Europenii şi-au pierdut încrederea în Parlamentul European
alte articole
Un sondaj de opinie realizat în luna noiembrie a anului trecut indica 'un declin puternic' în imaginea Parlamentului European (PE), comparativ cu un sondaj similar realizat în 2008, atunci când criza europeană era în floare. Eurobarometrul, realizat de TNS, a constatat că 26% dintr-un eşantion reprezentativ de 26.594 de europeni aveau o imagine 'negativă' despre Parlament, într-o creştere de 9 puncte procentuale, relatează New York Times.
Într-adevăr, în cadrul unei efort de a crea 'mai multă Europă' ca soluţie la criza euro, cancelarul Angela Merkel şi alţii au schiţat viziuni elaborate despre un preşedinte european ales, monitorizat de un Parlament mai puternic. Cu toate acestea, starea actuală a Parlamentului - inclusiv scandalurile de corupţie şi apariţia unui lobby excesiv - s-au adăugat îndoielilor privind probabilitatea unei astfel de perspective.
Cu 754 de membri, PE este singura parte aleasă a aparatului ce conduce Uniunea Europeană. Cu toate acestea, procentul de alegători care votează la fiecare cinci ani a scăzut la puţin peste 40%, de la peste 60% în mai puţin de un sfert de secol.
'Lobby-iştii au pătruns în vidul creat de slăbirea legăturii dintre cetăţeni şi parlamentari', nepopulari pentru reţeaua lor de stipendii generoase şi influenţa pe care o exercită asupra reglementărilor.
În multe zile, în multe părţi ale clădirii PE are loc un spectacol ostentativ. Lobby-urile diferitelor industrii organizează conferinţe şi oferă mese la invitaţia unor europarlamentari apropiaţi, De asemenea, ele organizează expoziţii - unele încălcând aparent reglementările Parlamentului.
Parlamentul nu este singura instituţie care alimentează nemulţumirea faţă de Bruxelles. Luna trecută, comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, John Dalli, a demisionat după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că acesta ştia, probabil, despre încercarea unui lobbyist de a solicita bani pentru o mită de milioane de dolari menită slăbirii unei interdicţii privind tutunul mestecat. Dalli neagă orice contravenţie.
Acest episod survine după o serie de controverse similare din PE în această vară, atunci când autorităţile din Austria, România şi Slovenia şi-au acuzat reprezentanţi din PE că ar fi abuzat de poziţiile lor, relevă cotidianul american. Aceste acuzaţii au urmat unui scandal care a debutat anul trecut, atunci când unii europarlamentari au fost filmaţi aparent pregătiţi să propună modificări în schimbul unor sume de bani, într-un flagrant pus la cale de publicaţia Sunday Times din Londra.
Într-unul din aceste cazuri, în luna iulie, autorităţile române au extins o anchetă asupra europarlamentarului Adrian Severin, un fost ministru de externe al României, acuzându-l că a ajutat companii româneşti să vândă 'servicii fictive' care au costat bugetul Parlamentului suma de 436.663 de euro. Severin a declarat prin telefon că nu se face vinovat de trafic de influenţă şi a catalogat acuzaţiile drept poveşti motivate politic. El a refuzat să demisioneze şi poate în continuare intra în Parlament, participa în Comisia pentru afaceri externe şi vota.
Potrivit New York Times, scandalul a condus însă la crearea primului comitet de etică şi, în mod remarcabil, pentru prima dată, la interdicţia explicită ca membrii PE să primească bani în schimbul modificării legislaţiei. Pe de altă parte, în pofida acestor modificări importante, parlamentarilor li se permite să deţină un al doilea loc de muncă fără a exista o limitare salarială şi să accepte bilete de avion şi cazări fără a le declara toate. Prin comparaţie, astfel de practici sunt interzise în mod explicit membrilor Congresului SUA.
Normele împiedică membrii care se alătură sau creează firme de lobby să se folosească de accesul lor pe viaţă la Parlament odată ce îşi părăsesc funcţia. Cu toate acestea, începând cu luna septembrie, Parlamentul nu a cerut niciunuia dintre foştii deputaţi să îşi cedeze ecusonul. Peste 2.900 de ecusoane sunt deţinute de către reprezentanţi ai grupurilor de lobby înregistrate, potrivit oficialilor de la serviciul de presă al Parlamentului.
Alţi 12.000 de lobby-işti pot intra în Parlament în aproape orice moment, la invitaţia unui membru al PE, potrivit Corporate Europe Observatory, o organizaţie non-profit care promovează reforma. 'Cetăţenii pur şi simplu nu ştiu câţi lobby-işti sunt activi la Parlament, cine sunt ei, pe cine reprezintă şi câţi bani cheltuiesc', a declarat Erik Wesselius, din partea organizaţiei amintite.
Lobbyiştii au, de asemenea, acces direct la parlamentari prin intermediul unor organizaţii extra-parlamentare, cum ar fi Grupul Kangaroo, care promovează liberul schimb. Printre membrii săi se numără peste 50 de reprezentaţi ai grupurilor industriale şi companiilor importante, cum ar fi Philip Morris, Pfizer şi Goldman Sachs - şi circa 20 de parlamentari. Grupul folosea un birou fără chirie într-o clădire menţinută de către Parlament până când renovarea i-a forţat să se mute anul trecut.