Epurarea apelor uzate ale întreprinderii "Tirotex" va costa circa 5 mln. de lei
Savanţi din Rusia, Moldova şi Transnistria realizează un proiect în ceea ce priveşte epurarea apelor uzate ale celei mai mari întreprinderi din regiunea Transnistreană - Combinatul de textile de la Tiraspol "Tirotex".
Doctorul în ştiinţe chimice, cercetătorul ştiinţific, coordonator în cadrul Centrului de Cercetări Ştiinţifice "Chimie aplicată şi ecologică" din cadrul USM, Victor Covaliov a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că "în cadrul întrevederii cu reprezentanţii întreprinderii şi oamenii de ştiinţă din stânga Nistrului au fost abordate chestiuni ştiinţifico-tehnice şi probleme organizaţionale în ceea ce priveşte elaborarea tehnologiilor speciale, proiectarea şi construcţia mecanismelor pentru epurarea apelor, inclusiv coloranţi sintetici care au o înaltă stabilitate chimic şi biochimică". Potrivit lui, "Tirotex" este una dintre cele mai mari întreprinderi din Europa specializată în producerea ţesăturilor din bumbac.
Lunar, întreprinderea produce peste 12 mln. km de material, iar majoritatea este pentru export. Consumul total de apă şi de canalizare este de aproximativ 8 metri cubi pe zi, însă, sistemul instalat cu mai bine de 40 de ani în urmă este uzat şi nu corespunde cerinţelor actuale.
"Având în vedere cerinţele consumatorului european, întreprinderea a început să vopsească ţesăturile în culori mai aprinse, iar pentru a nu polua şi mai mult mediul înconjurător s-a decis de a schimba filtrele existente de epurare a apelor uzate. Aici au fost de acord să acorde asistenţă savanţii din Rusia care sunt dispuşi să ofere filtrele necesare", a spus Covaliov.
El a remarcat că "proiectul va fi finanţat în trei etape, iar costul total al acestuia ar putea depăşi suma de 5 mln. de lei". Potrivit profesorului, "Tirotex" este gata să achite pentru efectuarea tuturor lucrărilor de schimbare a filtrelor şi edificarea instalaţiilor necesare.