Eliminarea armelor nucleare din Orientul Mijlociu - tot mai controversata

Descurajarea este motivul oficial pentru care Statele Unite mentine un arsenal nuclear de peste 9.000 de focoase. Alte state cu arme nucleare au adoptat si ele teoria "descurajare", care a devenit linia politica dominanta in materie de arme nucleare.

Principiul de baza al teoriei descurajarii este ca nici un lider rational nu ar ameninta Statele Unite cu un atac nuclear, de teama ca Statele Unite s-ar razbuna prin distrugerea atacatorului sau.

Desi titlurile din mass media in Orientul Mijlociu sunt pline cu revolutii si represiuni, armele nucleare raman o problema-cheie in regiune. Iar daca vine vorba de problema nucleara, presa occidentala acorda cea mai mare atentie programului nuclear al Iranului.

Iranul nu ar trebui sa aiba mai multe arme nucleare decat actualele state care detin arme nucleare. Dar daca teoria descurajarii se aplica, arsenalul nuclear al Israelului de cel putin 200 de arme si sa nu mai vorbim de mult mai marele arsenal din SUA, ar trebui sa descurajeze Iranul de la lansarea oricaror atacuri nucleare proprii.

Singurul motiv pentru care teoria descurajarii nu s-ar putea aplica este faptul ca guvernantii Iranului par deseori oarecum irationali si, prin urmare, nu pot fi descurajati precum liderii "rationali" ai altor tari.

Dar o asemenea logica este pur si simplu gresita. Acesti lideri asa-zisi "irationali", impreuna cu alte regimuri "irationale" cum ar fi cele din Libia, Birmania si Coreea de Nord actioneaza extrem de rational pentru a-si mentine puterea. Numai ca nu adera la regulile universal recunoscute nici macar de forma, ca celelalte. Poate ca nu ne plac deciziile pe care le fac, dar ei sunt actori destul de rationali cand vine vorba de auto-conservare.

Eliminarea din zona a armelor nucleare

Punctul nu este cumva "sa parcam" teoria descurajarii, ci sa o depasim prin continua eliminare globala a armelor nucleare. In contextul Orientului Mijlociu, o conferinta va fi tinuta in 2012, sub auspiciile tratatului de neproliferare a armelor nucleare. Scopul sau este de a stabili o Zona Libera a armelor de distrugere in masa din regiune (zone similare sunt deja in vigoare in America Latina si Caraibe, Africa, Asia Centrala, Asia de Sud-Est, in Pacificul de Sud si Antarctica).

Asia de sud si sud-vest sunt numai portiuni ale Sudului Global care in prezent nu fac parte din zone libere de arme nucleare.

Poate ironic, avand in vedere situatia actuala si faptul ca programul sau nuclear la acel moment a primit asistenta din SUA, Iranul a fost prima tara care a cerut o zona fara arme nucleare in Orientul Mijlociu in 1974 (ce-i drept pe vremea Shah-ului, dupa ce Israelul se inarmase nuclear, si pe vremea cand israelianul Vanunu tocmai facea cunoscut ca reactorul israelian de la Dimona avea in jur de 200 de focoase nucleare).

Dar Teheranul inca pledeaza pentru una, la fel ca toate celelalte tari din regiune, cu exceptia Israelului - singura tara din regiune care are intr-adevar arsenal. Dar pozitia Israelului nu este pe deplin stabilita, guvernele care se rotesc la Tel Aviv au grija cu obstinatie sa nu afirme nimic despre arsenalul sau nuclear.

In septembrie 2009, Israelul a sprijinit o rezolutie a Agentiei Internationale pentru Energie Atomica pentru o astfel de zona. Si au aparut zvonuri ca Israelul ar putea participa la conferinta, numai ca sa nu fie vazut ca obstructionist. De o zona libera ar putea beneficia cu siguranta Israelul, care nu doreste o crestere a arsenalelor nucleare in regiune.

Problema armelor nucleare in Orientul Mijlociu se extinde insa dincolo de Israel si Iran. Turcia, Arabia Saudita, Egipt, Siria, Emiratele Arabe Unite, si, probabil, alte state din regiune ar putea deveni detinatoare de arme nucleare.

Guvernele noi, mai democratice care au decurs din "primavara araba" curenta, in masura in care sunt mai transparente si mai responsabile in fata cetatenilor lor decat predecesorii lor, ar putea ajuta la abordarea celor mai arzatoare probleme de securitate regionala.

Washington si Zona

Este putin probabil ca Statele Unite, intr-un an electoral prezidential, sa dezbata problema unei zone libere de arme nucleare in Orientul Mijlociu intr-un mod sincer. Intr-adevar, Statele Unite ar putea stabili asteptari reduse, sau asuma un rol de lider in convocarea conferintei, doar pentru a proteja Israelul. Cu toate acestea, grupurile societatii civile internationale si activistii pentru pace, inclusiv multe ONG-uri din regiune, lucreaza pentru a mobiliza publicul, fie la conferinta oficiala, fie intr-o intalnire separata, pentru a stabili o astfel de zona.

Declinul relativ al puterii americane, precum si cresterea altor puteri regionale continua sa modeleze o lume mai multipolara, Statele Unite si Israelul nu se pot astepta sa continue sa ignore celelalte tari din regiune.

Instituirea unei zone libere in Orientul Mijlociu ar putea avea efecte de propagare pentru pacea regionala. Zona ar putea oferi un impuls de incredere regional pentru Israel, prin cresterea transparentei. Acesta va impulsiona, de asemenea, efortul de abolire a armelor nucleare la nivel mondial.

In aceasta luna, administratia Obama a depus doua protocoale de instituire de zone similare in Africa si in Pacificul de Sud in Senat. Acum este timpul sa ne intoarcem la Orientul Mijlociu, in cazul in care o zona libera ar putea ajuta la evitarea groaznicei alternative - un potential conflict Israel-Iran, o cursa regionala de inarmare, sau un razboi mondial catastrofic.

Kevin Martin este director executiv al organizatiei Peace Action si un factor care contribuie la Foreign Policy In Focus. Fondata in 1957, Peace Action (fosta SANE / Freeze) este cea mai mare organizatie de sustinere a pacii si dearmarii nucleare din SUA (www.fpif.org)