Expert în spaţiul ex-sovietic: Cel mai puternic duşman al democraţiei româneşti este în interior, nu în afară

Cercetătorul Cosmin Popa, expert în spaţiul ex-sovietic, a explicat, în podcastul "Ce se întâmplă", realizat de Radu Buzăianu, că democraţia românească se confruntă astăzi cu tensiuni majore nu doar din exterior, prin propaganda şi diversiunea rusă, ci mai ales din interior, unde cei mai puternici duşmani sunt chiar aceia care nu cred în regulile democratice, le încalcă sau cochetează cu ideea că o dictatură ar putea fi benefică pentru ţară.

Vă prezentăm în continuare o parte a discuţiei dintre jurnalistul Radu Buzăianu şi Cosmin Popa, de la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române.

Cosmin Popa: Suntem exact în această situaţie, în care se acumulează pe mai multe canale tensiuni în societate. Sigur că unul dintre canalele importante o reprezintă propaganda rusă şi diversiunea rusă. Dar mai e ceva. Cel mai puternic duşman al democraţiei româneşti este astăzi în interior, nu în afară.

Hai să vedem cine sunt cei mai puternici duşmani – cei care nu cred în democraţie, cei care nu-i aplică regulile şi cei care cochetează permanent cu ideea că o dictatură s-ar putea să fie benefică pentru ţară.

Cine sunt aceşti oameni? Hai să-i inventariem, şi vom vedea că aceşti oameni sunt plasaţi în toate straturile sociale. Şi îţi mai spun ceva paradoxal: mulţi dintre ei provin din privilegiaţii democraţiei româneşti – distorsionată, aşa cum a fost ea construită de Ion Iliescu.

Radu Buzăianu: Dictatura este percepută ca fiind un mod extrem de eficient de lucru.

Cosmin Popa: Astea sunt bazaconii.

Radu Buzăianu: Se dă exemplu China.

Cosmin Popa: Se dă un exemplu inaplicabil pentru orice ţară europeană. Cine dă ca exemplu China? Oameni care nu cunosc mai nimic despre China decât ceea ce vrea China să le arate. Eu nu sunt un specialist, nu sunt un sinolog, dar cunosc îndeajuns de multe despre China ca să pot spune că modelul chinezesc de dezvoltare, unu, este inaplicabil într-o ţară occidentală, doi, mai important, este departe de a fi ideal.

Radu Buzăianu: Nu, asta e bine, doar că plecăm în ideea asta de la faptul că se stă într-o stare de admiraţie faţă de dictatura pe care am locuit-o, aia a lui Ceauşescu. Se stă într-o stare de admiraţie legată de ceea ce a generat – autostrăzi, a generat o infrastructură pe care după aia n-am mai reuşit să o producem noi.

Cosmin Popa: A făcut o singură autostradă, aia se numeşte Bucureşti-Piteşti. N-a făcut nicio autostradă, n-a făcut nici şosele. Din 1973 Ceauşescu a interzis lărgirea drumurilor şi asfaltarea, precum şi construcţia de trotuare la sat.

Sigur că ignoranţa îţi dă puterea de a afirma suveran tot felul de bazaconii. Eu nu vreau acum nici să fac educaţie şi instrucţie legată de epoca Ceauşescu şi cum a funcţionat ea. Dacă cineva vrea să afle, poate să afle şi de pe internet, poate să afle şi citind. Nu o să putem noi niciodată prin explicaţiile şi eforturile noastre combate absenţa dorinţei unor persoane de a afla adevărul.

Admiraţia legată de Nicolae Ceauşescu nu are nimic de-a face cu elementele de istorie, nu are nimic de-a face cu adevărul, nu are nimic de-a face cu materialitatea, dar are de-a face cu ceva mult mai important, şi anume cu criza democraţiei.

Admiraţia faţă de trecutul totalitar al României, fie că vorbim despre legionari, fie că vorbim despre Ion Antonescu sau Nicolae Ceauşescu, este un simptom al crizei de credibilitate a democraţiei româneşti, al acelui simulacru de democraţie pe care ni l-a lăsat moştenire – că vorbim într-un moment atât de important – Ion Iliescu. Ce a făcut Ion Iliescu important? Ne-a prezentat restauraţia sub forma schimbării.

Ştiţi ce li s-a întâmplat acum politicienilor români? Li s-a confiscat, li s-a deturnat masa de manevră. Asta e surpriza lor. Şi de-aia ei acum nu încearcă să combată structural ceea ce li se întâmplă, ci încearcă să negocieze cu acest fenomen: „Hai domne, ia-mă şi pe mine, pe lângă tine.” De aici impresia conivenţei cu ceea ce se întâmplă între statul român şi pericolele la adresa democraţiei despre care vorbeam.

Pentru că politicienii români în continuare nici măcar nu încearcă să combată această situaţie, ci încearcă să negocieze cu ea, să o cointereseze, să o calmeze.