Dublează salariul angajaţilor iar un an mai târziu aceştia îi fac cadou maşina visurilor sale (video)
alte articole
Până acum, Dan Price era cunoscut ca unul dintre cei mai buni şefi din lume. Cu mai puţin de un an în urmă numele său a apărut în presa internaţională pentru iniţiativa sa neobişnuită: şi-a redus salariul de peste un milion de dolari pentru ca toţi angajaţii săi să poată câştiga mai mult decât dublu.
Societatea în cauză este Gravity Payments, o companie din Seattle (SUA), care procesează plăţile cu cardul. Price este CEO al acestei companii şi în luna aprilie 2015 a decis că e mai bine să-i facă fericiţi pe cei 120 de angajaţi ai săi decât să-şi umple buzunarele cu bani. După această concluzie, a anunţat majorarea salariilor până la 70.000 dolari pe an, până în 2017. Această veste i-a surprins pe toţi angajaţii. Într-un interviu cu Wall Street Journal, Dan Price a mărturisit că a ales cifra reaspectivă deoarece aceasta este suma cu care „o persoană îşi poate atinge toate obiectivele”. Şi, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, din acel moment el ar fi încasat acelaşi salariu ca şi ei.
Gestul său altruist a devenit un fenomen media, iar acum tânărul CEO de la Gravity Payments a primit la rândul său o surpriză neaşteptată. Angajaţii, în semn de recunoştinţă pentru şeful lor, au decis să economisească toţi, timp de şase luni, pentru a-i face cadou lui Dan Price "maşina visurilor sale", un Tesla Model S, în valoare de 70.000 dolari.
„Sunt încă în stare de şoc. Cum pot să le mulţumesc?”, a comentat Price pe contul său de Facebook, povestind despre surpriza care i-a fost făcută joi, 21 iulie. Angajaţii au dat atenţie fiecărui detaliu şi au realizat chiar şi un videoclip cu primirea cadoului, drept suvenir. În imagini se vede cum şeful lor nu-şi poate abţine bucuria şi emoţia.
„Ne-a surprins pe toţi când a decis să ridice salariul minim pentru toată echipa la 70.000 dolari. Un an mai târziu, am fost noi cei care am decis să schimbăm jocul şi să-i dăm un pic din propriul medicament. Acesta este modul nostru de a-i mulţumi lui Dan pentru toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru noi”, spune unul dintre angajaţii din videoclip.