Erdogan: NATO n-ar supravieţui fără Turcia

Recep Erdogan (Konstantin Salomatin/RIA Novosti/Getty Images)
A.P.
22.06.2021

În ciuda speranţelor de a ajunge la un acord cu privire la problema achiziţionării de către Turcia a sistemelor S-400 produse de Rusia, care a tensionat relaţiile dintre Washington şi Ankara, nu s-au făcut progrese în această problemă în timpul recentului summit NATO.

La o reuniune a cabinetului său, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis câteva detalii despre discuţiile recente cu Joe Biden şi încercările acestuia de a stabili un nou început în relaţiile dintre Ankara şi Washington.

Erdogan a declarat că el şi Biden au discutat despre viitoarea cooperare bilaterală şi că au ajuns la un acord că nu există nicio problemă pe care cele două ţări să nu o poată rezolva în cele din urmă.

„Pe măsură ce consolidăm canalele de dialog cu SUA la toate nivelurile, suntem hotărâţi să transformăm relaţiile frumoase pe care le-am construit cu Biden în beneficii maxime pentru ţările noastre. Credem că vom rezolva problemele [bilaterale] în timp. Credem că am deschis porţile unei noi ere [de cooperare] cu SUA pe o bază pozitivă şi constructivă”, a declarat Erdogan.

Preşedintele Turciei a adăugat că Ankara ar trebui să prezinte o listă simplă de cereri Statelor Unite: să respecte suveranitatea ţării în politică şi economie şi să sprijine lupta Turciei împotrivă organizaţiilor teroriste.

Acest din urmă punct ar putea crea obstacole pentru un „nou început” în legăturile bilaterale, deoarece Ankara consideră militanţii kurzi din Siria ca fiind terorişti, pe când SUA lucrează activ cu ei şi îi susţine.

Erdogan a continuat să sublinieze importanţa bunelor relaţii cu Turcia, menţionând că alianţa NATO va supravieţui cu greu dacă Ankara renunţă la calitatea de membru.

Legăturile dintre Ankara şi Washington s-au deteriorat de când Turcia a semnat un contract de cumpărare a sistemelor de apărare antiaeriană S-400 de la Rusia în decembrie 2017. SUA au cerut în repetate rânduri Turciei să renunţe la acord, susţinând că S-400 sunt incompatibile cu apărarea NATO şi că ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea avioanelor F-35.

Cum Ankara s-a încăpăţânat să progreseze cu achiziţionarea, SUA a exclus Turcia din programul F-35.

Oficialii turci au subliniat, de asemenea, faptul că NATO şi în special SUA nu au avut probleme cu Grecia în ceea ce priveşte cumpărarea şi desfăşurarea sistemelor ruseşti S-300, în ciuda faptului că face parte din Alianţă.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins ideea de a renunţa la modelele S-400 achiziţionate, numind decizia de a le cumpăra un drept suveran al Ankarei.

El a invitat în repetate rânduri SUA să găsească o soluţie care ar mulţumi ambele părţi, dar Washingtonul a ignorat până acum propunerea de a crea un grup de lucru.

Erdogan spera, de asemenea, să găsească o soluţie la această problemă în timpul întâlnirii sale cu preşedintele SUA, Joe Biden, la recentul summit NATO de la Bruxelles. Cu toate acestea, până la sfârşitul evenimentului, părţile nu au putut ajunge la un compromis cu privire la problema S-400.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor