Dorin Coltofeanu, artistul din inima Daciei

Unul dintre cei mai înzestraţi pictori contemporani

Îl cunosc demult şi ştiu că este unul dintre cel mai bine cotaţi pictori români contemporani. Am asistat la multe dintre vernisajele expoziţiilor lui şi am observat de nenumărate ori ecoul favorabil al artei sale. Cronicile asupra tablourilor lui sunt întotdeauna elogioase.

Dorin Coltofeanu s-a născut pe 20 august 1950, la Brădet, în inima Daciei. Actualmente, satul lui natal aparţine de oraşul Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. În anul 1969 a absolvit Liceul ”Andrei Şaguna” din Braşov. În 1979, a absolvit Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, specialitatea Pictură, la clasa maestrului Corneliu Baba. Este membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR).

În anii 1979-2007, a participat la majoritatea expoziţiilor organizate de UAPR. A avut expoziţii personale la Accademia di Romania, în 1986, la Institutul Cultural Român din Tel Aviv, în 2006, iar între 1986 şi 2007, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Între anii 1996 şi 2007, Dorin Coltofeanu a participat la expoziţii de grup în Marea Britanie, Spania, Suedia, Belgia, Austria, Serbia, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Franţa şi Turcia.

Are lucrări grupate în colecţii particulare, printre care: Fundaţiile Jean Louis Calderon şi Alexandru Ghilduş, amândouă din România; Centre d’Art i Natura – Catalunya; David Stanley Gray – Gibraltar; Faustin Aizkorb – Spania; Ofir Framovici – Israel; Cristian şi Violeta Purice – Germania.

Până în anul 1909, de când datează şi prima sa atestare, cătunul Brădet nu se remarcase prin cine ştie ce personalităţi născute acolo, ci numai prin oameni vrednici, cum sunt mai toţi din partea locului. Totuşi, în istoria acelui ţinut din centrul Daciei, leatul 1599 consemnează trecerea marelui voievod Mihai Viteazul peste Munţii Ciucaşului, când şi-a oprit trupele lângă Întorsură, pe locul numit în prezent ”Dealul Taberei”.

Altminteri, satul Brădet îşi datorează dezvoltarea înfăptuirii României Mari, prin împroprietărirea câtorva familii pe locurile deţinute mai înainte de saşii din Prejmer. Brădetul este situat la Apus de oraşul Întorsura Buzăului şi la Miazănoapte de Vama Buzăului, la poalele Predeluşului. Desigur, deosebita frumuseţe naturală a zonei aştepta demult naşterea unui pictor cu har înalt.

Nu doar peisajul în care a venit pe lume Dorin i-a fost favorabil, ci şi astrele. Astfel, în volumul ”Cer şi destin” al unuia dintre cei mai apreciaţi astrologi români, Armand G. Constantinescu, se poate afla mult mai multe despre artist decât spune el însuşi, mai ales că nu e prea comunicativ cu privire la viaţa şi la opera lui.

Dorin e născut în Zodia Leului, iar acest semn este simbolul unei ridicări meritate, printr-o ambiţie nobilă, cu echitate şi patriotism luminat, care sintetizează măreţia şi spiritul nobil de justiţie. Ideile nativilor din Zodia Leului sunt pecetluite cu o distinsă maiestate şi departe de orice meschinărie sau josnicie; nobleţea sufletească îi aşează deasupra tuturor micimilor vieţii.

În fine, după acelaşi autor, ”nativii Leului sunt foarte energici, aprinşi, dar stăpâni pe ei. Se îndreaptă către ţel, fără ca nimic să-i poată opri, fără a amâna, fără a umbla pe căi lăturalnice, ca şi forţele naturii, care-şi croiesc un drum drept. Sunt fiinţe neînduplecate, sigure de ele înseşi, de mijloacele lor şi de victoria finală, cu toate piedicile ce li s-ar ivi în cale. Urăsc linguşirile, trec mai departe şi urmează calea destinului lor, simplitatea şi măreţia obţinută în succesul ce-l caută; mânia le trece repede, ca o ploaie de vară”.

Desigur, această zodie nu e obligatorie pentru toţi nativii ei, iar teoretic, în situaţia lui Dorin ar fi trebuit să se găsească şi fratele său geamăn; dar acesta doar că îi seamănă perfect fizic, având alte preocupări. Colocvial din fire, în plus cu un deosebit simţ al umorului, pictorul devine aproape timid când este întrebat ce l-a împins spre cariera de artist, cum defineşte el arta etc. În această privinţă, îi smulgi vorbele cu cleştele din gură.

La urma urmei, are dreptate când spune că lasă opera să vorbească în locul lui. Am aflat totuşi că, încă de mic, desena tot timpul; apoi a început să pună culoare. Când era la liceu, s-a hotărât să dea examen de admitere la Institutul de Arte Plastice.

Câţiva predecesori preferaţi: impresioniştii, mai ales cei francezi, iar dintre pictorii români, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady şi Corneliu Baba. Ultimul i-a fost profesor la Institutul de Arte Plastice. Dorin mărturiseşte că întâlnirea cu maestrul a fost norocul său în viaţă, dar că nu crede că acesta l-a influenţat: ”Pe vremea când eram student, lucram la fel. Lui Baba i-a plăcut foarte mult, şi de aceea mi-a dat note foarte mari. Am fost şef de promoţie. N-am lucrat niciodată într-o tehnică anume. Întotdeauna am făcut de toate – compoziţie, portret, peisaj”.

Spre deosebire de mulţi alţi artişti plastici, Dorin Coltofeanu realizează portrete din memorie, fără model în faţă, fiind sigur că acestea devin astfel mai interesante. Tonurile diafane, suave, pure, gingaşe, delicate, fine, cu toate nuanţele sinonimelor, sunt de departe preferate de acest artist atât de înzestrat. Dacă intri într-o expoziţie cu foarte multe tablouri, iar Dorin Coltofeanu expune acolo doar unul, îl identifici imediat.

Iată ce mai spune pictorul: ”Eu pentru fiecare lucrare am un desen înainte şi mă gândesc unde sunt accentele – şi de culoare şi de ton. Unele suprafeţe colorate sunt de acelaşi ton. Le gândesc de la început aşa. Când pornesc la lucru, am în minte, în general, toată lucrarea gata. Din schiţă, ştiu cum o să fie terminată”.

Lucrează totuşi greu, datorită tehnicii straturilor suprapuse, care implică un timp destul de lung pentru uscare, care să dea, în final, o tentă plată. Pictează exclusiv în ulei, foarte mult în griuri colorate. Nu agreează negrul, şi iată de ce: ”Negru nu întrebuinţez decât uneori, pentru griuri. N-am o reţetă a mea. Pun culorile calde pe stânga şi culorile reci pe dreapta. Am într-o parte verde, albastru, violet, şi în cealaltă, galbenurile şi rosurile. La mijloc pun nişte pământuri, şi albul în faţă. Fac desenul direct în pensulă şi pornesc de la închis spre deschis…

Nu mă gândesc la poveşti. Dar accente interesante trebuie să fie… Corneliu Baba spunea că orice compoziţie trebuie să aibă un mister, şi cred că avea dreptate. Nu trebuie să faci literatură din pictură, ci cu totul altceva. Trebuie să faci pictură. Compoziţiile cu personaje le aleg astfel: găsesc un obiect, ceva care-mi place şi aş vrea să-l aşez într-o compoziţie – şi apoi lângă el apar personaje.

Cred că nimic nu e gândit de la început, adică în subconştient se naşte o compoziţie. Unele pânze sunt pictate după fotografii pe care le-am făcut eu. Am fost la Balcic, dar n-am stat să pictez acolo. Am făcut poze şi, de lucrat, am lucrat în atelier”.

Din tablourile lui Dorin se desprinde mereu o atmosferă sacră, indiferent de subiect. El pare a fi cel mai ”renascentist” pictor de astăzi, nu doar din România, ci chiar din Europa. Deşi este, în acelaşi timp, foarte modern. Graţie tonurilor sale, arta lui Dorin Coltofeanu, de o impresionantă puritate, duce cu gândul la locul lui natal, ”pol al frigului” din ţara noastră, cu ceaţa de la poalele Ciucaşului, cu bruma timpurie, cu chiciura şi cu omătul ce ţin uneori până în luna mai, dar şi cu nuanţele frunzişului de toamnă de la Întorsura Buzăului.

Nu întâmplător am scris încă din titlu de Dacia, fiindcă şi Dorin este împătimit de trecutul ţării, de tradiţiile acestui popor, pe care de altfel le şi sublimează în tablouri, de pildă într-unul intitulat ”Ielele”. I-a făcut o deosebită plăcere să audă că numele său de familie, Coltofeanu, despre care se tot întreba ce-ar putea însemna, provine cu siguranţă din limba dacă, unde este atestată localitatea CALI-DAVA.

De cele mai multe ori, sufixul –eanu, obişnuit multor nume de familie româneşti, este ataşat unui toponim, cum se întâmplă şi cu Coltof-eanu. În graiul strămoşilor noştri antici, CALI însemna ”Frumos; Bun; Însorit; Favorabil; Sănătate; Forţă; Scump” (cf. grec. kallos ”frumos”; rom. a căli), iar DAVA se tălmăcea prin ”Cetate; Locuinţă; Loc; Timp; Obiect; Lucru”.

De aceea, CALI-DAVA avea mai multe tâlcuri: ”Cetatea (Locuinţă) Frumoasă” (cf. rom. Cladova; a clădi; a hălădui ”a locui”); ”Timp (Loc) Însorit” (cf. cald; holdă); ”Lucru Scump” (cf. rom. a cheltui; german. Gold ”aur”).

Aşadar, nu doar de zodia lui a fost predestinat Dorin să devină un mare pictor, ci şi de rădăcina numelui său de familie, pentru care, graţie talentului vădit al artistului, cea mai potrivită traducere este, desigur, ”Lucru Frumos”.