Dorin Cocoş şi fiul său Alin au recunoscut faptele din Dosarul "Bica II"
alte articole
Fostul soţ al Elenei Udrea, omul de afaceri Dorin Cocoş, şi fiul acestuia, Alin Cocoş, şi-ar fi recunoscut faptele pentru care procurorii DNA i-au trimis în judecată în cel de-al doilea dosar deschis pe numele fostei şefe a DIICOT Alina Bica, disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, a declarat vineri, la ieşirea din sala de judecată, unul dintre avocaţii acestora, citat de Mediafax.
Avocatul nu a oferit însă alte amănunte despre declaraţiile date de cei doi în faţa judecătorului de la Curtea Supremă, care analizează legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive menţinute în cazul inculpaţilor din dosarul "Bica II".
Instanţa Supremă urmează să stabilească dacă vor fi menţinute măsura arestului preventiv pentru Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu, măsura controlului judiciar pentru Adriean Videanu şi măsura sechestrului asigurător dispus asupra terenului în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi situat în Snagov, judeţul Ilfov.
Pentru a citi mai multe despre acest dosar intraţi aici
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.