Doriţi să fiţi longevivi? Rozmarinul ar putea prelungi viaţa

Mai mulţi cercetători studiază în prezent legătura dintre rozmarin şi longevitate, după ce au descoperit în Italia un grup de 300 de persoane cu vârste de peste 100 de ani, care au folosit această plantă în dieta lor zilnică.
În stânga, planta rozmarin; în dreapta, o femeie care a împlinit vârsta de 116 ani. (Sean Gallup/Olivier Morin/AFP/Getty Images)
J. D. Heyes
28.05.2016

Cercetătorii consideră că rozmarinul, aliment de bază folosit într-o dietă mediteraneană, ar putea fi secretul longevităţii unor persoane de peste 100 de ani, după ce au descoperit aproximativ 300 de centenari într-un sat italian izolat.

După cum a raportat ziarul britanic Daily Mail Online, rozmarinul este foarte des folosit de un grup de pensionari care nu numai că au ajuns la o vârstă remarcabilă, dar nu au suferit de bolile obişnuite, precum cele de inimă, Alzheimer etc.

Echipelor de cercetători medicali şi experţilor li s-a permis, pentru prima dată, să examineze localnicii satului de coastă Acciaroli, care este situat în apropierea oraşului staţiune Salerno, pe malul Mării Tireniene.

Situat între mare şi munţi, Acciaroli şi regiunea înconjurătoare au doar câteva mii de rezidenţi. Totuşi, în sânul acelei mici comunităţi există un număr neobişnuit de mare de bărbaţi şi femei care au vârste de cel puţin 100 de ani, unii având chiar peste această vârstă.

Comparativ cu America, de exemplu, unde doar 0,02% dintre cetăţeni vor trăi atât de mult, aceasta este o ştire uimitoare, potrivit Daily Mail Online. Se crede că factorii din spatele vieţii lor longevive şi rata redusă de boli mintale şi fizice, includ şi renumita dietă mediteraneană, care este atât de populară în regiune.

Rozmarinul asociat cu o viaţă lungă

Totuşi, rozmarinul este predominant în mâncarea localnicilor, conform cercetătorilor Universităţii din Roma şi Facultăţii de Medicină a Universităţii California din San Diego (UC San Diego), care desfăşoară studiul.

Există probabil şi alţi factori care influenţează durata de viaţă a rezidenţilor din regiune, inclusiv aerul curat şi mişcarea, deoarece aceştia se plimbă regulat, organizează drumeţii pe munţi sau merg pe jos către locul de muncă, totul făcând parte din rutina zilnică a vieţii lor.

“Suntem primul grup de cercetători care am primit permisiunea de a studia această populaţie din Acciaroli, Italia”, a declarat Alan Maisel, doctor şi profesor la UC San Diego.

El a precizat că echipele de cercetare vor examina şi analiza stilurile de viaţă, vor preleva mostre de sânge şi vor distribui chestionare cu întrebări celor 300 de centenari care locuiesc acolo, conform website-ului NaturalNews.

“Obiectivul acestui studiu pe termen lung este de a găsi motivul pentru care acest grup de 300 de persoane trăieşte atât de mult. Vom desfăşura o analiză genetică şi vom examina comportamentul şi stilul de viaţă (al rezidenţilor studiaţi), precum dieta şi exerciţiile”, a adăugat Maisel. “Rezultatele studiului privind longevitatea acestui grup ar putea fi aplicate în practica noastră la UC San Diego şi pacienţilor din întreaga lume.”

Beneficiile rozmarinului asupra creierului

Grecii antici credeau că rozmarinul îmbunătăţeşte memoria. Studiile recente au confirmat ceea ce grecii ştiau cu mult timp în urmă, şi anume, că rozmarinul conţine un ingredient care luptă împotriva daunelor provocate de radicalii liberi în creier. Acest ingredient activ, cunoscut sub numele de acid carnosic (AC), poate proteja creierul de atac cerebral sau neurodegenerare, care se datorează unor toxine şi radicali liberi suspectaţi că au un rol în producerea atacurilor cerebrale sau afecţiunilor precum boala Alzheimer sau demenţă, au arătat cercetătorii.

Conform studiului care a fost publicat în Journal of Neurochemistry and Nature Reviews Neuroscience, acidul carnosic activează un mecanism pentru protejarea celulelor creierului împotriva afectării de către radicalii liberi.

“Două dintre componentele sale, acidul cafeic şi acidul rozmarinic, sunt substanţe antioxidante şi antiinflamatorii puternice care ajută la reducerea inflamării, un factor important în astm, boli de ficat sau boli de inimă”, au raportat cercetătorii. “Institutul de Cercetare a Cancerului din Slovacia a ajuns la concluzia că rozmarinul ajută la protejarea ADN-ului în faţa deteriorărilor provocate de radicalii liberi, fiind, prin urmare, un posibil ajutor în lupta împotriva cancerului.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor