Europarlamentar român susţine că fondurile europene ţin România în subdezvoltare. Ce spun însă cifrele?

Chris Terheş
Chris Terheş (Facebook)
Ana Ion
14.05.2023

Europarlamentarul român Cristian Terheş a afirmat în mai multe interviuri că fondurile europene au un impact negativ asupra dezvoltării economice a României. Declaraţiile sale cu vădită tentă anti-UE, distribuite intensiv pe Tik-Tok, sunt însă false, susţine PressHub, care vine şi cu cifre pentru a le demonta.

Cristian Terheş, care face parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, a afirmat, contrar cifrelor reale, că banii veniţi din partea Uniunii Europene nu ajută la dezvoltarea economică a României pentru că „plus valoarea pe care o aduc este zero, dacă nu pe minus”.

"Aveţi impresia că aceste fonduri europene se dau de Bruxelles pentru a te dezvolta economic? Tocmai asta mi s-a spus şi mie şi eu ziceam că, domnule, de ce nu se dau, eram cumva naiv la început şi spuneam de ce nu se dau acolo.

Mă trage cineva de-o parte şi-mi spune: Tu ai impresia că banii ăştia se dau ca voi să vă dezvoltaţi şi să faceţi competiţie dincoace? Vă spun eu de ce se dau.

Banii aceştia europeni se dau pe nişte axe, pe nişte segmente care de fapt te ţin pe ţine în subdezvoltare", a susţinut Terheş.

Realitatea despre fondurile europene: România a câştigat 56 de miliarde de euro

94.000 de companii au fost sprijinite, peste 1.100 km de drumuri au fost construite sau modernizate, 1,5 milioane de români au beneficiat de servicii medicale de prevenţie, doar prin programele aferente perioadei de programare 2014 – 2020, arată un bilanţ prezentat pe 9 mai de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Din momentul aderării la Uniunea Europeană şi până în prezent, suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană se ridică la 56 de miliarde de euro.

Prin Programul Operaţional Regional şi prin Programul Operaţional Infrastructură Mare s-au realizat investiţii în construirea sau modernizarea a 1.149 km de drumuri, au fost modernizate 14 aeroporturi şi au fost renovate sau modernizate 170 km de căi ferate.

2 milioane de români beneficiază de acces la reţeaua de apă la standarde conforme şi 3,4 milioane beneficiază de acces la reţeaua de apă uzată, prin investiţiile în extinderea şi reabilitarea reţelei de distribuţie a apei (1.066 km) şi a reţelei de apă uzată (1.019 km) finanţate prin POIM.

În domeniul sănătăţii, prin Programul Operaţional Regional au fost reabilitate, modernizate şi dotate 205 unităţi medicale, iar prin POIM a fost alocat un buget de peste 800 de milioane de euro prin care s-au efectuat investiţii pentru dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, echipamente pentru decontaminare şi suport triaj necesare pentru tratamentul pacienţilor cu infecţie COVID – 19 şi pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID – 19 la nivelul unităţilor sanitare publice. De asemenea, s-au efectuat investiţii pentru structurile care utilizează fluide medicale pentru desfăşurarea actului medical terapeutic.

Prin Programul Operaţional Capital Uman, peste 540.000 de copii şi 30.000 de tineri şi adulţi au beneficiat de sprijin pentru a participa la programe de educaţie.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor