Europa, şi nu moneda euro, s-ar putea destrăma
Teama pentru prăbuşirea monedei euro s-a redus dar Europa, aşa cum a fost proiectată după revoluţia industrială, se fisurează, întorcându-se la entităţile regionale tradiţionale cu tradiţii culturale, limbi şi animozitate împotriva naţiunilor-state care le-au înghiţit fara consimţământul lor.
Este Scotia în Anglia, Catalonia şi Ţara Bascilor în Spania, regiunea Flamandă în Belgia, Lombardia sau Padania în Italia; în curând poate Wales în Marea Britanie, Bavaria în Germania, Brittany şi Occitania în Franţa. Pe lângă aceasta, există temeri tot mai mari cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE).
Sfântul Imperiu Roman care a dominat Europa Centrală înainte de industrializare a număr 1.800 de state conduse de regi, cavaleri şi episcopi.
Statele erau prea mici pentru a culege roadele industrializării. Pieţele fragmentate au împiedicat lanţurile transnaţionale de furnizare si era incapabile să dea forma logisticii, infrastructurii pentru transport şi, cel mai important, sistemului politic necesar pentru trecerea de la statele feudale şi agricole către cele industriale.
Astfel, a apărut naţiunea-stat europeană. Ce e drept, Anglia, Franţa şi Spania şi-ar putea regăsi rădăcinile cu 100 sau 200 de ani mai devreme, dar nu au fost suficient de puternice şi sigure decât în preajma anilor 1800. Italia şi Germania s-au născut între 1860 şi 1871.
Consimţire
Naţiunile-state au pus la cale integrarea economică regională dar nu au reuşit niciodată complet în modelarea unei culturi naţionale. Da, o limbă naţională a intrat în vigoare treptat dar regiunile şi-au păstrat identităţile culturale distincte. Ele au consimţit cu naţiunea-stat şi s-au supus capitalelor corespunzătoare - Londra, Paris, Berlin, Roma şi Madrid - deoarece forţa le-a împins să o facă iar avantajele economice erau evidente.
Standardul de viaţă s-a ridicat pe măsură ce industrializarea a cuprins regiunile şi prosperitatea a urmat. Rezultatul final: creşterea standardului de viaţă a fost suficient de ridicat pentru a compensa pentru atacurile asupra identităţii culturale necesare asigurării prerogativelor naţiunii-stat. Oamenii regiunilor au acceptat unele elemente ale altor culturi dar nu şi-au aruncat întreaga identitate culturală.
Acest lucru s-a manifestat şi mai puternic când industrializarea a ajuns la următoarea fază: globalizarea economică. Tratatele internaţionale au întărit controlul capitalelor asupra regiunilor. Regiunile nu puteau să acceseze pieţele globale fara consimţământul capitalelor aşa cum se stipula în regulile internaţionale negociate între naţiunile-state.
Scotia nu putea de una singură să încheie un acord cu SUA sau Argentina pentru exportul de nave din şantierele navale de pe râul Clyde. Doar Londra putea. Şi în prima jumătate a secolului 20, Europa a manifestat puţin suport pentru regionalism sau identitate culturală. Puţini scoţieni s-au simţit cu adevărat scoţieni sau au văzut Scotia într-un alt mod decât ca o parte a Regatului Unit.
Rolul naţiunilor-state ca puteri imperiale a întărit în această imagine. Pentru scoţieni, apartenenţa de Regatul Unite a oferit o platformă pentru un rol central în conducerea imperiului.
Condiţiile pentru naţiunea-stat dispar
Condiţiile care favorizează naţiunea-stat dispar într-un ritm rapid. Imperiile au dispărut. Industrializarea face loc unei ere economice modelate de tehnologia informaţiilor şi telecomunicaţiilor, ICT, deschizând accesul către lumea din afară cadrului creat de naţiunea-stat.
Industrializarea a fost punctul de cotitură pentru activitatea economică europeană dar, cu excepţia Germania, nu mai are acest rol.
Povara tranziţiei a fost distribuită inegal, ceea ce a adâncit scepticismul în rândul regiunilor cu privire la virtutea naţiunii-stat. În ultimii 4 ani, sistemele politice naţionale şi-au pierdut legitimitatea datorită incapacităţii de a rezolva crizele.
Un sentiment de distribuţie incorectă a poverilor şi greutăţilor, când capitalele au redus salariile şi au crescut taxele, alimentează ideea în rândul regiunilor că o corectitudine mai mare ar putea fi găsită dacă şi-ar rezolva aceste probleme pe cont propriu în timp ce s-ar baza pe UE, în ciuda lipsurilor sale, pentru politica economică.
Şi cel mai important, UE a retras din naţiunea-stat şi capitalele sale cheia participării la globalizarea economică. Regiunile nu mai trebuie să treacă prin capitală pentru a cere schimbări ale regulilor jocului sau ajutor pentru accesarea pieţelor străine.
Regiunile au înfiinţat ambasade şi asociaţii de lobbying pentru a promova exporturile şi a atrage investiţii din străinătate. De exemplu, în Washington, un Biroul al Problemelor Scoţiene implementează planul Scotiei de relaţionare cu Statele Unite. Biroul foloseşte numele său galic, Riaghaltas na h-Alba.
Dacă Scotia, Catalonia sau Lombardia doresc să îşi protejeze interesele în negocierile globale atunci negociatorii nu mai pot fi găsiţi în Londra, Madrid sau Roma ci în Brussels. Desigur, politicienii şi funcţionarii publici din capitale încă doresc să servească ca şi canal al UE pentru toate preferinţele regionale, dar această postură devine tot mai marginalizată.
Părerile din Londra că interesele Scotiei ar trebui să fie apreciate în concordanţă cu interesele prezentate de alte părţi ale Regatului Unit nu mai contează atât de mult la nord de graniţă.
Sentiment separatist
Valul de austeritate ce cuprinde întreaga Europa reîntăreşte sentimentul separatist. În timpul erei industriale, în special când a fost introdus ajutorul social de stat, centrul sau capitala au jonglat cu sume mari de bani în jurul taxelor şi plăţilor pentru ajutoare sociale către şi dinspre regiuni.
Apoi, părea să fie prea riscant să se taie acest punct de sprijin. Acum, astfel de transferuri fiscale eşuează la margine de drum deoarece statul se retrage din această schemă a ajutorului social de stat. Regiunile se consideră tot mai mult ca fiind capabile, poate chiar mai bine echipate, să concureze fara susţinerea naţiunii-stat şi găsesc ca fiind mai puţin atractiv să facă parte dintr-o aspră luptă pentru redistribuire.
Uniunea Europeană se află pe ecranul radarului. Nu numai că naţiunile-state reduc transferurile fiscale, dar şi planurile curente pentru o uniune fiscală prevestesc un rol mai puternic pentru UE. Planurile sunt schiţate astfel încât să ofere UE un fel de drept de veto asupra bugetelor naţionale, transferând mai multă putere din capitalele naţiunilor-state către UE, stimulând astfel regiunile să încheie propriile lor acorduri cu conducerea politică supranaţională.
Propusa uniune bancară lucrează în acelaşi mod. Regiunile nu văd de ce interesele lor şi negocierile privind un organism european de supraveghere ar trebui să fie controlate de o naţiune-stat. S-ar putea ca regiunile să aibă sau nu aibă interese comune cu băncile în alte părţi ale naţiunii-stat dar acest lucru nu poate fi luat de bun, şi în unele cazuri unii s-ar putea teme că vor deveni ostatici ai politicii naţiunii-stat, fiindu-le ignorate interesele.
Secesiune?
Nu este o coincidenţă că Scotia stă în prima linie în privinţa unei secesiuni. Partidul Conservator Britanic, principalul partener de coaliţie în guvernul britanic, se joacă cu ideea unui referendum legat de menţinerea calităţii Angliei ca membră a UE.
Sondajele indică faptul că în Marea Britanie 51% dintre alegători favorizează părăsirea UE, doar 34% preferând rămânerea în Uniune. În interiorul Partidului Conservator 83% doresc un referendum şi 70% ar vota ieşirea Angliei din UE.
Dar Scotia a votat dintotdeauna în mod copleşitor cu Partidul Muncii şi respinge riscul de a fi scoasă cu forţa din UE de către un partid politic care se bucură de suport limitat în rândul scoţienilor. Perspectiva ca Partidul Conservator să scoată Marea Britanie din UE, combinată cu părăsirea Angliei de către Scotia pentru a se alătura UE, ar fi părut pură fantezie în urmă cu ceva timp dar acum lucrurile s-au schimbat. Separarea ar putea fi cel mai realist scenariu.
Scoţienii vor vota cu DA sau NU în 2014 pentru rămânerea în Regatul Unite. Următoarele alegeri generale ale Parlamentului Britanic vor avea loc în 2015. Dar dacă scoţienii decid să părească Marea Britanie, toate datele şi planurile s-ar putea schimba. Votul din Scotia ar putea grăbi alegerile parlamentare, oferind un rol dominant referendumului legat de ieşirea Angliei din Uniunea Europeană.
Joergen Oerstroem Moeller este un cercetător savant la Institutul de Studiere a Asiei de Sud-Est din cadrul Universităţii de Management din Singapore. De asemenea, el este profesor adjunct la Universitatea de Management din Singapore şi Şcoala de Afaceri din Copenhaga. (Copyright Yale Center for the Study of Globalization - Yaleglobal.yale.edu)
