Educatia spre noi insine

L.M.
30.09.2008

”Educatia este cea mai puternica arma pe care o poti folosi pentru a schimba lumea”
Nelson Mandela

Comunismul a nenorocit Romania aruncand-o intr-un fel de criza existentiala. Dintr-o tara prospera, inaintea celui de-al doilea razboi mondial, Romania a devenit o tara subdezvoltata- indeosebi la nivelul mentalitatilor.

Si totusi criza profunda pe care o traverseaza Romania nu este in primul rand economica, ci mai mult o criza de factura morala. Rani nevindecate ale unei societati bolnave, ce au fost doar cosmetizate, adancesc criza. Acest lucru se vede si se simte cel mai acut in educatie. Nivelul de educatie a unui popor determina si gradul lui de civilizatie, astfel, criza in educatie atrage inerent criza economica, criza in justitie, in sanatate, etc.

Nu e vorba doar de scoala cu sistemul educational ramas anchilozat in tiparele lui din trecut, ci de o lipsa a educatiei in general. Tinerii de astazi, confuzi, oportunisti, superficiali, sunt si ei produsul acestei lipse - lipsesc modele care sa-i inspire, lipseste un sistem de valori autentic la care sa se raporteze. In parte acest lucru se datoreaza unei degenerari morale ale omenirii, tot mai accentuate in ultimii ani, dar, in parte si mai mare, este o consecinta a comunismului.

Comunismul a alterat gandirea normala umana, inversand valorile. Cum a fost posibil? S-a folosit in primul rand o ideologie, astfel ca a lucrat pe terenul mintii umane modificand criteriile normale de judecata ale Binelui si Raului. In cartea ”Noua Comentarii asupra Partidului Comunist” (lucrare semnata de un grup de elita al diasporei chineze, editata in Occident de publicatia The Epoch Times) se spune: "Nu era usor sa alterezi constiinsa umana formata de veacuri, dar partidul avea metodele sale. Astfel ca pe langa cele mai sinistre forme de violenta fizica si teroare psihica a pornit spre falsificarea oricaror idei si concepte prin inversarea logicii normale, cu ’logica de partid’ gaunoasa, inselatoare si imorala” .

Intemeietorii comunismului stiau ca oamenii cu valori si gandire normala nu-i vor putea accepta. Mao Zedong spunea: "Daca vrem sa rasturnam o autoritate, trebuie mai intai sa facem propaganda si sa muncim in zona ideologiei.”

Astfel, sistemul a fost indreptat impotriva ordinii firesti a lucrurilor inca de la inceput.

Dupa cum spunea Bakunin, unul din tovarasii lui Marx de la Internationala I:"In acesata revolutie va trebui sa-l trezim pe diavol in sufletul oamenilor, sa atitam patimile cele josnice.”

Utopia comunista a ”raiului pe pamant” era invelisul amagitor al unei doctrine violente. Dealtfel, Marx, omul care poza ca luptator pentru cauza proletariatului, numea aceasta clasa sociala "baieti prosti, golani, magari”. Engels stia prea bine ca: "nici democratii de coloratura rosie, nici macar gloata comunista nu ne vor iubi vreodata.”

Ideologia comunista a fost o ideologie contrara fiintei umane, iar in unele tari teroarea fizica si morala au atins cote maxime: Rusia, China dar si Romania in care a condus mult timp de fapt politia politica rusa (KGB) .

Trasaturile comunismului s-au impregnat in constiinte denaturand caracterul oamenilor, avand efecte dezastruase in toate domeniile societatii. "Noua Comentarii despre Partidul Comunist” mentioneaza aceste trasaturi: rautatea, inselaciunea, incitarea la ura, dezlantuirea drojdiei societatii, spionajul, jaful, lupta, eliminarea si controlul.

Astfel s-a produs inversarea valorilor universale ale omenirii: adevar, bine, frumos, omenie. Confuzia dintre bine si rau a agravat criza cronica a sistemului economic din Romania.

Supusii imperiului comunist au fost ”educati” in sentimentul de ura fata de celalalt (”dusmanul de clasa”), cultivandu-se opozitia ”ei-noi”. Era dezvoltata suspiciunea, relatiile intre oameni nu mai erau firesti: fiecare il percepe pe celalalt ca pe un rival. ”Ura de sine exista, in esenta, in inima fiecarui homo-comunist si post-comunist, ura de sine care se traduce prin dorinta de a-ti ucide sau umili aproapele…Aceasta ura se manifesta si prin vandalism fata de obiecte” (Ghe. Negoescu). Mineriadele din Romania, exploziile barbare din fosta Iugoslavie, in Georgia, in Cecenia, masacrele din octombrie 1993 de la Moscova, Piata Tiananmen si persecutia din China impotriva practicantilor Falun Gong sunt numai cateva exemple de manifestare violenta a urii omului fata de om.

Afectiunea, compasiunea erau sentimente pe care comunistii le-au inlocuit cu ura. In societatea in care grija fata de om era o lozinca oamenii au fost asmutiti unii impotriva altora. Securitatea avea milioane de informatori. Multi dintre acesti informatori sunt azi in Parlament.

Comunismul a generalizat in tarile in care s-a aplicat, minciuna si incompetenta la nivel national. De altfel se si spunea ”noi ne facem ca muncim ei se fac ca ne platesc”. Existau si o multime de organisme si administratii paralele, fara competente bine stabilite, generatoare de birocratie. In cartea sa ‘Un deceniu pierdut’, prof.dr. in stiinte economice Gheorghe Negoescu vorbeste despre conceptul de ”reforma fara reforma” in care ”ne propunem sa restructuram economia, dar in fapt sa nu modificam nimic”. In toate tarile exista birocratie, dar in Romania are o situatie mai speciala: birocratia postdecembrista s-a suprapus peste birocratia antedecembrista alcatuind o birocratie excesiva. In cadrul ei s-au pastrat in activitate fostii lideri si conducatori, nu a fost acceptat Punctul 8 de la Timisoara, multi dintre acesti lideri si-au luat certificate de revolutionar. Astfel, birocratia reconvertita dupa 1990 a inlocuit sloganele ‘constructiei socialismului’ cu cele ale ‘integrarii europene’.

”Alte masti, aceeasi piesa” intr-un timp in care motivatia s-a schimbat, imbogatirea rapida a devenit unica tinta.

Sistemul communist a scos in mod metodic in evidenta si cultivat pasiunile si actiunile cele mai josnice: invidia, tradarea, prefacatoria, ipocrizia, rapacitatea, lasitatea, inselaciunea, servilismul, etc.

Revolutia culturala a oricarui regim comunist a nimicit spiritul, si de-ar fi sa parafrazam pe Eminescu - a gandi ”e un pericol”. Intelectualii de seama au fost intotdeauna persecutati in cele mai teribile moduri.

Astazi, sistemul de invatamant din Romania este anacronic si prea putin folositor in contextul actual. Cu metodele sale bazate pe memorare si nivelarea valorilor, cu materii greoaie, stufoase, demotiveaza elevii, mai ales ca ei au invatat ca examenele se pot lua cu bani.

Sunt reduse posibilitatile ca ei sa-si dezvolte gandirea critica, analitica, sa fie pusi in situatii ca cele reale de viata, sa fie consultati cand li se aleg programe de examen. Reactia adversa nu intarzie sa apara: respingerea invatarii, crearea unei opozitii, cautarea unor preocupari in care sa-si defuleze nemultumirea in fata unei societati din care nu mai inteleg nimic. Una sunt invatati cand sunt mici, alta vad ca se aplica in viata de zi cu zi. De exexemplu, sunt invatati ca modestia, bunatatea, adevarul sunt virtuti dar nu vad aplicabilitatea lor si rar le vad promovate in societate, in mass media, in Parlament, etc. Sa ne mai miram astfel de sinucideri si sarcini nedorite la cei incredibil de tineri?

Sub-cultura, pseudo-cultura care se manifesta astazi in societate este si ea un efect advers al nimicirii valorilor cultivate de comunism. Pe vremea lui Ceausescu se practica un nationalism exagerat ce lua forme ridicole: Cantarea Romaniei, etc, care aveau un efect invers celui care ar fi trebuit sa dezvolte dragostea de tara. De fapt asta se si urmarea.

Pseudo-valori observam in diverse curente de sub-cultura: manele, curentul ”emo”, etc. Deasemenea, copii si tineri abandonati in fata televizorului sunt expusi unor pericole de spalare a creierului. Efectele distructive ale televizorului care se traduc prin atrofii corticale, etc. au ca rezultat slabirea atentiei, apatia, slabirea memoriei, dupa cum observa Virgiliu Gheorghe in cartea ”Efectele televiziunii asupra mintii umane.” Oamenii devin receptori pasivi, creierul lor asimiland tot ce se deruleaza pe ecran, ajungand ca in timp sa li se inhibe gandirea. Televizorul devine dependenta si pare ceva normal, dar de multe ori, timpul pe care ar trebui dedicat analizei situatiilor de viata in care se afla omul, este irosit in fata ecranului, acesta devenind un fel de fuga din fata responsabilitatilor vietii. Ceea ce e mai rau pentru tineri este ca creierul invata ca placerea se poate obtine si fara responsabilitati.

O alta dovada ca intreg sistemul educational din Romania este prost construit, o reprezinta faptul ca nici un premiu Nobel nu a fost acordat unui om de stiinta care a studiat si cercetat in Romania. Avem medaliati cu aur la olimpiade internationale, dar nu avem autostrazi sau macar sosele si mjloace de transport decente. Elevii nostri straluciti nu gasesc resurse si nu sunt sprijiniti de programe care sa-i ajute sa se dezvolte la capacitatea lor. Aleg astfel sa paraseasca tara sau se plafoneaza din cauza piedicilor sistemului birocratic, etc.

Pentru o schimbare de esenta este nevoie de o mare vointa de a dori acest lucru.

Lectia dura si mult prea amara a comunismului s-ar cere invatata pentru a se evita repetabiliatatea ei. ”Repetabilitatea in aplicarea conceptelor marxist-leniniste ar conduce la efecte inimaginabile in secolul XXI, poate chiar la compromiterea definitiva a fiintei umane”, afirma Gheorghe Negoescu.

Exemplu viu - China. Multi sunt inselati de aspectul de putere economica pe care a luat-o China si cred ca zilele represiunii de felul revolutiei culturale sunt de domeniul trecutului. Nimic mai inselator. Cresterea economica rapida din ultimii ani este de suprafata, ascunde o mare criza economica si este obtinuta prin folosirea excesiva a resurselor si cu pretul distrugerii mediului inconjurator. Deasemeni China foloseste munca celor inchisi in lagare de munca, o mare parte din ei fiind dizidenti politici. Foloseste santajul economic cu marile corporatii ale lumii, astfel incat acestea sa pastreze secretul cu privire la infioratoarele incalcari ale drepturilor omului. Persecutia practicantilor Falun Gong carora li se extrag organele vitale, iar apoi corpurile inca in viata sunt incinerate pentru a se sterge orice urma, este numai un exemplu de continuare a acelorasi practici de exterminare specifice revolutiei culturale. Este asemeni unei lupte intre Bine si Rau: Falun Gong este o arta preistorica de desavarsire a caracterului moral prin cultivarea virtutilor. Principiile acestei scoli: Adevar-Bunatate-Toleranta incomodeaza cel mai mult natura lipsita de scrupule a partidului comunist chinez. Oricate imagini glorioase ar afisa, cultura de partid, care a luat locul culturii traditionale autentice ramane aceeasi natura contrara fiintei umane. Acum, sloganele de imbogatire care au luat locul celor "revolutionare” din trecut, spala intruna creierul oamenilor, distragandu-le atentia de la adevaratele cauze ale problemelor, abrutizandu-le spiritul intr-un mod mai modern, incurajandu-le lacomia, coruptia, minciuna ca pasi spre imbogatire.

Educatia este srans legata de cultura si ambele definesc fondul de valori universale ale unui popor. Cultura, ca pastratoare a valorilor si spiritualitatii este sufletul unei natiuni si se exprima prin educatie. Nu e de mirare ca regimul comunist, pentru a se impune, a pornit in primul rand la pervertirea culturii, facand din educatie propriul sau instrument de propaganda.

Tinerii nostri isi pot da o sansa lor insile si implicit societatii intregi daca vor invata sa se redescopere pe ei mai intai in cadrul sistemului adevarat al valorilor unei educatii si culturi autentice.

John Dewey spunea: ”Cred ca educatia este metoda fundamentala a progresului social si al reformei. Toate reformele care se bazeaza strict pe lege sau se fac de frica sanctiunilor sau rezulta din aranjamente mecanice sau exterioare sunt trecatoare si ineficiente…. Dar prin educatie, societatea isi poate formula propriile scopuri, organiza propriile mijloace si resurse, si astfel se poate modela cu claritate si economie in directia in care doreste sa se miste….”

Cultura si educatia nu ofera raspunsuri la probleme de genul dezvoltarii productiei, nu spune ce sisteme sociale trebuie adoptate. Joaca mai degraba un rol important in asigurarea calauzirii si restructurarii morale. Respecta viata, iubirea, armonia dintre Om si Cer, deschide portile cunoasterii spre sine, spre lume, spre intelepciunea fara de care nu am fi nimic. Ne poate spune incotro s-o luam cand totul pare fara iesire. Acolo unde este haos aduce ordine si lumina.

Depinde doar de noi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor