Expertă: Cine e de vină, cu nume şi prenume, pentru unde suntem acum cu Justiţia
Elena Calistru, preşedinta organizaţiei Funky Citizens, expertă în analiza bugetelor şi membră a Comitetului Economic şi Social European, a vorbit, într-o postare pe Facebook, „pe îndelete, despre cine e de vină, cu nume şi prenume” pentru „unde suntem acum cu Justiţia”.
Redăm postarea Elenei Calistru
Aseară, în stradă, s-a strigat mult „demisia” pentru două nume: Lia Savonea şi Cătălin Predoiu.
Pentru primul personaj, după documentarul Recorder, totul poate fi rezumat brutal de simplu: „mă sună Lia”. Atât. O propoziţie care spune mai mult despre starea justiţiei decât sute de pagini de rapoarte.
Pentru al doilea însă, lucrurile sunt mai complicate. Şi tocmai de asta vreau să mă opresc aici.
La a încerca să explic cum s-au văzut personajele care au ciopârţit justiţia în anii ăştia care au trecut, ca „spectator angajat” în tot acest proces legislativ. Cum am ajuns aici?
Pasul 0 – o reformă neterminată:
România are MCV, care presupune că trebuie să facem nişte reforme pentru justiţie şi anticorupţie. S-au întărit DNA, ANI etc. Sau poate mai corect e să zic că existau aceste instituţii.
Apoi, a venit rândul să avem nişte coduri mai bune. Doar că aici intervine prima bubă – trecerea prin angajarea răspunderii toate cele patru coduri (penal, civil şi cele două de procedură). Multe ONG-uri, reunite în „Opriţi codurile” (atenţie, multe dintre ele care nu se suportau în general), dar şi magistraţi protestează şi se ajunge la o oarecare temporizare. Una dintre problemele majore de atunci? Cu prescripţia. Cine era la butoane? Dl. Predoiu şi, secretar de stat la MJ, dna. Alina Bica.
FFWD, multe dintre prevederile esenţiale de atunci au fost declarate neconstituţionale, ceea ce a dus la rejudecarea de la 0, mai ales în unele cazuri de mare corupţie. Parlamentul nu a reparat nici până în ziua de azi unele dintre aceste articole.)
Pasul 1 – 2017 – noaptea ca hoţii: Guvernul condus de facto de Liviu Dragnea începe să umble la justiţie în noaptea de 31 ianuarie 2017. Dar începe cu OUG 13.
Nu vă mai fac istorie, dar e primul moment în care devine clar că justiţia o să ajungă sub asalt legislativ, pentru a înmuia cadrul anticorupţie şi pentru a scăpa de unele din marile dosare. Au fost zilele cu „altă întrebare”, marele noroc cu cea care a pus o perioadă de tranziţie pentru intrarea în vigoare a prevederilor (AD, mulţumim!).
Încep protestele uriaşe în toată ţara şi Guvernul dă înapoi. Dar învaţă o lecţie importantă – fără gesturi bruşte. Asaltul se mută în Parlament.
Pasul 2 – 2017-2018 - toxicitatea: Intră în scenă dl. Tudorel Toader şi buşirea justiţiei & luptei anticorupţie începe pe două planuri:
- Legile justiţiei (adică un pachet de trei legi care guvernează felul în care este organizat sistemul, promovarea, funcţionarea etc)
- Codurile (mai ales codul penal şi cel de procedură penală, cele care stabilesc nu doar încadrarea infracţiunilor de corupţie, ci şi cum sunt investigate şi alte elemente de procedură, inclusiv prescripţia). Perioada asta este îngrozitor de toxică pentru că dl. Tudorel Toader ştie să îmbrobodească în multe feluri, iar modificările ajung în Parlament, unde devine cumplit de greu să urmăreşti toate şopârlele şi să le explici pe înţelesul oamenilor. Mai sunt proteste, însă devine clar că lumea va obosi.
Sunt deja aproape 2 ani de când justiţia (mai ales cea penală) ţine agenda publică. E perioada în care noi şi alţii din societatea civilă şi din asociaţiile profesionale ale magistraţilor scriem mult, încă mai există speranţă, încă mai facem analize, încă mai explicăm. A fost enorm de mult.
Mare noroc că Pojo al nostru a făcut un timeline la acel moment, îmi dau seama şi acum cât de multe s-au întâmplat în doar câteva luni: https://funky.ong/calendar-justiţie. Pentru mine, rămân din perioada aia „caracatiţa lui TT” pe care o vedem în acţiune aproape nemodificată în efectele atât de bine explicate de documentarul Recorder.
Pasul 3 – 2019-2022 - Liniştea şi „stabilitatea”: Peste sistem se aşterne liniştea.
Cele mai multe dintre prevederile trecute prin Parlament sunt extrem de dăunătoare, dar foarte greu de explicat. Lumea oboseşte. Încep represalii semnificative (mai ales acţiuni disciplinare) împotriva magistraţilor care au avut reacţii critice.
Apare momentul în care Laura Codruţa Kovesi este scoasă din scenă – dincolo de ce părere aveţi despre acest personaj, la nivel simbolic acesta este momentul în care magistraţilor li se transmite un „gura mică, putem scoate din sistem pe absolut oricine vrem noi!”.
Vine pandemia. Vine războiul. Vine stabilitatea. Vine liniştea. Şi toată lumea a obosit. Revine dl. Cătălin Predoiu la butoane. Se preface că repară, de dragul de a scăpa de MCV.
Mai suntem câţiva care ne revoltăm de această spoială. Ţin minte perfect o „dezbatere” cu dânsul pe legislaţia asta (era în format hibrid, încă era pandemie), în care mai are un pic şi ne spune pe faţă că suntem înceţi la minte sau trădători de ţară (oricine nu participă la spoiala de ridicare a MCV). Legile justiţiei ies din Parlament şi sunt promulgate de Klaus Iohannis. Nu e nimic de sărbătorit.
Pasul 4 – 2023-2025: Restauraţia:
Politicul şi şefii din justiţie îşi delimitează sferele de influenţă. O spun poate prea apăsat, dar aceştia sunt anii în care s-a pierdut tot progresul făcut în justiţie şi în lupta anticorupţie timp de două decenii. MCV este ridicat. Dar revenim, cu haine poate un pic mai lucioase, la perioada pre-2004.
Nu vreau să spun că sistemul de justiţie sau lupta anti-corupţie erau perfecte înainte de epoca Dragnea. Ci vreau să spun că, aşa cum bine explica cineva, la toate bubele pre-existente din sistem s-au adăugat în aceşti ani toate mecanismele pe care le-aţi văzut în documentarul Recorder. Şi ne prind din urmă toate lucrurile nerezolvate – prescripţie, decizii de neconstituţionalitate pe completuri şi multe altele. Lumea a luat-o razna şi devine suficient că România, un stat aflat la graniţa războiului din Ucraina, este în echipa corectă.
În rest, nimeni nu vrea să vadă că toate aceste mizerii nerezolvate şi faptul că stăm pe o justiţie disfuncţională ne vor face nişte răni atât de profunde, care dau naştere populismului, sentimentului de nedreptate, dar şi impunităţii. E „suficient” că suntem în tabăra bună geopolitic. Restul nu mai contează. Până contează.
Pasul 5 – Acum. Iarna. Din nou: Cei de la Recorder (Andreea Pocotilă şi Mihai Voinea, să le spunem pe nume) au făcut un efort enorm. Cred că nu vă daţi seama câtă muncă există probabil în efortul de a traduce în video şi explicaţii pentru oameni normali toată harababura din aceşti ani. Nu pe articole de lege, ci pe consecinţe şi mecanismele care le-au creat. În toţi anii ăştia, atât noi, cât şi alte organizaţii, unele asociaţii profesionale ale magistraţilor, multă lume a încercat să explice ce se întâmplă. Nu am reuşit. Sau poate că era nevoie de timp pentru ca toate aceste efecte să se vadă şi de pe lună. Documentarul Recorder reuşeşte să pună ordine în toate aceste mişmaşuri şi să reconstruiască „scena crimei”.
Ce e de făcut?
În primul rând, să spunem lucrurilor pe nume. Asta nu este o problemă tehnică. Nu este o eroare de arhitectură legislativă. Nu este un accident. Este rezultatul unor decizii politice repetate, asumate şi apărate ani la rând de oameni care au ştiut exact ce fac.
Soluţiile există de mult. Sunt scrise. Sunt argumentate. Sunt susţinute de magistraţi oneşti şi de profesionişti care au avertizat, pas cu pas, ce urmează. Ele au fost ignorate nu din neştiinţă, ci din convenienţă. Iar efectul cel mai grav nu este prescripţia sau legea penală mai favorabilă. Este ruperea contractului de încredere dintre cetăţeni şi justiţie. Când marile cazuri de corupţie se evaporă, mesajul transmis este simplu şi devastator: unii sunt de neatins.
Asta nu produce linişte. Produce cinism, furie şi populism. Şi mesajul foarte corect de ieri din Piaţa Victoriei: „Deficitul bugetar, la corupţi în buzunar”.
Şi pentru asta, cineva trebuie să răspundă. Politic. Public. Asumat.
Altfel, ne vedem diseară, în piaţa!
