Economist: Taxele-fulger impuse de Bolojan, o gură de aer pentru că România să implementeze reforme reale
Economistul Christian Năsulea a opinat, în podcastul "Ce se întâmplă" al lui Radu Buzăianu, că majorările de taxe impuse rapid de Guvernul Bolojan atunci când a preluat puterea au fost necesare având în vedere situaţia în care se afla România, practic "au reprezentat o gură de aer, un timp în plus câştigat, în aşa fel încât să poată fi implementate nişte reforme reale".
Radu Buzăianu: Cum îţi par în acest moment măsurile luate de Guvernul României, având în vedere tot contextul, dacă puteau fi evitate?
Christian Năsulea: Dacă vorbim despre creşterile de taxe, în ciuda faptului că ele sunt neprietenoase cu economia românească, ar fi fost bine să nu fie crescute taxele, dacă s-ar fi putut. Însă menţin opinia pe care am mai exprimat-o în ultimele luni, că a fost nevoie de aceste creşteri de taxe.
Deşi am sacrificat creşterea economică, am descurajat investiţii făcând lucrurile astea, nu cred că am fi fost într-o situaţie mai bună acum dacă noul Guvern nu recurgea la aceste creşteri de taxe imediat după ce a fost instaurat. Pentru ca, la momentul acela, după şase luni de criză politică, după şase ani de deficit excesiv, nu ne mai credea nimeni în statul român că intenţionează pe bune să facă vreo reformă şi să înceapă să îşi corecteze nişte dezechilibre mari, nişte probleme în modul în care sunt administraţi banii statului, care au devenit cronice la noi în ţară.
Şi atunci, ceea ce s-a întâmplat cu aşa-zisul pachet 1, faptul că ne-a crescut TVA-ul, că ne-au crescut toate taxele, că tot noi trebuie să plătim, a reprezentat o gură de aer, un timp în plus câştigat, în aşa fel încât să poată fi implementate nişte reforme reale, pentru că astea nu sunt reforme. Să creşti taxele e uşor. Efectul este rapid, se vede imediat. Asta e ok. O poate face aproape oricine.
Să faci reformă reală este complicat, adică să reduci cheltuielile, să simplifici procedurile, să reduci birocraţia, să faci să meargă lucrurile mai bine, să pui la punct nişte sisteme mai inteligente, unde mai puţini oameni să facă mai mult, unde cetăţeanul, când are nevoie de ceva în relaţie cu statul – şi mă uit acum, ca să dau un exemplu, la ce se întâmplă în Marea Britanie – să fie ajutat eficient.
Deci, în Marea Britanie, până nu depăşeşti 12.000 de lire venit anual, ceea ce e o sumă foarte mică, n-ai nimic de plătit. E ok. Adică eşti sărac, ai nişte venituri din activităţile tale care te încadrează în categoria asta. Nu e nimic de plată. Adică dacă venim mai târziu şi am constatat că tu ai câştigat de fapt 1.000 de lire acum 5 ani şi nu i-ai declarat, nu e nicio problemă pentru că oricum erai sărac şi la nivelul ăsta nu ne interesează să umblăm după săraci şi să le luăm banii.
Radu Buzăianu: Dar, pe de altă parte, asta va îndemna foarte mult să se încadreze în plafonul ăsta, să facă tot felul de evaziuni fiscale ca să rămână în acest plafon în care nu trebuie să plătească nimic.
Christian Năsulea: Aici este o altă problema a paradigmei, a mentalităţii în care zăcem în România, pentru că avem nişte politicieni care s-au folosit de retorica salariului minim ani de zile, dând impresia că fac ceva pentru cetăţeni, în momentul în care au tot crescut salariul minim, lucru care este fals.
De fapt, valoarea reală a veniturilor din România, valoarea venitului mediu, aşa cum este calculată de Ministerul Muncii, de autorităţi în România, ne arată că, practic, salariul minim nu face altceva decât să vină ca o umbră după creşterea reală a salariilor, care este determinată de piaţă, de cerere şi ofertă.
Politicienii se prefac că ajută cetăţeanul făcând treaba asta, dar făcând lucrul ăsta – şi aici, iarăşi, ca să spun ceva în apărarea politicienilor noştri, nu doar ai noştri, pentru că acum avem şi această năstruşnicie a salariului minim european, care trebuie să nu fie mai puţin de jumătate din salariul mediu în fiecare ţară a Uniunii, ca să fie echitate socială – asta face să existe comportamente care nu sunt benefice pentru cetăţeni.
Adică cetăţeanul o să evite efectiv, la un moment dat, să mai câştige nişte bani ca să se încadreze în plafon. Şi lucrul ăsta, bineînţeles, că se întâmplă şi în Marea Britanie. Există un efect advers în momentul în care faci genul ăsta de lucruri. Însă, dacă ne uităm la cât de simplificate sunt lucrurile, cât de uşor este să plăteşti taxele, să respecţi legea, cât de capabile sunt autorităţile din Marea Britanie, în general, să te informeze cu privire la obligaţiile pe care le ai, în aşa fel încât să fii sigur că ai respectat legea, diferenţa este de la cer la pământ.
Adică în Marea Britanie sau în Olanda, sau chiar în Franţa, nu o să ţi se spună niciodată „nu ştim ce ar trebui să plăteşti”. O să ţi se dea o listă şi tu, în momentul în care ai îndeplinit ce e trecut pe lista aia – lungă, scurtă, cum o fi lista – poţi să vii să spui: „Eu am făcut ce mi-aţi spus, adică eu am vrut cu bună credinţă să respect legea, nu mă amendaţi acum zece ani mai târziu, nu-mi cereţi penalităţi când eu am încercat să fiu un bun cetăţean şi să-mi respect obligaţiile.”
