După "kileri", vin procurorii: Dragnea, vizat de plângere penală. La fel şi tânăra Irina

Interviurile în cadrul cărora s-a plâns că nişte străini ar fi vrut să îl omoare îl costă pe liderul PSD nu doar valuri de ironii ci şi o plângere penală.
Liviu Dragnea(Presedinte PSD),
Liviu Dragnea(Presedinte PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)

Mai multe organizaţii ale societăţii civile au depus plângere penală la DIICOT, după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, la Antena 3, că s-a încercat uciderea sa în aprilie 2017, când patru străini au venit la Athenee Palace teoretic în acest scop. Plângerea depusă este in rem şi vizează comiterea (sau necomiterea) faptei de atentat care pune în pericol siguranţa naţională. Practic, organizaţiile semnatare cer DIICOT-ului să precizeze dacă tentativă de asasinat chiar a avut loc sau este doar "o fabricaţie politicianistă de prost gust."

"Faptele trebuie cercetate pentru că Liviu Dragnea este o persoană care reprezintă Camera Deputaţilor şi care are "vocaţia" de a asigura interimar şefia statului şi care reprezintă România în afacerile europene şi în relaţiile internaţionale conform diferitelor norme aplicabile în materie de diplomaţie parlamentară, şi mai ales acum când e aprope preşedinţia românească a Consiliului UE", precizează organizaţiile semnatare, respectiv Asociaţia România Vie, Asociaţia Acţiunea Civică Galaţi, Asociaţia Aradul Civic, Corupţia Ucide, Rezistenţa, Ştafeta Steagului UE, şi Vedem Just, care consideră că în aceste condiţii nu pot lăsa strict la latitudinea lui Dragnea dacă depune sau nu plângere penală.

Nu în ultimul rând, semnatarii plângerii cer DIICOT să aprecieze în ce măsură Liviu Dragnea şi alte persoane care au avut cunoştinţă despre cele întâmplate în mod direct sau de la Dragnea (precum Irina Tănase) sunt pasibile de a fi săvârşit fapta de nedenunţare a unor infracţiuni contra securităţii naţionale.

"Este adevărat că domnul Liviu Dragnea este victima presupusei tentative de atentat dar, aşa cum precizam mai sus, aici e vorba în subsidiar de domnia sa şi în principal de Preşedintele Camerei Deputaţilor, vizat de un atentat cu motivaţie politică, după cum descrie chiar domnul Dragnea. Aşadar, domnia sa trebuia să sesizeze autorităţile competente tocmai ca efect al răspunderii ce-i revine în virtutea înaltei demnităţi pe care o exercită în statul român. Şi cu atât mai mult obligaţia de a informa organele competente ce revenea terţelor persoane care au avut cunoştinţă de conspiraţia care l-a vizat pe preşedintele Camerei deputaţilor, cum este se pare domnişoara Irina Tănase.

Vă solicităm aşadar să luaţi măsurile care se impun pentru confirmarea că faptele reclamate în interviurile realizate de postul Antena 3 cu dl Liviu Nicolae Dragnea chiar s-au întâmplat şi nu avem de-a face cu o fabricaţie politicianistă de prost gust, pentru stabilirea detaliată a tuturor activităţilor infracţionale semnalate, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a tuturos autorilor instigatorilor şi complicilor".

Plângerea poate fi citită, integral, în imaginile anexate.

Reamintim că, apărut marţi la Antena 3, la 11 zile după Jandarmeriadă, liderul PSD a încercat să acrediteze ideea că se doreşte lichidarea sa. Patru străini ce ar fi venit în aprilie în România, să-l omoare, au fost cazaţi la Athenee Palace, a susţinut Dragnea. O zi mai târziu, după ce subiectul a încins reţelele de socializare, mulţi români făcând inclusiv glume copioase pe această temă, Dragnea a revenit cu noi "detalii", tot la Antena3.

Mai exact, Dragnea a povestit că, după câştigarea alegerilor, a început să primească ameninţări, apoi s-a simţit filat iar în aprilie a început să observe indivizi care îl priveau cu insistenţă şi făceau gesturi care semnifică moartea. Şi tânăra sa prietenă i-ar fi văzut pe acei oameni, a susţinut liderul PSD. Mai multe informaţii, aici

Mai amintim că, după interviurile lui Dragnea, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General a precizat că nu are niciun dosar privind o tentativă de asasinat împotriva liderului PSD. DIICOT, SRI şi SPP au transmis poziţii similare.

Plângere penală 1
Plângere penală 1 (.)

Plângere penală 2
Plângere penală 2 (.)

Plângere penală 3
Plângere penală 3 (.)

Plângere penală 4
Plângere penală 4 (.)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne