a fost primită destul de rece, pentru ca ulterior, în contextul renegocierii, după demisia Guvernului Filat, din martie 2013, peste noapte, în 13-14 aprilie, deputaţii PD şi PLDM într-o înţelegere de culise să voteze în prima lectură fără nici un fel de consultări, trecerea la sistemul electoral mixt, conform căruia 51 deputaţi urmau să fie aleşi ca şi înainte, pe liste de partid, iar alţii 50 să fie aleşi de către oameni în circumscripţii uninominale, care la fel a fost anulat”, a declarat fostul deputat PD, Andrei Popov, în cadru aceleiaşi emisiuni.

Acesta a explicat că reforma sistemului electoral nu necesită modificarea Constituţiei, necesită doar o simplă majoritate, adăugând că actuala guvernare de la Chişinău „are această majoritate şi ulterior acest proiect de lege, care nu a fost nici înregistrat în Parlament, a fost trimis de către spikerul Parlamentului pentru avizare Comisiei de la Venezia”.

„Acel aviz a fost destul de criticat. A venit în martie 2014 şi a spus că în condiţiile Republici Moldova, modificarea sistemului electoral şi alegerea a 50 de deputaţi pe circumscripţii comportă un risc major, ca aceşti deputaţi să fie loializaţi sau să intre în dependenţă de oameni de afaceri influenţi”, a mai explicat Popov, fost ambasador al RM în Austria.

În context, comentatorul politic Victor Ciobanu consideră că reformarea clasei politice, propusă de PD „este după mine o declaraţie absolut nemodestă. Dacă vor să modernizeze, să modernizeze PD-ul. În ultimele sondaje PD ajunge „tocmai la 3%”. PD este un partid care niciodată nu a avut rating politic, a câştigat pe resursa administrativă. Acum fiind în această situaţie, are o singură soluţie, de a accede în viitorul Parlament doar prin schimbarea regulilor de joc. Este o ideea oportunistă”.

Notabil este faptul că, după cum a menţionat şi Victor Ciobanu, mai întâi trebuie înfăptuită reforma teritorial-administrativă. În cazul în care guvernarea este una responsabilă, merge la cetăţeni şi vrea să facă un sistem care funcţionează şi va funcţiona în timp, aceasta este condiţia pentru o democraţie robustă. „Să ne imaginăm, vin 50 de independenţi care stau cu gândul la raionul pe care îl reprezintă, atunci în Parlament nu se vor vota niciodată la timp bugetele, astfel că fiecare vot va trebui achitat”, a specificat Ciobanu, „sau se trece la sistemul prezidenţial, unde ei se vor certa în Parlament iar preşedintele va decide”, a continuat Igor Boţan.

„Partidul Democrat a mai făcut un experiment cu Marian Lupu la alegerile prezidenţiale. Eu vă asigur că se va întâmpla acelaşi lucru dacă schimbă sistemul electoral. Trecerea la sistemul uninominal îl face pe Igor Dodon câştigător absolut. Dl Dodon va trece practic peste tot în turul II, iar acolo unde va trece Maia Sandu, Andrei Năstase şi Partidul Democrat, opoziţia pro-europeană de alternativă nu va veni la vot, iar asta, de asemenea îl va avantaja pe Igor Dodon pentru ca societatea este polarizată”, a punctat Boţan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor