E oficial: Pieleanu pleacă de la SNSPA după noul scandal sexual. Acuză o "execuţie ritualică" şi ameninţă cu procese

Aflat din nou în centrul unui scandal sexual, sociologul Marius Pieleanu a anunţat luni, în cadrul unui comunicat de presă, încetarea contractului său de muncă de la SNSPA. Nu înainte de a lansa un val de acuzaţii şi de a ameninţa cu procese pe cei care susţine că l-au "calomniat".
Publicaţia SNOOP a publicat noi mărturii ale unor femei, inclusiv o fostă studentă SNSPA, care acuză că au fost agresate sexual de profesor. Citiţi investigaţia aici.
Comunicatul lui Pieleanu
"Începând cu data de 4 august 2025, am încetat, prin acordul părţilor, raporturile contractuale de muncă cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), după aproape 23 de ani de activitate neîntreruptă în calitate de cadru didactic titular.
Precizez că acest acord de încetare a raporturilor de muncă NU constituie o demisie şi nu implică în niciun fel asumarea vreunei vinovăţii, ci dimpotrivă – reprezintă o reacţie de apărare legitimă în faţa unui tratament organizaţional ostil al SNSPA.
Totodată, pentru a mi se face dreptate şi pentru ca adevărul să iasă la iveală, în următoarele zile voi acţiona în instanţă:
- persoanele care au lansat în spaţiul public acuzaţii calomnioase, nefondate şi mincinoase, cu scopul vădit de a-mi compromite reputaţia prin denaturarea adevărului;
- Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, precum şi conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice, care, în mod repetat, în ultimele 12 luni, mi-au îngrădit exercitarea dreptului fundamental la muncă, consfinţit de art. 41 din Constituţie, nu mi-au asigurat condiţiile legale pentru respectarea dreptului la apărare şi au transmis în spaţiul public documente cu caracter confidenţial.
Nu pot să nu-mi exprim suspiciunea rezonabilă privind existenţa unui substrat politic în acest demers, susţinut de o coaliţie de ideologii radicale, care pare interesată mai degrabă de orchestrarea unei 'execuţii ritualice', cu scopul marginalizării şi/sau eliminării mele socio-profesionale.
Pentru toate acestea, voi solicita în instanţă daune morale şi materiale, corespunzătoare gravităţii faptelor şi prejudiciilor suferite.
Adevărul, într-o democraţie, nu se stabileşte prin presiune mediatică, manipulare, verdicte pe reţele sociale sau tribunale ad-hoc, ci exclusiv în faţa instanţelor de judecată.
Sunt determinat să duc acest demers până la capăt şi voi face publice hotărârile definitive şi irevocabile", a transmis Marius Pieleanu, într-un comunicat de presă remis către stiripesurse.ro.
Reacţia SNSPA
"În contextul declaraţiilor publice formulate de domnul Marius Pieleanu, luni, 4 august 2025, confirmăm că rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a semnat decizia de încetare a raporturilor de muncă dintre conf. univ. dr. Marius Pieleanu, cadru didactic la Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, şi universitate, prin acordul părţilor, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) din Codul Muncii.
Încetarea contractului individual de muncă îşi produce efectele începând de astăzi, 4 august 2025.
Referitor la anunţul public făcut de domnul Marius Pieleanu privind intenţia de a acţiona în instanţă mai multe persoane fizice şi juridice, inclusiv SNSPA, universitatea nu face comentarii. Respectăm dreptul oricărei persoane la libera exprimare şi acces neîngrădit la justiţie."