Exerciţiu internaţional în Dâmboviţa. Jandarmeria: "Facem apel la populaţie să nu intre în panică!"

Exercitiu militar (Facebook)
Ana Ion
23.09.2025
Exercitiu militar (Facebook)
Ana Ion
23.09.2025

Săptămâna aceasta, până joi, are loc un exerciţiu internaţional cu sute de jandarmi şi militari în Dâmboviţa, informează Jandarmeria Română, care face apel la români să nu „intre în panică” din cauza trupelor şi echipamentelor deoarece este vorba de activităţi planificate.

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 21–26 septembrie 2025, la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, judeţul Dâmboviţa, se va desfăşura un exerciţiu de antrenament cu participare internaţională

„În această perioadă, în zona menţionată, se vor derula simulări tactice şi scenarii specifice unor intervenţii în situaţii de criză, ce pot implica deplasări de trupe, utilizarea unor echipamente speciale şi prezenţa sporită a forţelor de ordine”, notează sursa citată.

„Facem apel la populaţie să nu intre în panică! Toate activităţile sunt planificate, controlate şi fac parte dintr-un exerciţiu de pregătire, neexistând niciun pericol real pentru cetăţeni”, transmite Jandarmeria Română.

Exerciţiul anunţat de Jandarmerie reuneşte reprezentanţi din 15 ţări, 5 organizaţii internaţionale de securitate, precum şi peste 500 de militari români şi străini, având ca scop consolidarea cooperării internaţionale în domeniul securităţii şi perfecţionarea capacităţii de intervenţie a forţelor de ordine, potrivit comunicatului.

”Carpathian Blue Shield este o ocazie unică de a întări parteneriatele strategice şi de a dezvolta expertiza operaţională în domeniul securităţii publice şi al gestionării situaţiilor de urgenţă. Este o evaluare importantă a nivelului nostru de pregătire, atât individual, cât şi colectiv, şi o reafirmare a angajamentului nostru ferm pentru protejarea cetăţenilor şi asigurarea stabilităţii”, a declarat general-maior Cătălin Stegăroiu, prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor