ANALIZĂ: "Cât de complicat este să fie dată jos Lia Savonea din fruntea ÎCCJ şi să fie slăbit clanul pe care îl conduce?"

Jurnalistul Marco Badea a explicat, într-o analiză detaliată publicată pe pagina sa de socializare şi pe Explicativ.com, cât de complicat este să fie dată jos Lia Savonea din fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi „să fie slăbit clanul pe care îl conduce”.

Redăm mai jos analiza lui Marco Badea

Cât de complicat este să fie dată jos Lia Savonea din fruntea ÎCCJ şi să fie slăbit clanul pe care îl conduce? Foarte complicat, din păcate pentru justiţie şi echilibrul dintre puterile care formează democraţia românească.

Din punct de vedere legal, situaţia este complicată, dar nu imposibilă. Funcţia de preşedinte al ÎCCJ pe care o ocupă Lia Savonea nu e pe viaţă. Totuşi, arhitectura legilor justiţiei, modificate în ultimii ani chiar sub influenţa grupării sale, a creat un sistem de protecţie extrem de puternic pentru modul în care îşi desfăşoară ea puterea.

Şi să fim puţin atenţi la detalii, căci diavolul acolo se ascunde. Ca judecător, Lia Savonea e inamovibilă. Asta înseamnă că nu poate fi mutată, retrogradată sau dată afară decât pentru abateri disciplinare grave sau condamnări penale.

În plus, Lia Savonea, ca şefă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are un mandat de 3 ani. Din această funcţie poate să fie revocată, dar procedura este anevoioasă şi controlată tehnic.

- Conform legilor justiţiei, adoptate şi promulgate în noiembrie 2022 (dată la care Lia Savonea era membră a Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinta Curţii de Apel Bucureşti), revocarea din funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi se face de către Preşedintele României, dar numai la propunerea Secţiei pentru Judecători a CSM. Or, documentarul Recorder a arătat exact faptul că Secţia pentru Judecători a CSM e acum controlată de clanul Savonea.

Practic, ar trebui ca oamenii ei fideli, pe care i-a ajutat să ajungă acolo, să voteze împotriva ei. Iar asta e puţin probabil fără o presiune externă colosală sau o trădare internă, mai ales că Lia Savonea se prezintă în faţa colegilor ei drept cea care i-a asigurat că le apără privilegiile (adică pensiile speciale).

Ce motive ar putea sta la baza unei revocări a Liei Savonea din funcţia de şefă a ICCJ? Păi mai ales exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale sau faptul că i s-a aplicat o sancţiune disciplinară. Dar, repet ca să fie clar, propunerea trebuie să vină de la CSM.

- Lia Savonea poate fi anchetată şi în acest moment pentru imixtiune în dosare sau încălcarea codului deontologic, DAR un alt detaliu negru e că Inspecţia Judiciară face ancheta. Iar această instituţie e condusă de o altă apropiată a Liei Savonea, doamna Roxana Petcu, cunoscută mai ales pentru modul în care a iniţiat dosare disciplinare controversate împotriva magistraţilor incomozi. În luna iunie ea a candidat singură pentru un nou mandat în fruntea Inspecţiei Judiciare şi l-a câştigat.

Documentarul Recorder arată fix faptul că Inspecţia Judiciară e „braţul armat” al clanului Savonea. Mai exact, la Inspecţia Judiciară se fac cercetări disciplinare pe motive adesea subiective sau minore, scopul fiind ţinerea magistratului sub teroare şi stres continuu.

Iar aici stă drept exemplu clar cazul judecătoarelor Daniela Panioglu şi Alina Guluţanu de la Curtea de Apel Bucureşti. Vina lor e că l-au condamnat pe Lucian Duţă, fostul şef de la CNAS, la 6 ani de închisoare şi au dispus confiscarea a 6 milioane de euro, salvând dosarul de la prescripţie.

Evident, reacţia Inspecţiei Judiciare a fost să declanşeze o serie de acţiuni disciplinare împotriva lor la sesizarea conducerii Curţii de Apel Bucureşti, acţiuni care au culminat cu excluderea din magistratură. Deşi Înalta Curte le-a dat dreptate şi le-a reintegrat, Inspecţia Judiciară le-a trimis din nou în judecată disciplinară în ideea de a fi transmis mesajul că „cine face că ele, păţeşte fix că ele”.

Aşa funcţionează reţelele mafiote, deci e greu de crezut că Inspecţia Judiciară va demara vreo anchetă care să o vizeze pe Lia Savonea.

Acum pauză ca să puneţi pe fundal melodia din „La Piovra” şi să continuaţi să citiţi.

- Deci ne-am lămurit cu Inspecţia Judiciară. Aşa că haideţi să ne uităm spre cine ar mai putea să o dea jos pe Lia Savonea. Inspecţia Judiciară e „braţul armat” al clanului Savonea

Cu alte cuvinte, e o utopie să ne imaginăm că oamenii pe care ea i-a sprijinit şi promovat vor vota acum împotriva propriului lider. Prin urmare, calea asta-i moartă din faşă, căci sistemul e setat pe modul „autoprotecţie”, iar şansele ca CSM-ul actual să propună revocarea Liei Savonea sunt nule în lipsa unei presiuni externe colosale din partea societăţii civile şi a corpului de magistraţi din toată ţara (la pachet cu decidenţii politici, Guvern, Parlament şi Preşedinte), care să fractureze această majoritate toxică.

- Desigur, teoretic ar mai fi calea penală ca soluţie. Dar, din nou, detaliile legislative încurcă lucrurile. Iar înainte să continuaţi să citiţi, vă rog puneţi să ruleze în surdină şi „Love Theme” din filmul The Godfather cu Marlon Brando şi Al Pacino.

Dacă apar probe clare de corupţie, cum ar fi trafic de influenţă sau abuz în serviciu, cine o anchetează pe Lia Savonea? Mulţi ar spune DNA. Ei bine, NU (cum şi eu am crezut asta).

O victorie a sistemului corupt din justiţie a fost scoaterea DNA din ecuaţie în cazul magistraţilor prin Legea nr. 49 din 11 martie 2022. Legea spune clar că, după desfiinţarea SIIJ, competenţa nu revine la DNA, ci competenţa pentru a ancheta judecători, chiar şi pentru fapte de corupţie, aparţine exclusiv unor procurori „anume desemnaţi” din cadrul Parchetului General (Secţia de Urmărire Penală) şi al Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel.

Şi aici se închide capcana perfectă: Cine îi desemnează pe aceşti procurori speciali? Plenul CSM. Adică Lia Savonea. Practic, sistemul a fost desenat astfel încât ea să aibă un cuvânt greu de spus chiar în alegerea celor care ar trebui, teoretic, să o tragă la răspundere penală. Este un cerc vicios al imunităţii, în care anchetatorul depinde în cariera sa de votul celui anchetat sau al prietenilor acestuia.

Totuşi, chiar şi dacă am ignora acest blocaj legislativ şi ne-am uita la imaginea de ansamblu, speranţa nu vine nici dinspre structura anticorupţie. Aşa cum am văzut cu toţii în documentarul Recorder, DNA-ul condus de Marius Voineag a devenit o instituţie defensivă, „pe linie” cu interesele sistemului.

De ce contează asta, chiar dacă DNA nu o poate ancheta direct pe Savonea? Pentru că o fapta de corupţie în justiţie are întotdeauna doi actori: mituitul (judecătorul) şi mituitorul (politicianul sau omul de afaceri). DNA are încă competenţă pe mituitori.

- Dar, sub conducerea procurorului Voineag, instituţia manifestă o pasivitate complice faţă de zonele de putere, preferând liniştea în locul anchetelor care ar putea destabiliza ecosistemul. Un DNA puternic ar putea ancheta reţelele din jurul magistraţilor corupţi, tăindu-le sursele de influenţă. Un DNA defensiv, însă, nu face decât să garanteze liniştea deplină a Clanului.

În timp ce documentam acest text mi-am adus aminte de ce mi-a răspuns preşedintele Nicuşor Dan atunci când l-am întrebat, pe 25 iunie, la summitul NATO de la Haga, despre numirile controversate din justiţie.

- Ce am întrebat: Mă reîntorc la programul „România Onestă”, cu care aţi candidat şi aţi câştigat alegerile din 18 mai. La capitolul Justiţie, dumneavoastră aţi promis „reforma Inspecţiei Judiciare”, „promovarea meritocratică a magistraţilor” şi „reforma Curţii Constituţionale”. Şi colegii mei de mai devreme au vorbit despre numirile controversate în justiţie din ultima perioadă, doamna Lia Savonea la Înalta Curte, domnul Mihai Busuioc numit de către PSD la CCR şi avem şi doamna Roxana Petcu la Inspecţia Judiciară, care a câştigat un nou mandat. Doamna Petcu şi doamna Savonea au candidat singure pentru mandatul pe care l-au obţinut. Întrebarea mea către dumneavoastră este cum veţi începe să faceţi reforma în Justiţie pe care aţi promis-o, având în vedere acest aspect, având în vedere că avem nişte numiri care trag un semnal de alarmă şi au fost deja contestate în spaţiul public românesc.

- Ce a răspuns Nicuşor Dan: Este un ecosistem în care Preşedintele are anumite atribuţii pe care şi le poate manifesta în timp şi poate să influenţeze direcţia pe care acest ecosistem o ia. Şi vă asigur ca parte importantă din energia mea va fi acolo. Este un ecosistem, cu nişte legi, cu nişte relaţii interpersonale care s-au creat, să schimbi direcţia în care el merge nu e ceva ce un Preşedinte poate să facă în câteva zile.

- Ce am mai întrebat eu: Păi şi unde mai este meritocraţia despre care vorbeaţi, dacă vorbim de relaţii interpersonale?

- Ce a răspuns Nicuşor Dan: Păi, meritocraţia o să fie, dacă în Justiţie şi în multe alte zone economico-sociale o să avem meritocraţie, o să fie o evaluare pe care cetăţenii români o să facă peste cinci ani, la sfârşit de mandat.

- Ieşirea din impotenţă a preşedintelui Nicuşor Dan

Dacă chiar îşi doreşte să rezolve lucrurile, aşa cum a spus, preşedintele are posibilitatea să o facă. Cum? Păi, deşi nu are „arma nucleară” a demiterii directe a Liei Savonea, Nicuşor Dan poate folosi „soft power-ul” funcţiei prezidenţiale, adică poate prezida şedinţele CSM şi poate forţa punerea pe ordinea de zi a problemelor de management defectuos şi poate amplifica vocea comună a sutelor de magistraţi care denunţă problemele din justiţie.

Strategia preşedintelui ar trebui să fie una de combat activ, dar calculat, care să încurajeze o revoltă a bazei sistemului juridic. Concret, Nicuşor Dan trebuie să lărgească această fisură până când costul politic şi de imagine pentru membrii CSM care o susţin pe Lia Savonea devine insuportabil.

- De ce trebuie să facă asta preşedintele? Pentru că Lia Savonea nu va pleca prin proceduri standard, pentru că ea însăşi controlează procedurile. Iar singurul scenariu în care „monstrul” creat de ea şi clanul ei îşi pierde capul este cel al unei mase critice din interiorul magistraturii care să îşi recupereze instituţia reprezentativă, adică CSM-ul.

Mai clar spus, Adunările Generale ale judecătorilor pot cere revocarea membrilor CSM. Dacă se ajunge la dizolvarea CSM-ului controlat de Savonea şi se recompune un CSM reformist, acela poate propune revocarea Liei Savonea din poziţia de şefă a ÎCCJ. DAR şi aici avem detalii care ascund diavolul.

Iar detaliile se ascund în Legea 305 din 15 noiembrie 2022 privind organizarea CSM. Articolul 57, alineatul 3, litera (a) permite, teoretic, ca magistraţii care i-au ales pe membrii consiliului să îi şi revoce.

- „Propunerea de revocare se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă membrul Consiliului Superior al Magistraturii a cărui revocare se solicită” - asta spune legea.

Dar acest articol se aplică doar membrilor aleşi (judecătorii şi procurorii votaţi în CSM). Liei Savonea nu i se aplică, căci nu e „membru ales” care să reprezinte o anumită categorie de instanţe în acest moment, ci este membru de drept al CSM datorită funcţiei de preşedintă a ICCJ. Deci, pentru ea, nici măcar acest mecanism complicat de 2/3 nu poate fi declanşat.

- Motivele revocării unui membru CSM sunt însă stricte. Nu poate fi revocat doar pentru că ar face parte din clanul Savonea. Trebuie dovedit că magistratul în cauză nu şi-a îndeplinit atribuţiile sau le-a îndeplinit necorespunzător, în mod grav şi repetat. Şi pentru fiecare dintre cei care ar face parte din clanul Savonea trebuie aceeaşi procedură.

De exemplu, pentru a revoca un membru care reprezintă Curţile de Apel (unde Lia Savonea are influenţă maximă), ar fi nevoie ca 2/3 dintre toate Curţile de Apel din ţară să se întrunească şi să voteze împotriva lui. Este un prag de majoritate largă gândit fix să blocheze orice tentativă de schimbare care nu are o susţinere largă.

- Prin urmare, nemulţumirea magistraţilor care semnalează problemele din sistem trebuie să se transforme acum într-un vot administrativ care să decapiteze actuala majoritate din CSM. Mecanismul însă, după cum vedem, e infernal de greu de activat.

Şi mai e o mare problemă aici, care aşteaptă să lovească fix după consumarea efortului de a-i uni pe magistraţi pentru a face o schimbare, cerând revocarea unui membru CSM. Să zicem că, printr-o minune organizatorică, se strâng cele 2/3 din voturi pentru iniţiere. Urmează apoi votul propriu-zis de revocare în cadrul tuturor adunărilor generale. Decizia de revocare se ia cu majoritatea voturilor magistraţilor din adunările generale respective.

- După tot acest efort, rezultatul votului ajunge pe masa plenului CSM, adică exact la colegii celui revocat şi chiar la Lia Savonea, în calitate de preşedintă ICCJ şi membru de drept. Plenul CSM verifică îndeplinirea condiţiilor legale şi constată încetarea mandatului. DAR aici apare marele risc.

- Dacă actuală majoritate din CSM (controlată de Lia Savonea) consideră că procedura nu a fost respectată „la virgulă” sau că motivele invocate nu sunt „grave şi repetate”, poate încerca să blocheze constatarea revocării în instanţă, intrând într-un litigiu de durată.

Dacă furia din sistem e reală, matematica legii 305/2022, gândită pentru stabilitatea mandatului, nu pentru responsabilitate, poate fi învinsă. Cum? Printr-un mare efort de logistică şi curaj ca să îndemne o mişcare mai mare. Cei 700 de magistraţi care au semnalat problemele din justiţie într-o scrisoare publică trebuie să acţioneze coordonat, ca o armată bine instruită, şi să convoace Adunările Generale în instanţele lor (Tribunale, Judecătorii, Curţi de Apel) şi să pună pe ordinea de zi revocarea reprezentanţilor lor din CSM.

- Miza acestui demers este schimbarea raportului de forţe. CSM-ul are o Secţie pentru Judecători formată din 9 membri aleşi. Dacă revolta reuşeşte să revoce chiar şi 2 sau 3 membri cheie ai clanului Savonea şi să-i înlocuiască cu magistraţi reformişti prin noi alegeri, majoritatea toxică se prăbuşeşte.

Dar, aşa cum am explicat mai sus, încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se constată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin hotărâre. Iar „a constata”, deşi pare o formalitate, în realitate înseamnă, în cazul plenului CSM, demararea unei verificări de legalitate înainte să se constate.

- Cu alte cuvinte, Plenul CSM nu funcţionează ca un simplu notar care „ia act” de voinţa majorităţii, ci şi-a arogat rolul de instanţă supremă care verifică „legalitatea şi temeinicia” procedurii. Aici intervine blocajul total.

Într-un CSM controlat de Lia Savonea, plenul are libertatea de a invalida poziţia a sute de judecători invocând vicii de procedură imaginare sau, şi mai grav, considerând că motivele revoltei nu sunt suficient de „serioase”. Este definiţia perfectă a conflictului de interese transformat în lege şi care arată pe faţă cum acuzatul este şi judecătorul propriei sale demiteri. Dacă plenul decide că revocarea nu respectă „virgula” legii, cerinţele magistraţilor sunt, cum ar spune francezii, „a la poubelle”.

Dacă plenul CSM refuză să emită hotărârea de revocare a unui membru, magistraţii revoltaţi trebuie să dea CSM-ul în judecată la Înalta Curte şi să aştepte o sentinţă definitivă. Exact, aţi ghicit, Înalta Curte condusă de Lia Savonea.

- Bătălia, atenţie, nu este doar juridică, ci şi psihologică. Clanul Savonea ştie că procedura este greoaie şi mizează pe fragmentarea magistraţilor. Şi orice tentativă va fi combătută de încercarea de blocare a vreunei convocări a adunărilor. Se va încerca intimidarea iniţiatorilor şi se va folosi Inspecţia Judiciară pentru a „tăia capetele” liderilor informali ai revoltei înainte ca aceştia să strângă majoritatea necesară.

- În esenţă, activarea Adunărilor Generale este testul suprem de maturitate pentru justiţia din România. Dacă magistraţii vor reuşi să treacă peste pragul birocratic de 2/3, vor demonstra că sistemul are anticorpii necesari pentru a se vindeca singur. Dacă vor eşua, blocaţi de proceduri şi frică, vor valida implicit starea de captivitate expusă în documentarul Recorder pentru încă mulţi ani.

Cheia celulei în care este închisă justiţia se află chiar la ei, dar efortul de a o răsuci în broască, cum mi-a zis un prieten avocat aseară la protestul din Piaţa Victoriei, necesită o forţă colectivă pe care România nu a mai văzut-o niciodată din partea acestei profesii.

- Avem de-a face cu un sistem de tip matrioşka al impunităţii, iar funcţia o apără în acest moment pe Lia Savonea de magistraţii care s-au poziţionat împotriva sa şi majoritatea din CSM o apără de o posibilă revocare din partea preşedintelui Nicuşor Dan. Prin urmare, la momentul la care citiţi aceste rânduri, Lia Savonea nu este doar un magistrat puternic, ci definiţia însăşi a inamovibilităţii politice, fiind, tehnic vorbind, mai greu de demis decât Preşedintele României.

A reuşit să ajungă la acest statut pentru ca şi-a creat un sistem de tip „buncăr”, ale cărui chei (CSM şi Inspecţia Judiciară) sunt în buzunarul ei. Doar o revoltă generalizată a bazei de magistraţi ACTIVI (undeva la 4.000 - 5.000 de judecători şi procurori) care să răstoarne majoritatea din CSM poate duce la demiterea ei legală. Altfel, ea rămâne intangibilă legal şi protejată de un sistem pe care l-a proiectat special pentru a rezista exact unor astfel de momente de criză.

- Şi mai e şi elefantul din Piaţa Victoriei, despre care nu trebuie să ne ferim să vorbim.

Mai exact, strada cere acum demisii. Şi e foarte bine că face asta. E un gest de sănătate democratică şi de intoleranţă la abuzuri. DAR avem şi aici draci ascunşi printre detalii.

Diferenţa fundamentală dintre criza actuală şi momentul OUG 13 este absenţa butonului de „stop”. În 2017, strada cerea abrogarea unei ordonanţe. Asta era o ţintă clară şi tangibilă, iar retragerea ei a detensionat instantaneu situaţia. Astăzi, însă, ne luptăm cu o hidră instituţională, nu cu un text de lege.

Chiar dacă prin absurd ar demisiona mâine ministrul justiţiei de la PSD Radu Marinescu sau ministrul de Interne de la PNL Cătălin Predoiu, plecarea lor ar fi doar o mişcare de imagine, o schimbare de faţadă care nu ar clinti cu nimic structura de rezistenţă a clanului Savonea.

De ce? Pentru că răul e mult mai complex şi el se ascunde în miile de dosare controlate, în majorităţile betonate din CSM şi în frica impusă în interiorul sistemului juridic. Asta nu înseamnă că actualul şi fostul ministru al Justiţiei nu au fost complici ai problemelor. Dimpotrivă.

- Altfel spus, starea actuală a lucrurilor e amplificată şi de războiul politic dintre partidele din coaliţie. Iar criza din justiţie se va transforma rapid într-o monedă de schimb şi discuţia nu va mai fi despre principii, ci despre tranzacţionarea vinovaţilor: „Vreţi capul lui Marinescu? Atunci daţi-ne capul ministrei USR Buzoianu pentru criza apei”, o să spună vuvuzelele PSD.

În această ecuaţie a supravieţuirii, presiunea străzii complică şi mai mult calculele puterii, cerând imperativ nu doar plecarea lui Radu Marinescu, protejatul Olguţei Vasilescu, ci şi demisia lui Cătălin Predoiu, ministru liberal perceput ca arhitectul legislativ care a permis ascensiunea şi consolidarea grupării Savonea.

Pentru oamenii din stradă, Predoiu şi Marinescu sunt două feţe ale aceleiaşi monede şi garanţii politici ai impunităţii transpartinice, însă pentru PNL, demiterea lui Predoiu ar echivala cu recunoaşterea oficială a complicităţii la dezastrul din justiţie, iar Bolojan ştie că aripa dură a partidului pe care îl conduce nu vrea asta.

Scurt pe doi, suntem prinşi în acest cerc vicios al neputinţei, cu un PSD care îl ţine în braţe pe Marinescu pentru a nu ceda în faţa partenerilor din coaliţie, cu un PNL care ştie că demiterea lui Predoiu i-ar vulnerabiliza şi cu un USR care trage cu dinţii să nu devină şi mai vulnerabil decât este în acest moment, pierzându-şi al doilea ministru în doar 6 luni la guvernare.

- În tot acest context, Lia Savonea se află într-o situaţie de „totul sau nimic”. Ea nu poate face niciun pas în spate, pentru ca puterea ei se bazează exclusiv pe mitul invincibilităţii. În momentul în care ar ceda un singur milimetru sau ar demisiona, semnalul transmis în sistem ar fi de slăbiciune, iar şandramaua construită pe complicităţi şi favoruri s-ar prăbuşi cu totul peste ea.

Pentru această Ana Pauker a Justiţiei, funcţia nu mai este doar un privilegiu, ci un scut de libertate, iar pierderea acestui scut ar deschide calea către propriile dosare penale, având în vedere abuzurile semnalate. De aceea, ea va rezista pe poziţii cu disperarea celui care ştie că nu are unde să se retragă.

Ce ne aşteaptă? Un război de uzură, nu o revoluţie rapidă, cum iluzoriu se crede în Piaţa Victoriei şi în restul marilor oraşe din România unde sunt proteste. Schimbarea legilor justiţiei ar trebui să urmeze, dar un astfel de proces ar dura luni de zile şi s-ar lovi fix de complicitatea puterii politic parlamentare, care e în contact direct cu clanul Savonea.

Singura variabilă care poate sparge acest cerc vicios rămâne presiunea constantă a „străzii” şi revolta magistraţilor din interior. Fără o „masă critică” la nivel social şi în rândul corpului magistraţilor care să facă costul politic al menţinerii Liei Savonea insuportabil pentru partide, vom asista la o lungă agonie instituţională, în care sistemul va încerca să supravieţuiască prin ignorarea realităţii, sperând că cetăţenii vor obosi înaintea lor.

Şi vine Crăciunul. Dacă vrem să mai avem la anul unul într-o democraţie, nu într-o oligarhie, ar trebui să-l petrecem pe acesta în stradă şi să punem presiune pe cei pe care i-am votat să facă legi pentru noi, nu în interesul clanului politico-juridic cu care coabitează sau din care fac parte.