Educaţia şi Sănătatea, distruse de politicieni. Între timp, ei se tratează şi îşi trimit copiii la studii în afară
alte articole
Spre deosebire de politicieni, care se fac vinovaţi de situaţia dezastruoasă din Sănătate şi Educaţie, noi, restul românilor, nu avem alternative, suntem la mâna acestor sisteme distruse, a tras un semnal de alarmă marţi, pe contul său de Facebook, jurnalista Emilia Şercan.
"Sistemul de sănătate l-au distrus. Dacă ei, politicienii, au o problemă de sănătate se duc şi se tratează în străinătate. A făcut-o Ion Iliescu, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase, Victor Ponta. Chiar şi medicii merg să se opereze în străinătate. A făcut-o Sorin Oprescu, Şerban Brădişteanu sau Cătălin Cârstoiu. Chiar şi foşti oficiali ai ministerului Sănătăţii s-au operat în străinătate, aşa cum scrie Cătălin Tolontan azi - Daniela Bartoş, fost ministru al Sănătăţii, Dorel Sandesc, secretar de stat sau Alexandru Rafila, secretar de stat.
Sistemul de educaţie l-au distrus. Sistematic şi cu bună ştiinţă. Copiii lor, ai politicienilor, pleacă să înveţe în străinătate - în străinătate au învăţat copiii lui Adrian Năstase (Milano), fiul lui Vasile Blaga (München), fiica lui Dan Radu Ruşanu (Londra), fiica lui Victor Ciobea (SUA), fiica lui Mugur Isărescu (SUA). Într-un text din 2011, România liberă scria că 23% dintre copiii parlamentarilor români (legislatura 2008 - 2012) şi 41% dintre copiii miniştrilor din guvernul Boc învăţau la şcoli private sau în străinătate", a punctat Emilia Şercan.
Pe de altă parte, jurnalista a evidenţiat că noi, restul românilor, suntem la mâna sistemului de sănătate şi a sistemului educaţional românesc. "Noi, restul, trebuie să ne tratăm pe noi, părinţii sau rudele noastre în acest sistem medical făcut praf. Noi, restul, trebuie să ne trimitem copiii şi nepoţii în acest sistem educaţional distrus. Ei au alternative. Noi, nu."
"Alternative are şi Robert Negoiţă, plagiatorul total. Fiul lui cel mare învaţă la o şcoală privată din Bucureşti, Şcoala Lauder. Evident, este doar o coincidenţă că Primăria Sectorului 3 reabilitează pe banii statului clădirea unei şcoli private unde învaţă fiul primarului", a adăugat Emilia Şercan.