Doi manageri de spital, trimişi în judecată pentru luare de mită
alte articole
Managerul Spitalului Bagdasar Arseni, Bogdan Păltineanu, şi managerul Institutului Oncologic "Alexandru Trestioreanu", Dan Nicolae Straja, au fost trimişi miercuri în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Cei doi manageri de spital, actualmente aflaţi în arest la domiciliu, sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată - 5 acte materiale în cazul lui Păltineanu şi 2 acte materiale în cazul lui Dan Nicolae Straja.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada mai - august 2015, Păltineanu Bogdan, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de manager la Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a patru societăţi comerciale suma totală de 73.450 euro şi 18.600 lei (în zilele de 12 mai 2015 - 26.400 euro, 19 mai 2015 - 19.500 euro, 16 iunie 2015 - 18.600 lei, 13 iulie 2015 - 5.000 euro, 21 august 2015 - 22.500 euro).
Banii primiţi de Păltineanu la datele menţionate, într-un imobil ce-i aparţinea, în autoturismul personal şi în cel al reprezentantului firmelor furnizoare, reprezentau comisionul stabilit (5 – 10 %) pentru derularea în bune condiţii (emitere comenzi, plată facturi) a contractelor de reactivi, mobilier medical şi dispozitive medicale pe care Institutul de geriatrie le încheiase cu firmele respective.
La rândul său, în cursul lunii mai 2015, Straja Nicolae Dan, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de manager la Institutul Oncologic Profesor Doctor „Alexandru Trestioreanu” în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale suma totală de 95.750 euro (la data de 1 mai 2015 - 55.000 euro şi la data de 8 mai 2015 - 45.750 euro), reprezentând comisionul stabilit pentru derularea, în bune condiţii, a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi).
Sumele de bani, primite de Straja atât în biroul său din cadrul instituţiei pe care o conducea, cât şi în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit (5%) pentru derularea în bune condiţii a contractelor de furnizare de dispozitive medicale (emitere comenzi, plată facturi) pe care Institutul Oncologic le încheiase cu cele două firme.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Straja Nicolae Dan până la concurenţa sumei de 95.750 euro şi Păltineanu Bogdan până la concurenţa sumei de 73.450 euro şi 18.600 lei, mai informează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii şi preventive dispuse faţă de cei doi inculpaţi.