Educatie sau propaganda?

Tao Dazhi
09.02.2009

De ce sustine Partidul Comunist Chinez Institutele Confucius?

Institutele Confucius sunt organizate in cadrul universitatilor straine, fiind sponsorizate de universitatile din China.

Ideea introducerii Institutelor Confucius in intreaga lume a aparut initial in 2002. Regimul comunist chinez a aprobat primul acord stabilind un Institut Confucius cu Uzbekistanul in timpul vizitei lui Hu Jintao din iunie 2004. Pana astazi, cel putin 35 de astfel de institute au fost infiintate in Statele Unite.

Care este misiunea unui Institut Confucius?

Li Changchun, membru important al Comitetului Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), a afirmat pe 24 aprilie 2007, ca organizarea Institutelor Confucius in intreaga lume, era o parte integranta majora si importanta a propagandei in strainatate.

Ce declaratie! Aceasta parte importanta si majora a propagandei in strainatate explica intentiile PCC-ului de a destabiliza si a controla mintile care si-au format deja o parere despre PCC, si implementeaza fortele pro-PCC din statele straine.

Potrivit obiectivelor sale oficiale, Institutul Confucius "organizeaza cursuri de limba chineza; pregateste profesori de limba chineza; ofera resurse de predare in limba chineza" si "stabileste procedurile de certificare pentru profesorii de limba chineza; ofera servicii de informare si consultare privind educatia, cultura, economia si societatea chineza; promoveaza cercetarea Chinei contemporane".

Evident, acesta nu este un institut obisnuit de limba si cultura. Are scopul de a controla predarea limbii chineze in strainatate, pe toate planurile, inclusiv materiale, profesori si programa de materii.

Imaginati-va momentul cand Institutele Confucius vor fi raspandite in intreaga lume. Cartile sunt furnizate doar de Beijing, iar personalul este fie trimis de la Beijing, fie recunoscut de acesta. Elevii vor cunoaste China doar prin prisma informatiilor oferite de PCC, iar Institutele Confucius vor deveni locul in care regimul chinez ii va educa pe noi sustinatori ai PCC-ului.

Acesta este motivul pentru care PCC-ul nu va ezita sa sustina Institutele Confucius, ele sunt partea integranta majora si importanta a propagandei PCC in strainatate. In numele unui efort sino-strain comun, PCC-ul finanteaza de fapt institutul. Potrivit regulamentului Institutului Confucius, China suporta costurile de infiintare ale Institutului. Adica, dolarii proveniti din taxele chineze sunt exportati in strainatate pentru a construi Institutul. In plus, China acopera si jumatate din costurile de functionare ale Institutului. Aceasta este o generozitate nemaintalnita. Doar asa, ca intrebare, cati bani din taxele chineze vor fi folositi, mai exact? Mi-e teama ca este vorba de un alt "secret de stat" al PCC.

In timp ce guvernul chinez cheltuie banii ca apa in alte state, fondurile pentru educatie in China au fost drastic reduse de mai multi ani. La inceputul anului 2009, "Anuntul statisticilor de implementare a fondurilor pentru educatia nationala 2005 " a dezvaluit faptul ca fondul destinat educatiei este de doar 2,8 procente din produsul intern brut, cu mult mai mic decat media mondiala de 5,1%.

In lume, rata fondurilor pentru educatie a fost cuprinsa intre 15-20%, in India - 20% , in timp ce in China nu a fost niciodata mai mare de 10%.

Chiar si revista oficiala de la Beijing, "Ban Yue Tan", a dezvaluit ca peste 90% dintre chinezi considera ca Beijingul nu acorda suficienta atentie educatiei, in timp ce peste 80% nu sunt multumiti de actualele conditii din educatie. Intrucat guvernul si-a uitat responsabilitatea pentru serviciile publice, cum ar fi educatia si sanatatea, scolile trebuie sa perceapa acum taxe de la populatie.

In ultimii 20 de ani, taxa de scolarizare din universitatile chineze a crescut de 25 de ori. Statisticile spun ca luand in considerare media produsului intern brut, taxa de scolarizare din universitatile chineze este cea mai mare din intrega lume. Taxa mare de scolarizare a cauzat "imposibilitatea copiilor din familiile sarace de a-si permite sa mearga la scoala."

Asadar, cand incepe facultatea in august sau septembrie, in fiecare an se intampla diverse tragedii. Fermierii si muncitorii se sinucid de manie si de rusine ca nu pot plati taxa de scolarizare de la facultate pentru copii lor. Educatia de baza din zonele rurale este destul de proasta. Unii elevi inca invata in temple construite in timpul dinastiei Qing. Exista o vorba in zonele rurale: "Clasa Dinastiei Qing, bancile lui Kuomintang si copii Partidului Comunist."

Southern Metropolitan a raportat in 2005: "Daca intri in scolile din zonele rurale din China, observi o situatie teribila: profesorii au haine murdare, elevii sunt neingrijiti, bancile si scaunele sunt rupte, iar majoritatea cladirilor sunt deteriorate si periculoase". In plus, conform datelor de la Fundatia Copiilor si Tinerilor chinezi, China are peste 3 milioane de copii nescolarizati, ceea ce i-a determinat pe chinezii din strainatate sa creeze "Love Union" in scopul strangerii de fonduri pentru educatie.

Partidul conducator al Chinei are pe de-o parte o datorie fata de educatie in fiecare an, dar pe de alta parte, cheltuie sume impresionante in strainatate, ba chiar construieste scoli in state dezvoltate si ofera educatie gratuita.

Bineinteles, este doar punctul de vedere al unui elev, de vreme ce "Institutele Confucius" construite in strainatate de PCC nu sunt pentru educatie, ci pentru a stabili "medii de propaganda in strainatate".

Sunt folosite pentru propaganda PCC si pentru a pacali studentii. Oamenii lumii ar trebui sa fie atenti la ceea ce se intampla.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor