Europa atentă la caracatiţa chineză: Ministrul german solicită adoptarea rapidă a legislaţiei UE privind achiziţiile chineze

Germania doreşte să obţină mijloace legale pentru a examina mai îndeaproape ofertele companiilor chineze de achiziţionare a companiilor germane şi europene.
Miliarde de yuani (TEH ENG KOON / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
28.01.2018

Matthias Machnig, secretar de stat în Ministerul Economiei german, a declarat că este urgent ca până la sfârşitul acestui an să se adopte măsuri la nivel european pentru supravegherea creşterii investiţiilor chineze, potrivit publicaţiei Welt am Sonntag.

"Este esenţial ca în acest an să avem o lege mai dură în Uniunea Europeană pentru a rezista achiziţiilor sau a scurgerii de tehnologie sau know-how-ului", a afirmat el într-un interviu ce a fost publicat sâmbătă.

Publicaţia a citat un studiu realizat de Institutul de Cercetări Economice din Köln, care a arătat că volumul investiţiilor chineze cunoscute în Germania a crescut la 12,1 miliarde de euro în 2017, de la aproximativ 11 miliarde anul trecut şi de la doar 100 de milioane de euro în urmă cu şapte ani.

În întreaga Europa a crescut îngrijorarea în ceea ce priveşte creşterea investiţiilor chineze de pe continent, în condiţiile în care investitorii chinezi caută companii foarte cunoscute, ceea ce generează temeri că aceasta ar putea ameninţa poziţia Europei ca economie importantă.

"Cu companiile sale inovatoare, UE este atractivă pentru mulţi din întreaga lume", a spus Machnig. "Preluările de companii devin din ce în ce mai frecvente, adesea în condiţii de distorsionare a pieţei".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor