Analist: Sistemul mafiot instaurat în interiorul justiţie e doar efectul, nu cauza, unor probleme mult mai profunde

Sistemul mafiot instaurat în interiorul justiţie e doar efectul, nu cauza, unor probleme mult mai profunde care afectează societatea românească din ultimele decenii, a tras un semnal de alarmă consultantul politic George Rîpă, care pune reflectorul pe un aspect ignorat de mulţi dintre analişti.
"Există un fir invizibil care leagă o parte din gânditorii romani (Cicero, Mărcuş Aurelius) de gânditori creştini precum Augustin, de Iluminism şi apoi de părinţii fondatori ai democraţiei americane (Jefferson, Madison, Hamilton). Cu toţii credeau că virtutea şi morala sunt necesare pentru a avea o republică stabilă care serveşte interesul cetăţenilor. De câteva decenii construim o societate lipsită de morală şi promovăm constant frica şi dependenţa de stat. Şcoala şi familia nu transmit mai departe valorile ce provin din legea naturală. Niciuna din cele două nu promovează independenţa morală şi economică. Din contra. Promovează conformismul, acceptarea, dependenţa", a afirmat George Rîpă.
În opinia analistului, nu poate exista un sistem judiciar corect şi sustenabil într-o societate care nu are la bază virtutea.
"Legile bune nu sunt suficiente dacă oamenii nu sunt morali. În schimb, virtutea unei societăţi poate duce la eliminarea unor legi proaste, a unui angajament social greşit. Poate că mâine vom reuşi, într-o formă sau alta, să eliminăm sau cel puţin să mai atenuăm reţele mafiote din justiţie. Şi asta ar părea unor o victorie. Ar fi doar o nouă victorie dintr-un război pe care inevitabil îl pierdem. Cei care au construit democraţia americană au considerat că la o societate bazată pe lege şi ordine nu se ajunge un urma unui eveniment singular, a unei revoluţii, ci în urma unui proces continuu. O astfel de societate se construieşte prin cultivarea virtuţilor civice, prin instituţii limitate, prin educaţie, consimţământ şi auto-guvernare disciplinată. Abia atunci putem spera la formarea unui stat care să acţioneze echilibrat şi care va avea în interiorul lui dorinţa de a preveni abuzurile de orice tip, inclusiv precum cele din sistemul de justiţie din ultimii ani", a precizat George Rîpă.
Consultantul politic a subliniat că, deşi există mereu tentaţia de a inova, de a veni cu ceva nou, inclusiv în organizarea statului, nu mai avem nimic de inovat sau de descoperit.
"Tot ce era de spus s-a spus. Inclusiv acum aproape 24 de secole, de un domn ce răspundea la numele de Aristotel. »Justiţia este 'virtutea completă' – practica tuturor virtuţilor în relaţie cu alţii. Legea încurajează comportamentul virtuos, iar persoana justă este prin definiţie virtuoasă şi respectuoasă faţă de lege. Justiţia politică are părţi naturale (universale) şi legale (convenţionale), dar ambele depind de virtutea etică. Fără virtute cultivată prin educaţie şi obişnuinţă, legile nu produc justiţie adevărată.»", a adăugat George Rîpă.