Emisiunea de obligaţiuni prin care s-au atras 750 milioane euro a fost suprasubscrisă de peste patru ori
Investitorii străini au subscris 3,6 miliarde de euro pentru emisiunea de obligaţiuni prin care România a atras fonduri de 750 de milioane de euro, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
România a redeschis marţi emisiunea de obligaţiuni lansată în anul 2008, cu scadenţă în anul 2018 şi cupon de 6,50%, şi a atras fonduri de 750 de milioane de euro, la un randament în scădere faţă de emisiunea iniţială de la 6,69% la 5,10%.
Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori, valoarea totală a ofertelor depuse fiind de 3,6 miliarde de euro, "demonstrând interesul extrem de mare al investitorilor pentru România".
Lead-managerii emisiunii au fost BNP Paribas, Deutsche Bank, JP Morgan şi Unicredit.
România a reuşit să împrumute 750 de milioane de euro la o dobână de 5,1% pe an într-o perioadă în care ţări precum Italia, Spania sau Ungaria se împrumută cu mult peste 6%, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, precizând că este „un rezultat pozitiv aproape neaşteptat”.
În opinia lui Ponta, „faptul că pieţele internaţionale (...) au suprasubscris această emisiune de euroobligaţiuni este un semn pozitiv pentru noi ca guvern, pentru România ca economie, un semn care vine tocmai de unde poate ne aşteptam mai puţin, din zona pieţelor financiare. Este un semn care în mod clar din punct de vedere al creditării, din punct de vedere al credibilităţii şi predictibităţii noastre ca guvern şi ca ţară, în ceea ce priveşte mesajul dat către investitori”.