Economist: România, o gaură neagră condusă de căpuşe. Ne îndreptăm spre o criză profundă / Când ne putem aştepta să izbească primul val?

La ora actuală avem un stat condus de oligarhi, de nomenclatură securist-comunistă, iar România se îndreaptă spre o criză profundă, a opinat Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, într-un amplu interviu acordat Epoch Times. Fără reforme reale, care nu par deloc probabile în acest moment, ne putem aştepta ca în 2-3 ani economia să întâmpine serioase probleme, crede economistul.

Potrivit lui Glăvan, profesor universitar doctor şi candidat Forţa Dreptei la Iaşi, statul român colectează prea puţin şi cheltuie, evident, tot mai mult, căci a mărit pensii şi salarii într-un an electoral.

Pentru dezamorsarea bombei pe care tot ei au amorsat-o, guvernanţii trebuie să reducă cheltuielile (deziderat care e o ficţiune, crede Glăvan, mai multe informaţii aici) şi să îmbunătăţească colectarea. Avem însă de-a face cu nişte cercuri vicioase. Colectarea nu poate fi îmbunătăţită câtă vreme la conducerea ţării nu avem persoane credibile, de tip Bolojan, căci cine ar vrea să plătească taxe unor oligarhi corupţi? Cât despre micşorare de taxe şi impozite - acţiune care ar da avânt economiei - nici acest lucru nu se va produce, opinează economistul, căci partidele la putere şi care probabil vor menţine puterea şi după alegeri nu ştiu să facă asta. Ele ştiu doar să sugă ţara de resurse.

„Nu-ţi vine să plăteşti impozite ştiind că impozitele tale ajung pe mâna unor oligarhi. Este evident acest lucru, să ne lămurim: cum de s-a îmbogăţit familia domnului Ciolacu, de exemplu, atât de brusc? Eu, ca să-mi deschid o mică fabrică de bere în Bucureşti, am stat un an şi jumătate să iau autorizaţie. Timp în care am plătit chirie, am avut nişte costuri. Nepotul domnului Ciolacu a înfiinţat firma în februarie, o lună mai târziu a aplicat pentru PNRR, şi vreo opt luni mai târziu avea şi aviz de racordare la reţeaua electrică şi proiecte energetice, pe care ulterior le-a vândut pe milioane de euro.

Cine poate crede că aşa ceva s-a întâmplat întâmplător? Evident că nimeni. Nimeni nu va plăti taxe bucuros ştiind că din banii aceştia se îndestulează unii şi nu se întoarce nimic.

Doi la mână, atunci când puterea politică este exercitată de nişte oameni care nu au ajuns acolo pe criterii de competenţă, ei nu pot face altceva; dacă îi laşi să treacă strada, nu vor trece strada. Dacă îi laşi să facă ceva în sectorul privat, nu vor face. N-au o altă meserie, n-au făcut nimic altceva în viaţă. Doar ocupă puterea. Unii vin din timpul comunismului, încă sunt acolo.

Dacă puterea politică dintr-o ţară este exercitată de asemenea oameni, de asemenea căpuşe, atunci singurul lucru pe care ei pot să-l facă este să extragă în continuare. Adică vom avea ceea ce premiantul Nobel pe economie din acest an, Daron Acemoglu, a spus: vom avea instituţii extractive, nu instituţii incluzive. Deci câtă vreme, în România, avem preponderent la putere astfel de căpuşe, oameni care nu au făcut nimic altceva şi care s-au îmbogăţit stând la putere în politică, este evident că ei nu pot gândi altceva, ei nu pot funcţiona în alt univers, în alt sistem decât în sistemul acesta extractiv. În consecinţă, impozitele nu pot decât să crească, pentru că ei nu pot decât să consume. Ei consumă, dau la prieteni, dau la clientelă, consumă, cresc impozitele.

Ceea ce erodează baza de impozitare şi duce economia într-o direcţie greşită. Ei consumă şi mai mult, trebuie să crească şi mai mult impozitele. Deci nu există cale decât răsturnarea acestor false elite şi guvernarea ţării de către nişte oameni cu criterii meritocratice.

Adică nişte oameni care au dovedit că pot face şi altceva, nişte oameni care nu depind de banul ăsta public sau care nu s-au îmbogăţit din el. Şi atunci sunt dispuşi să implementeze instituţii care să lase libertate. Oamenii vor să îi eliberezi de povara birocratică, de povara fiscală, de clientelismul ăsta!”, a explicat Glăvan.

Întrebat ce crede că se va întâmpla cu datoria publică, ajunsă deja la un nivel record, în condiţiile în care în acest an electoral au intervenit şi creşterile de pensii, de salarii, Glăvan a punctat că, dacă nu se iau măsuri serioase de reformă, inevitabil ne vom îndrepta către o criză. Un punct de inflexiune va fi când se va termina PNRR-ul, crede el.

„Datoria publică este estimată la 63% din PIB, aproape, până în 2029-2030, ceea ce prezintă o creştere nemaiîntâlnită, dar aproape nimeni nu vorbeşte de chestia asta. Evident că nici nu li se pune întrebarea. Problema României, de fapt, este că tot sapă în gol.

Adică, aceste instituţii extractive, despre care vorbeam, tot extrag, sapă, sapă, sapă în buzunarul cetăţeanului. Şi, la un moment dat, nu mai au ce să obţină, ce să mai sape, adică randamentul ăsta cu care ei extrag resurse scade. Au mărit impozitele în 2022-2023, au mărit în 2023-2024, le vor mări în continuare.

Ne uităm la ce colectează. Nu există o îmbunătăţire semnificativă a colectării. Au făcut e-cutare, e-cutare, e-cutare, nu ştiu ce (efactura, eTVA). Nici măcar ei nu estimează că se va întâmpla ceva bun. Acum vin şi spun că în 2026 se va realiza o îmbunătăţire a colectării TVA cu 0,5% din PIB, ceea ce este ridicol. Deci, ei înşişi recunosc că nu se extrage.

Şi atunci, unde vom fi peste 2-3 ani sau, şi mai grav, unde vor fi când se va termina PNRR-ul şi nu vor mai intra în România aceşti mulţi bani care ne întreţin nouă iluzia prosperităţii astăzi? Şi la orizont, anul 2030 şi după 2030, când va ieşi la pensie generaţia decreţeilor? Unde vom fi aşadar în următorii ani? Vom fi o ţară cu impozite mai mari, că le-am crescut în mod sistematic, cu impozite mari, aşadar, şi cu aceleaşi probleme bugetare, şi cu o datorie care nu va mai fi nici 30%, 40%, ci 60%. Deci, mi se pare inevitabil ca, la un moment dat, să ajungem într-o criză dacă nu luăm măsuri serioase de reformă.

Şi uitaţi-vă ce a păţit Grecia, pentru că noi ne lăudăm că am depăşit Grecia la PIB pe locuitor. Păi am depăşit-o, tocmai fiindcă Grecia a trăit exact ce facem noi acum. Adică a trăit cu iluzia îmbogăţirii, a trăit cu iluzia îmbogăţirii în urma intrării în zona euro, s-a împrumutat la dobânzi foarte mici, n-a avut nicio constrângere bugetară, a transmis statistici false la Bruxelles în legătură cu deficitul bugetar. S-a îndatorat până când a venit criza.

Şi de când a venit criza, au trebuit să ia nişte măsuri, tot aşa, de creştere a taxelor, care, de fapt, a îngropat Grecia, care de 10 ani nu mai avansează. Problema asta a stagnării nu este particulară doar Greciei. Când ne uităm în Italia, este la fel. Când ne uităm la Marea Britanie, este la fel. Când ne uităm la Franţa sau Germania, este la fel. Problema aceasta a stagnării afectează cel mai mult Grecia, dar nu este o problemă strict a ei; e problema Europei în general. Deci noi în ce direcţie mergem? Noi mergem către stagnare, noi mergem către acumularea unor probleme şi mergem în direcţia creşterii impozitelor. Păi şi când problemele acestea vor da pe dinafară, ce vom mai face atunci? De regulă, trebuie să ai un spaţiu fiscal, adică dacă vine vreo criză sau ceva, trebuie să ai resurse.

De asta nu văd pe termen lung, nu privesc cu optimism pe termen lung”, a declarat economistul.

Un alt lucru la care ne putem aştepta, crede Glăvan, este devalorizarea leului, cu toate consecinţele care decurg de aici.

„Deci la ce mă aştept să se întâmple când se va încheia PNRR-ul este o criză. O criză profundă, va creşte şomajul, dispar aceste proiecte. Vom vedea cum salariul mediu pe economie nu mai creşte. Că asta este. Nu mai avem proiecte, deci nu mai avem bani. Şi asta e o criză bugetară, fiindcă dacă n-ai bani, n-ai taxe la buget.

Sunt zeci de mii de oameni în toată ţara care lucrează la proiecte finanţate cu fonduri europene, vorbim de proiecte de infrastructură. În momentul în care aceste fonduri se vor termina într-un fel sau altul, toţi aceşti zeci de mii de oameni ce vor mai face? Deci, noi atunci vom vedea, de fapt, că sigur că am construit ceva, construim ceva cu aceşti bani europeni, dar întrebarea este: care-i pasul următor? What's next? Ce se întâmplă pe urma? Avem noi resurse să întreţinem măcar drumurile acestea care se construiesc acum, avem noi resurse să continuăm să facem alte proiecte, alte lucrări? Adică ne dezvoltăm, se vor absorbi undeva aceşti zeci de mii de oameni? Şi răspunsul meu este: Nu. Şi pe ce mă bazez? Pe simplul fapt că nu există o vivacitate economică în România, pe simplul fapt că în orice sector ne uităm, el este sufocat în prezent. Deci nu există o perspectivă bună.

Nu s-a mai întâlnit în istorie o ţară care să capete ajutor extern anual de 4% din PIB şi să aibă creştere de 2% în PIB. Nu există aşa ceva. Asta înseamnă o imensă gaură neagră în care arunci cu bani; UE aruncă bani, dar banii se pierd acolo.

Şi bineînţeles că, şi mai important, dispare această plasă de siguranţă pentru cursul de schimb. Pentru că leul, despre care şi domnul economist-şef al BNR, Valentin Lazea, spunea că este aproximativ cu 5% supraevaluat, nu este mult supraevaluat, dar este artificial de stabil. Asta este ideea. Să ne amintim, în 2004-2008, leul s-a apreciat cu vreo 30%. Pentru că atunci intrau foarte mulţi bani în România, foarte multă valută pe canale private, investiţii străine private, investiţii speculative de tot soiul. La fel şi acum, intră multă valută în România şi leul stă bine. Pentru că e ca o baliză susţinută de acest val care o ridică. În momentul în care valul va trece şi se vor termina intrările de valută în România, ce se întâmplă cu baliza? Scade. Se duce în jos.

Deci asta se va întâmpla. Or, în acest moment, o să vedem preţurile modificându-se. Ăsta pentru mine ar fi primul prag de care ne vom lovi”, a punctat Glăvan.

Potrivit economistului, mai este al doilea prag, pragul dat de evoluţia demografică şi de sistemul de pensii după 2030.

„Statul s-a pregătit pentru acest moment. Şi actuala lege a pensiilor joacă un rol în direcţia asta, în sensul că - e ca în filmul Don't Look Up - noi vedem exact ce ni se arată, adică se arată că multe pensii au crescut cu 20%, cu 40% unele, şi pensiile profesorilor au crescut, pentru că au avut multă vechime în muncă, mult stagiu de cotizare şi au primit puncte de stabilitate. Pentru alţii nu, şi ştim chestia asta. Pentru alţii au fost îngheţate şi deci urmează a fi tăiate prin inflaţie.

Dar ce nu se vede sunt pensiile celor care de acum încolo vor ieşi la pensie, adică pensiile viitoare. Or, prin modificările făcute, unele pensii, nu-mi dau seama cât de multe, vor scădea şi vor apărea aceste inechităţi. Adică, mă refer în învăţământ, de exemplu, unde ştiu un caz concret, profesor care iese la pensie după noua lege cu o pensie mai mică decât profesorul care ieşea pe vechea lege a pensiilor. Şi atunci, în măsură în care acest lucru se întâmplă sistematic, el duce către această scădere a ponderii cheltuielilor cu pensiile în PIB.

Deci, uşurează statul, uşurează finanţele publice. Deci, statul s-a pregătit pentru acest moment. Doar că eu nu cred că este sustenabilă această lege. Pentru că, indiferent cum o dai, când felia aceasta de pizza - pizza este producţia României - când felia aceasta de pizza alocată pensionarilor va scădea faţă de cât este astăzi şi va scădea sensibil, şi acest lucru va fi observat, evident că oamenii vor vota în consecinţă. Adică, vor vota pentru cine le promite, iarăşi cu ghilimelele de rigoare, repararea inechităţilor, pensii mai mari şi nu ştiu ce.

O societate care îmbătrâneşte, o societate democratică ce îmbătrâneşte dă foarte multă putere pensionarilor. Şi atunci ei vor vota pentru aceste lucruri. Aşadar, pe termen lung este un risc semnificativ ca cheltuielile cu pensiile să nu scadă. Eu am spus, de fapt, şi că statul o să aibă o mare problemă, adică putem derapa foarte rău.

Am spus, cu ocazia unui alt interviu mai demult, acum un an, că, din punctul meu de vedere, cheltuielile statului nu au cum să scadă, pentru că statul român va avea cheltuieli mai mari atât cu armata, cât şi cu pensiile şi cu sănătatea. Pentru că îngrijirea, să nu uităm, este legată tot de îmbătrânirea populaţiei.

Deci aceste trei mari elemente de cheltuieli publice nu au cum să scadă, ele vor creşte. Suntem orbi, suntem tăntălăi dacă ne gândim că ele pot să scadă. Şi ne uităm la planul ăsta bugetar şi vedem cum guvernul scade de la 12,7 la 10,7 ponderea pensiilor în PIB. E o iluzie. Ele nu au cum să scadă.

Noi trebuie să ne uităm în cealaltă direcţie. Trebuie să ne uităm cum putem face economii în restul statului, în restul sectorului public, cum putem privatiza patrimoniul pe care îl avem şi care stă degeaba, şi care nu produce nimic astăzi sau produce pierdere, şi cum putem să schimbăm administraţia, astfel încât să crească gradul de conformare fiscală, pentru că altminteri nu vor exista resurse pentru armată, pentru pensii sau pentru îngrijirea sănătăţii”, a adăugat economistul.

Întrebat dacă există riscul să ajungem în situaţia dramatică în care a fost Grecia acum circa 10 ani, Glăvan a răspuns afirmativ:

„Da, categoric există acest risc. Noi am mai trecut prin asta şi la finalul anilor ’90. Dar atenţie, s-a întâmplat un fenomen extrem de interesant de care nu-şi mai aminteşte nimeni. Când domnul Isărescu a fost chemat prim-ministru să repare oalele sparte de guvernarea Văcăroiu, a scăzut taxele. Asta a făcut. A redus impozitul pe profit pentru exportatori.

Deci a redus cotele de impozit pe profit. România avea deficite mari şi inflaţie mare. Aceasta era moştenirea guvernului Văcăroiu. Paradoxal, a luat măsuri care să dezinhibe activitatea economică. Deci vă spuneam că România a mai trecut prin astfel de crize, aşa că nu ar fi de mirare, dimpotrivă, este probabil să ajungă din nou într-o criză.

Şi acest lucru vine tocmai - cum ne explicăm că ne tot împiedicăm şi cădem? - din faptul că alegerile politice, adică votul cetăţenilor, este în bună măsură controlat. Deci nu există de fapt această reacţie sănătoasă de la un anticorp sănătos, de la bază, prin care populaţia să zică: bă, ne-aţi minţit destul. Îi vrem pe următorii sau vrem o schimbare. Nu există. Şi acest anticorp îşi face efectul în timp, ca să zic aşa.

Or, asta nu prea funcţionează în România, nu există. De ce? Pentru că votul este controlat în mediul rural, aşa cum ştim. Pentru că acolo oamenii sunt dependenţi de primari, de diverse agenţii publice. Toată lumea ştie cum votează toată lumea. Iar la nivel naţional, ca să zic aşa, este controlat prin media, canalele de comunicare - cum era şi în anii ’90, nu e nimic nou - toate canalele media sunt de fapt în mâna acestei clase oligarhice. Adică este un instrument prin care aceasta se menţine la putere.

Deci, de fapt, cine ne împinge pe noi către criză este chiar oligarhia, logica ei de funcţionare, căci ea deţine controlul, nu vrea să renunţe la modul de funcţionare în care trăieşte şi vrea să şi-l perpetueze. Şi exact acest fenomen ne îndreaptă către criză. Ea ne duce către criză, pentru că faptul că ea există şi funcţionează nu permite decât unei fracţiuni, unei minorităţi, unei mase mici de cetăţeni să îşi manifeste frustrarea sau nemulţumirea cerând o schimbare.

Şi de aceea, când schimbarea s-a produs în România, s-a produs în urma unui eşec sistemic. Adică de aceea am avut Revoluţie în ’89. În momentul în care oligarhia însăşi realizează că nu mai are... ştiţi sintagma lui Radu Vasile „nu mai e nimic de furat”…