Expert rus în criptomonede “răpit” în Kiev, susţin rapoarte
alte articole
Pavel Lerner, directorul general al bursei Exmo Bitcoin, aparent a fost răpit pe străzile Kievului. Compania sa, care este specializată în tranzacţii cu criptomonede în estul Europei, susţine că încă operează normal.
Lerner a fost răpit marţi de bărbaţi mascaţi în apropierea biroului său din Kiev, potrivit rapoartelor media ruse şi ucrainene. Bărbaţii l-au urcat cu forţa pe Lerner într-o dubiţă Mercedes Benz, a precizat site-ul ucrainean Strana.ua, citând o cunoştinţă a acestuia, care a mai afirmat că făptaşii erau îmbrăcaţi cu haine de culoare închisă şi purtau cagule.
Lerner, în vârstă de 40 de ani, este expert în tehnologia Blockchain care permite operarea criptomonedelor precum bitcoin. De asemenea, el este directorul bursei Exmo, care tranzacţionează bitcoin şi alte monede digitale împotriva unor monede tradiţionale precum dolarul american, euro şi rubla rusească. Compania lui Lerner este înregistrată în Marea Britanie dar este axată în principal pe piaţa est-europeană.
Într-o declaraţie acordată Forglog, bursa Exmo a declarat că operează într-o manieră normală.
“Facem tot ce putem pentru a accelera operaţiunea de căutare a lui Pavel Lerner şi am fi recunoscători pentru orice informaţie privind locul unde s-ar afla acesta”, a precizat un purtător de cuvânt al bursei.
“Dorim să subliniem că poziţia lui Pavel în companie nu a inclus acces la informaţiile confidenţiale ale utilizatorilor, şi activele lor sunt în deplină siguranţă”.
Citând surse ale forţelor de securitate ucrainene, Strana.ua au precizat că autorităţile au deschis o investigaţie asupra aparentei răpiri.
Lerner s-a născut în Rusia şi deţine cetăţenie rusă, dar locuieşte în Spania împreună cu familia începând cu 2014. Aparent, el se afla în Ucraina pentru a monitoriza o serie de noi firme care au legătură cu tehnologia Blockchain şi criptomonedele.