Dosarul Belina îl "inspiră" pe Tudorel Toader. Ce plan are ministrul PSD al Justiţiei

Ministrul PSD al Justiţiei, Tudorel Toader, pregăteşte o sesizare destinată Curţii Constituţionale, privind un posibil conflict între procurorii anticorupţie şi Guvern în dosarul Belina, în care sunt vizaţi miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
28.09.2017

Ministrul Tudorel Toader a anunţat joi dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, că începe redactarea unei sesizări adresate Curţii Constituţionale în cazul Belina.

"Draftul proiectului la nivelul Ministerului Justiţiei va fi gata în câteva zile. Astăzi este joi, probabil până luni este gata. Este de competenţa Guvernului, a primului-ministru, să trimită sesizarea la Curtea Constituţională", a declarat Tudorel Toader, citat de Agerpres.

Ministrul Justiţiei a explicat că va cere judecătorilor de la CCR să decidă dacă procurorii pot ancheta oportunitatea, împrejurările şi circumstanţele emiterii hotărârilor de guvern, având în vedere că, în trecut, Curtea a stabilit că oamenii legii nu au acest drept în cazul adoptării de OUG sau legi.

"CCR a statuat faptul că procurorii nu pot ancheta oportunitatea, împrejurările şi circumstanţele adoptării unei ordonanţe de urgenţă sau legi, după cum nu pot ancheta constituţionalitatea respectivelor acte normative. Ceea ce este corect. Circumstanţele, împrejurările şi oportunitatea în aprecierea acestora revine decidentului, Guvern sau Parlament, care însă trebuie să respecte limitele legale, limitele constituţionale. Întrebarea este dacă la nivel de ordonanţă de urgenţă sau lege procurorul nu poate ancheta oportunitatea, împrejurările şi circumstanţele emiterii acelor acte normative, la hotărâri de Guvern şi ordin de ministru procurorul poate să ancheteze oportunitatea, împrejurările şi circumstanţele? Asta este întrebarea la care CCR, cel mai probabil, va fi chemată şi sesizată să răspundă", a afirmat ministrul Justiţiei.

În acelaşi timp, Tudorel Toader a atras atenţia că sesizarea a pornit de la Guvern, nu de la Ministerul Justiţiei.

"Iniţiativa redactării acţiunii de sesizare a Curţii Constituţionale a pornit din Guvern şi nu de la Ministerul Justiţiei, nu de la ministrul Justiţiei. În mod evident, dacă se pune problema unei redactări a unei sesizări în numele Guvernului, fiţi de acord că Ministerul Justiţiei este cel mai abilitat să redacteze o astfel de sesizare, ceea ce vom face începând de azi dimineaţă şi în zilele următoare", a precizat ministrul.

Potrivit DNA, dosarul în care sunt cercetate Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb se referă la trecerea ilegală, în 2013, printr-o hotărâre de guvern, a unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate, tot ilegal, unei firme private, Tel Drum (asociată cu liderul PSD Liviu Dragnea) prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice. (Detalii aici)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor