Europa spre o schimbare de direcţie

O cronică asupra Europei publicată cu câteva ore înainte de alegerile din Franţa şi Grecia, două ţări cheie ale continentului din motive diferite, făcea trimitere la o poezie a lui Kipling: dacă se întâmplă asta, se va întâmpla şi cealaltă. Dacă pronosticurile se adeveresc, totul conduce iremediabil spre ceea ce este predestinat, totul depinde de respectarea scenariului. Vântul s-a schimbat, iar schimbarea este ireversibilă, indiferent de cine va trece pragul Palatului Elysee, sau de învingătorul de la Atena, notează luni într-un editorial ziarul El Pais.

În aşteptarea confirmării rezultatelor din Franţa, a doua putere europeană şi contrapondere a Germaniei, şi a celor din Grecia, ţară de origine a acestei crize care s-a extins în lume, această cotitură se bazează pe o axă dublă. Prima: politica germană de rigoare fiscală extremă a adus Europa la limită iar reînnoirea politică din Franţa şi evidenţa faptelor (cu jumătate din Europa în recesiune) obligă Berlinul şi Bruxelles-ul să-şi modifice crezul, după ce a propovăduit ani de-a rândul avantajul austerităţii. Şi a doua: balanţa politică începe să se încline; stânga bate la uşă, fie şi pentru a pedepsi gestionarea crizei de partidele de la guvernământ, cu un electorat sătul de atâtea tăieri.

A gândi viitorul Europei fără social-democraţie este ca un Hamlet fără Prinţ; sau un don Quijote fără Sancho Panza. Doar cinci ţări europene (Danemarca, Austria, Belgia, Slovenia şi Ciprul, aproape 5% din populaţie) sunt guvernate de stânga care a pierdut trei din cele patru alegeri desfăşurate de când a început criza: a suferit 19 înfrângeri din 2007. Odată cu alegerea lui Hollande 'vom asista la începutul une schimbări de ciclu în Europa, care va fi confirmată de Olanda, Italia şi în 2013 de Germania', asigură vicepreşedintele Comisiei Europene şi fost secretar general al PSOE, Joaquín Almunia.

Pronosticurile favorabile pentru stânga şi această nouă briză europeană care împinge continentul spre compensarea austerităţii necesare cu politici de stimulare ar putea fi văzute ca cele două feţe ale aceleiaşi monede. Potrivit analistului Charles Kupchan, Franţa şi Hollande au fost catalizatoarele acestui fenomen. Important este însă ca acest viraj să meargă dincolo de simpla ideologie. Victoria lui Hollande obligă acum Germania să întindă mâna şi să înceapă să vorbească cu adevărat de creştere în faţa constatării generale că jumătate din Europa este în recesiune şi cu o explozie a şomajului. Alegerile din Grecia împing în aceeaşi direcţie. Riscul escaladării partidelor extremiste nu duce obligatoriu la constatarea că toate partidele europene vor forma un guvern şi că Uniunea va premia această stabilitate cu o deschidere spre creştere pentru a scoate economia greacă din depresie.

Şi alegerile regionale din Germania transmit un mesaj: sondajele constată un declin al coaliţiei de guvernământ condusă de Angela Merkel, fapt ce o va obliga să-şi nuanţeze discursul fundamentalist de austeritate în faţa necesităţii unei mari coaliţii cu social-democraţii din SPD. Guvernul are pe de altă parte nevoie de sprijinul SPD pentru a aproba tratatul fiscal, confecţionat la Bruxelles după imaginea şi asemănarea doamnei Merkel. Este însă prematur să vorbim de un front anti-Merkel? Hollande est cel care a impulsionat acest front, iar partidele social europene îşi freacă mâinile mulţumite. Analistul Moisés Naím precizează: 'Austeritatea în sine nu este nici bună nici rea, depinde de cum este aplicată'.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu creşterea. Problema dezbaterii pe care a deschis-o Hollande este că a fost foarte puţin nuanţată şi mult prea ideologizată, schematizată şi bazată pe sloganele austeritate-dreapta, creştere-stânga. Rămâne de văzut cum va transpune stânga franceză aceste idei şi cum va gândi 'preşedintele Hollande'. Acest joc al echilibrelor este prea fragil pentru a crede că poate fi dezlegat de două alegeri deşi cruciale pentru Europa. Grecia, leagănul democraţiei şi Franţa, speranţa antitezei germane în Europa, vor da ambele o mare bătălie cu un 'duşman' care le pândeşte, pieţele.

Pieţele care votează altfel decât alegătorii sunt de părere că nu există marjă pentru nimic în Europa. Se poate vorbi cel mult de o schimbare lexică care să permită o creştere, dar fără prea mulţi bani. 'Ţările care au nevoie de credite, nu au credibilitate pentru a se îndatora, iar germanii sunt prea speriaţi pentru a mai da', spune economistul Myles Bradshaw. 'Va fi creştere, dar tot după moda Merkel şi cu reforme de tip german', asigură el. S-ar putea ca până la urmă această nevoie de a însoţi austeritatea cu stimulente să aibă ca rezultat mai multe reforme. 'În Franţa facem revoluţii, nu reforme', este o frază care îi aparţine, nu lui Holande, ci lui Napoleón.