DNA cere un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov. Procurorii au descoperit lingouri, dolari şi un Renoir
alte articole
DNA a extins urmărirea penală în cazul lui Darius Vâlcov. Fostul ministru de finanţe este suspectat de noi infracţiuni, săvârşite în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României.
În consecinţă, procurorii DNA au transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCC.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului pentru obţinerea unui nou aviz necesar efectuării în continuare a urmăririi penale a lui Vâlcov precum şi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării acestuia.
Potrivit DNA, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.
Produsul infracţional obţinut în urma săvârşirii infracţiunilor faţă de care se efectuează cercetări (trafic de influenţă şi efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conţinând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat RENOIR, un tablou inscripţionat Jean Cocteau, o pictură pe lemn, inscripţionat Aurel Acasandrei.
Reamintim că procurorii DNA au dispus o primă urmărire penală faţă de Darius Vâlcov, la vremea respectivă ministru de Finanţe. În data de 13 martie a.c., Vâlcov a fost acuzat de fapte de corupţie comise în perioada când era primarul oraşului Slatina. La fel ca celebrul Marian Vanghelie, Vâlcov a fost acuzat că ar fi perceput comisioane de 20% din contractele pe care le acorda.
Vâlcov a demisionat abia după două zile de la izbucnirea scandalului, iniţial refuzând să facă acest gest.
"Cu siguranţă Vâlcov a fost unul din cei mai performanţi miniştri. E o pierdere pentru guvern.", a declarat Victor Ponta, după demisia lui Vâlcov, despre care procurorii DNA au arătat că a primit "comisioanele" în pungi de plastic pline cu bani, iar cu unii dintre suspecţi se întâlnea chiar şi în cimitir.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.