Eric Fournier: Moldova este lider în implementarea politicilor reformatoare în cadrul Parteneriatului Estic
alte articole
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Eugen Carpov, a avut o întrevedere cu şeful Direcţiei Europa Continentală a Ministerului Afacerilor Externe şi Europene al Franţei, Eric Fournier, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova, informează Epoch Times România cu referire la Serviciul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii despre reglementarea conflictului transnistrean şi rolul Franţei în acest proces.
Eugen Carpov a trecut în retrospectivă cele mai recente evenimente din agenda procesului de reglementare, inclusiv rezultatele ultimei runde de negocieri în formatul „5 2" de la Viena, recentele acţiuni pozitive din seria măsurilor de consolidare a încrederii, relansarea activităţii grupurilor de lucru sectoriale dintre Chişinău şi Tiraspol şi reluarea transportului feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană. Vicepremierul a subliniat importanţa rolului Uniunii Europene şi a statelor membre UE în negocierile oficiale şi susţinerea măsurilor de consolidare a încrederii.
Eric Fournier a apreciat noul climat al relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului după schimbarea regimului de la Tiraspol. Totodată, domnia sa a salutat depăşirea crizei politice la Chişinău. Oficialul francez a declarat că în prezent Moldova este lider în implementarea politicilor reformatoare în cadrul Parteneriatului Estic şi a încurajat menţinerea acestei dinamici în dezvoltare. Eric Fournier a subliniat că ţara sa, în calitate de membru UE, va susţine şi în continuare aspiraţiile proeuropene ale Republicii Moldova şi necesitatea reglementării definitive a conflictului transnistrean în baza principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului.