"Ca orice gospodar", fostul şef de cabinet al lui Sorin Grindeanu câştigă peste 10.000 de euro pe lună din cinci locuri [Snoop]

Cistian Anton - fost şef de cabinet al liderului PSD Sorin Grindeanu - a declarat venituri de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia din Timişoara şi o companie de apă din Călăraşi, scrie site-ul de investigaţii Snoop.
Din suma totală pe care o încasează Cristian Anton, aproape jumătate e indemnizaţia de la firma Danube Bridge, cea care gestionează podul de peste Dunăre de la Calafat, unul dintre cele care leagă România de Bulgaria.
Cristian Anton (57 de ani) - un apropiat al şefului PSD Sorin Grindeanu, căruia i-a fost coleg de consiliu local acum aproape două decenii - a fost numit membru în consiliul de supraveghere al companiei în timpul mandatului lui Sorin Grindeanu de ministru al Transporturilor (2021-2025), politician devenit preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte interimar al PSD.
Întrebat cum îşi împarte timpul între cele cinci locuri de muncă, Anton a declarat pentru Snoop: „Cum îşi împarte orice gospodar”.
Declaraţia sa de avere a dispărut de pe site-ul Ministerului Transporturilor miercuri, 27 august, a doua zi după ce a fost sunat de reporterul Snoop.
Cristian Anton, a ajuns să aibă cinci locuri de muncă în acelaşi timp şi să câştige astfel, 10.000 de euro pe lună.
Articolul integral poate fi citit aici.