Donald Trump nu oferă un răspuns clar privind audierea sa în cazul investigaţiei referitoare la contactele cu Rusia
alte articole
Reporterii au avut oportunitatea de a-l întreba pe Donald Trump despre o ştire publicată în Washington Post, potrivit căreia consilierul special Robert Mueller speră să îl intervieveze pe preşedinte în viitorul apropiat, ca parte a investigaţiei asupra posibilei colaborări dintre campania lui Trump şi Rusia, investigaţie care aparent şi-a îndreptat atenţia spre problema obstrucţionării justiţiei.
Când a fost întrebat de reporterul John Roberts de la Fox News dacă va lua în considerare participarea la un interviu – sau dacă va cere termeni sau condiţii speciale, preşedintele a etichetat investigaţia ca fiind o “farsă democrată” ce a generat o “pată falsă” asupra primelor 11 luni în Biroul Oval.
“Este o farsă democrată. Democraţii caută un motiv pentru pierderea alegerilor pe care ar fi trebuit să le câştige din moment ce au un astfel de avantaj în colegiul electoral”.
Cu această ocazie, Trump s-a referit la interviul lui Hillary Clinton cu FBI, care a avut loc în 2 iulie 2016.
“Hillary Clinton a avut un interviu în care nu a depus jurământ, în care [agenţii] nu au luat notiţe şi care a avut loc în weekendul dedicat Zilei Independenţei. Acest lucru este probabil ridicol – o mulţime de oameni a considerat că [interviul] a fost o încălcare serioasă a legii şi a fost într-adevăr aşa”.
“Pot spune că nu a existat niciun fel de colaborare. Toată lumea ştie acest lucru”, a adăugat el.
Trump a mai afirmat că, acordând o mare atenţie investigaţiei privind presupusa colaborare cu Rusia pentru influenţarea alegerilor prezidenţiale, Trump a susţinut că democraţii “afectează” administraţia şi guvernul american.
“Sunt în funcţie de 11 luni şi în acest timp ei au plasat această pată falsă deasupra guvernului nostru şi acest lucru afectează guvernul”.
Întrebat de mai multe ori dacă va lua în considerare un interviu la cererea lui Mueller, Trump a răspuns în repetate rânduri: “Vom vedea”.
Trump a precizat că “aproape toată lumea” a ajuns la concluzia că nu a avut loc nicio colaborare cu Rusia.
“Când nu există o colaborare şi când nimeni nu a descoperit o colaborare la niciun nivel, pare improbabil chiar să participi la un interviu”, a precizat preşedintele american.
Potrivit Washington Post, avocaţii lui Trump ezită să îi permită să participe la un interviu deschis, personal, fără parametri clari. Din decembrie 2017, ei au discutat dacă preşedintele ar putea furniza răspunsuri scrise la o parte dintre întrebările investigatorilor lui Mueller, aşa cum a făcut şi preşedintele Ronald Reagan în timpul investigaţiei privind scandalul contra Iranului, cunoscut şi sub numele de Irangate.