Echivalentul "Bercea" al lui Toni Greblă dă cu subsemnatul la DNA
alte articole
Finul judecătorului CCR Toni Greblă, Ion Bîrcină, a ajuns joi la sediul DNA pentru audieri. Bîrcină, unul din cei mai bogaţi afacerişti romi din judeţul Gorj a intrat pe uşa instituţiei la scurt timp după ce naşul său părăsise clădirea.
Reamintim că judecătorul CCR, acuzat că împreună cu finul său a făcut exporturi ilegale de produse către Rusia, a declarat că nu se dezice de relaţia cu Ion Bîrcină, chiar dacă acesta "nu a făcut cea mai bună impresie din punctul de vedere al imaginii".
Bîrcină, numit de presă un fel de Bercea Mondialu' a judecătorului CCR, este acuzat că, împreună cu Toni Greblă, acuzaţie pe care ambii au negat-o.
Toni Greblă a fost pus sub urmărire penală pe 22 ianuarie, fiind acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de constituirea unui grup infracţional organizat care avea scopul de a face exporturi ilegale în Rusia.
În acea zi, chemat la DAN, Bîrcină s-a lăudat că are bani de nu ştie ce să facă cu ei şi a recunoscut că i-a dat bani magistratului, "pentru că aşa se face între rude."
"Nu am dat mită în viaţa mea la nimeni, am fost doar băiat deştept", a declarat Bîrcină.
Întrebat dacă "naşul" Greblă l-a protejat ajutându-l în afaceri, Bîrcină a susţinut că nu a fost protejat de nimeni, în nicio afacere.
În ceea ce priveşte acuzaţia că i-ar fi dat bani judecătorului CCR, Bîrcină a spus: "Păi ne dăm de la tată la fiu, de la fiu la tată, dumneata nu ştii cum e?"
"Eu am multe afaceri, am bani de nu mai ştiu ce să mai fac cu ei" a mai afirmat Bîrcină, citat de Mediafax.