"Doamna de Fier" a Marii Britanii, Margaret Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral
Fostul premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher, supranumită "Doamna de Fier" a decedat luni dimineaţă, în urma unui atac cerebral, la vârsta de 87 de ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al acesteia, Lord Bell, informează B1 TV.
"Mark şi Carol Thatcher au anunţat cu mare tristeţe faptul că mama lor, Baroneasa Thatcher a murit în pace în urma unui atac cerebral, suferit în această dimineaţă", a afirmat lordul Bell.
Membrii familiei vor face o declaraţie de presă, în cursul zilei de luni, în care vor da mai multe informaţii despre detaliile legate de decesul baronesei Margaret Thatcher, conform sursei citate.
În anul 2002, "Doamna de Fier" s-a retras din viaţa publică, atunci când a suferit un atac cerebral, urmat de-a lungul timpului de altele.
Margaret Thatcher a fost primul-ministru Marii Britanii în intervalul 1979-1990, fiind prima femeie care a ocupat această funcţie.
În 1959, Margaret Thatcher, născută cu numele Margaret Roberts, a devenit deputat conservator în circumscripţia Finchley (Londra).
De asemenea, "Doamna de Fier" este prima femeie care a fost liderul unui partid politic major în Regatul Unit al Marii Britanii. A deţinut funcţia de ministru al Educaţiei şi a candidat împotriva premierului Edward Heath pentru postul de lider al Partidului Conservator în 1975.
Este primul premier ales de trei ori consecutiv, în 1979, în 1983 şi în 1987. Acesta a fost un record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în anul 2005. Margaret Thatcher s-a retras din Camera Comunelor în 1992.
Thatcher a fost una dintre cele mai marcante personalităţi ale Angliei, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Totodată, aceasta a fost şi una dintre cele mai controversate figuri politice, fiind iubită şi contestată în egală măsură.
Pentru meritele sale, Margaret Thatcher urmează să primească rara onoare de a beneficia de funeralii de stat, onoare pe care, din rândul oamenilor politici ai secolului XX, a mai primit-o doar Sir Winston Churchill, alături de care mai împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului.